Primarii ar putea pierde mandatul dacă sunt arestaţi preventiv mai mult de 90 de zile. Proiect legislativ, propus de PNL
Doi senatori PNL propun, printr-un proiect de lege, ca mandatul unui primar sa înceteze de drept în cazul în care acesta este arestat preventiv mai mult de 90 de zile. Astfel, proiectul modifică Legea administrației publice locale, în sensul ca mandatul primarului să înceteze de drept și în cazul în care edilul este arestat preventiv mai mult de 90 de zile sau a fost încarcerat pentru executarea unei pedepse privative de libertate.
În prezent, legea prevede ca mandatul unui primar inceteaza de drept in cazul in care acesta se afla in imposibilitatea exercitarii functiei mai mult de sase luni intr-un an pe motiv de boala, certificata, precum si in cazul in care nu isi exercita mandatul, in mod nejustificat, timp de 45 de zile consecutive.
Iniţiatorii, Marinică Dincă şi Marius Bălu, au arătat în expunerea de motive a proiectului că ”niciuna dintre ipotezele reglementate in prezent de lege nu acopera situatia care face obiectul prezentei propuneri legislative. Astfel, imposibilitatea exercitarii mandatului din cauza unei boli grave nu are legatura cu arestarea pentru mai mult de 90 de zile sau cu incarcerarea pentru o pedeapsa privativa de libertate. De asemenea, neexercitarea mandatului in mod nejustificat nu are nicio legatura cu ipoteza propusa de a fi reglementata, pentru ca o asemenea exercitare trebuie sa fie nejustificata, in timp ce reglementarea propusa este justificata de existenta unor mandate de arestare sau de incarcerare”.
Proiectul a fost in consultare publică până la începutul lunii mai, iar Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a trimis proiectul pentru dezbatere in comisiile juridice si de administratie, Camera fiind prima sesizata.
sursa:hotnews
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată”
FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată” Lucrările la noul pod de pe strada Izvoarelor din Câmpeni, peste râul Arieș, se apropie de final, după ce astăzi a fost turnat primul strat de mixtură […]
Drept la replică | PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale
PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale Domnul vicepreședinte Marius Hațegan, unul dintre liderii PNL Alba, s-a trezit din nou vorbind fără rost și demonstrând că este departe de a fi „urmașul Brătienilor”, ci mai degrabă urmașul comuniștilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Altfel, nu se poate explica cum un […]
Drept la replică | Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță
Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Din păcate, în locul unui dialog onest despre nevoile reale ale tinerilor din județul Alba, asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță, […]