Primarii şi şefii de consilii judeţene vor primi lefuri mai mari cu până la 2.000 de lei
Primarii şi şefii de consilii judeţene vor primi lefuri mai mari cu până la 2.000 de lei
Curtea Constituţională a României a respins, marţi, cu majoritate de voturi, sesizarea USR privind legea de majorare a indemnizaţiilor primarilor şi şefilor de consilii judeţene, au precizat, pentru Agerpres, surse judiciare.
Uniunea Salvaţi România a sesizat CCR cu privire la legea prin care coaliţia PSD – PNL – UDMR majorează cu până la 2.000 de lei indemnizaţiile pentru primari şi preşedinţii de consilii judeţene.
Este vorba despre Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 115/2022 pentru completarea art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Sesizarea este semnată şi de deputaţii Forţa Dreptei şi nu împiedică majorarea salariilor celorlalte categorii de bugetari, care s-a făcut de la 1 august prin OUG 115/2022, în vigoare în acest moment, a precizat USR.
Potrivit USR, actul normativ nu indică sursa de finanţare, aşa cum prevede art. 138 alin. (5) din Constituţie. USR a invocat şi încălcarea prevederilor constituţionale referitoare la desfăşurarea procedurii parlamentare de adoptare a legilor, în condiţiile în care actul normativ a fost adoptat cu două zile înainte să expire termenul stabilit pentru depunerea amendamentelor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
„Taxă pe nimic”: Transelectrica a încasat doi ani la rând 46 milioane de euro pentru un serviciu inexistent
„Taxă pe nimic”: Transelectrica a încasat doi ani la rând 46 milioane de euro pentru un serviciu inexistent 46 de milioane de euro în 2 ani au fost ncasați de Transelectrica pentru energie care NU a fost transportată. „Corupție, incompetență sau pur și simplu tupeu de la băieții care controlează energia românilor? Alegeți voi. Eu […]
ANPIS a făcut plăți de peste două miliarde de lei în România pentru plata beneficiilor sociale în luna februarie 2026
ANPIS a făcut plăți de peste două miliarde de lei în România pentru plata beneficiilor sociale în luna februarie 2026 Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), prin agenţiile teritoriale, a virat în această lună fondurile necesare pentru plata beneficiilor de asistenţă socială aferente lunii februarie 2026. Astfel, au fost virate: peste 1,1 miliarde […]
A început Sea Shield 2026: Peste 2.500 de militari din România și 12 țări aliate desfășoară exerciții ample pe Marea Neagră
A început Sea Shield 2026: Peste 2.500 de militari din România și 12 țări aliate desfășoară exerciții ample pe Marea Neagră În România începe astăzi un amplu exercițiu NATO, în cadrul căruia mii de militari și zeci de nave vor simula în Marea Neagră respingerea unui atac rusesc. Sea Shield este cel mai mare exercițiu […]

