Politică Administrație

Primăria Sebeș: Din 16 ianuarie, se pot plăti taxele și impozitele aferente anului 2017. Bonificații pentru cei care își achită dările până în 31 martie

Ioana Oprean

Publicat

în

primaria-sebesPrimăria Municipiului Sebeş informează contribuabilii că, începând cu data de 16 ianuarie 2017, poate fi onorată plata taxelor ş impozitelor locale aferente anului în curs.

Orarul de funcţionare al centrului de colectare creanţe bugetare, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru persoane juridice, este următorul:

Luni: 8.30 – 18.00

Marţi, miercuri şi joi: 8.30 – 16.30

Vineri: 8.30 – 16.00

”Pentru anul 2017, primarul Municipiului Sebeş,  Dorin Nistor, a propus aplicarea nivelului minim al impozitelor şi taxelor locale prevăzute în Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru persoanele fizice. Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe întregul an, până la data de 31 martie a anului respectiv, pentru clădiri, terenuri şi mijloace de transport, se păstrează acordarea bonificației de 9,99 %, aceasta fiind valoarea maximă admisă de lege”, transmite primăria Sebeș.

Menționăm, de asemenea, reducerea valorii impozabile a clădirilor, în funcție de anul terminării acestora: cu 50% pentru clădirea care are o vechime de peste 100 de ani; cu 30% pentru clădirea care are o vechime între 50 de ani și 100 de ani inclusiv; cu 10% pentru clădirea care are o vechime între 30 de ani și 50 de ani inclusiv.

Subliniem, mai jos, care sunt scutirile de la plata impozitului și cine sunt beneficiarii acestora:

  • clădirile și terenurile aferente acestora, precum și un mijloc de transport, aflate în proprietatea veteranilor de război, a văduvelor de război și a văduvelor necăsătorite ale veteranilor de război;
  • clădirea folosită ca domiciliu și terenul aferent acesteia, precum și un mijloc de transport, aflat în proprietatea persoanelor cu handicap grav sau accentuat și a persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, respectiv a reprezentanților legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat și a minorilor încadrați in gradul I de invaliditate;
  • clădirile și terenul aferent acestora care, potrivit legii, sunt clasate ca monumente istorice;
  • clădirile la care proprietarii au executat pe cheltuială proprie lucrări de intervenție pentru creșterea performanței energetice, pe o perioadă de până la 7 ani de la efectuarea lucrărilor;
  • terenurile situate în extravilanul localităților, pe o perioadă de 5 ani ulteriori celui în care proprietarul efectuează intabularea în cartea funciară pe cheltuiala proprie.

În conformitate cu Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Sebeş nr. 323/2016, contribuabilii persoane fizice care achită / au achitat integral, până la data de 31.03.2017 toate obligaţiile bugetare principale restante, inclusiv amenzile, sunt scutiţi de la plata majorărilor de întârziere.

În ceea ce priveşte persoanele juridice, în calculul taxelor şi impozitelor aferente bugetului local s-au menţinut valorile minime prevăzute de lege, cu excepţia impozitului pe clădiri, în cotă de 1%. (C.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Cum a acționat Poliția Locală în cazul unui aiudean care a depozitat deșeuri în fața blocului

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum a acționat Poliția Locală în cazul unui aiudean care a depozitat deșeuri în fața blocului Poliția Locală Aiud a reacționat rapid și ferm în cazul unui localnic care a depozitat ilegal deșeuri, chiar în fața blocului.  „Un aiudean și-a făcut curățenie în propriul apartament, însă, dintr-o neatenție (vrem să credem), a depozitat deșeurile pe […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Mandat de consilier județean PSD, validat de Tribunalul Alba, după demisia lui Corneliu Mureșan. Radu Călin i-a luat locul, în legislativul județean

Ioana Oprean

Publicat

în

Mandat de consilier județean PSD, validat de Tribunalul Alba, după demisia lui Corneliu Mureșan. Radu Călin i-a luat locul, în legislativul județean Tribunalul Alba a validat mandatul unui nou consilier județean din partea Partidului Social Democrat. Radu Călin i-a luat locul, în legislativul județean, lui Corneliu Mureșan, președintele PSD Alba. Acesta din urmă a fost […]

Citește mai mult

Politică Administrație

26 ianuarie 2026: 108 ani de la nașterea fostului dictator Nicolae Ceaușescu

Ioana Oprean

Publicat

în

26 ianuarie 2026: 108 ani de la nașterea fostului dictator Nicolae Ceaușescu Fostul dictator, Nicolae Ceaușescu, ar fi împlinit în 26 ianuarie 2026, vârsta de 108 de ani. Până în 1989 această zi era marcată prin festivităţi ample şi ode la adresa „celui mai iubit fiu al poporului”. La 26 ianuarie 1918, în Scorniceşti, România, […]

Citește mai mult