Primăria Cugir amână din nou trecerea la un sistem integrat de gestiune a deșeurilor. Sistemul județean de management integrat al deșeurilor este încă nefuncțional
Administrația Publică locală a orașului Cugir este nevoită să amâne din nou trecerea la un sistem integrat de gestiune a deșeurilor. Colectarea gunoiului de la populație și persoane juridice se va face în continuare de către vechiul operator, până la 1 octombrie, cu posibilitatea prelungirii până la data la care va deveni funcțional sistemul județean de management integrat al deșeurilor.
Acest lucru depinde de deschiderea Depozitului de la Galda de Jos, unde va ajunge gunoiul din tot județul
Alba și de operaționalizarea staţiilor de transfer de la Tărtăria şi Blaj. Din păcate, licitația organizată de CJ Alba pentru delegarea prin concesiune a operării şi administrării obiectivelor amintite a fost contestată la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, ceea ce ar putea amâna atribuirea efectivă a contractului cu cel puțin 30 de zile.
Pentru a înțelege mai bine situația, reamintim că orașul Cugir este parte componentă a unui proiect cu fonduri europene derulat prin intermediul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Salubris” Alba, din care fac parte toate unităţile administrativ-teritoriale din judeţ. Proiectul presupune extinderea la nivelul întregului județ a unui sistem modern, centralizat și uniform de gestiune a deșeurilor, în conformitate cu legislația națională și europeană.
Din spusele primarului Adrian Teban, care este și Președintele ADI „Salubris”, implementarea noului sistem depinde de operaționalizarea depozitului de la Galda de Jos și a stațiilor de transfer de la Tărtăria şi Blaj.
„Avem operatori desemnati pe toate cele trei zone ale județului Alba, însă aceștia nu își pot începe activitatea atâta timp cât Consiliul Județean Alba nu își finalizează licitațiile pentru delegarea prin concesiune a operării şi administrării Centrului de Management Integrat al Deşeurilor de la Galda de Jos și a staţiilor de transfer de la Blaj şi Tărtăria.
„Pentru zona din care face parte Cugirul, gestiunea activităţii de colectare şi transport a deşeurilor orășenești a fost concesionată Asocierii SC RER Ecologic Service SA Oradea – Retim Ecologic Service SA. Până la preluarea activității efective, noul concesionar demarează activitatea de încheiere a contractelor de prestări servicii, pentru început cu persoanele juridice din localitate și cu populația care locuiește la case, a căror facturi lunare vor depinde de volumul recipientului pentru care optează.
La rândul său, Primăria Cugir este preocupată să asigure spațiile necesare pentru colectarea separată a deșeurilor, pe tipuri de fracții: gunoi menajer, hârtie, carton, metal, plastic și sticlă. În acest sens, în momentul de față se lucrează la amenajarea platformelor pe care se vor afla viitoarele puncte de colectare, cu acces limitat. În perioada imediat următoare, vor fi achiziționate incintele speciale de colectare, care urmează a fi amplasate pe viitoarele platforme.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
2 noiembrie 2026 | Alba Iulia comemorează Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan: Lansare de carte și marcarea locului memorial „Temnița lui Crișan“
Alba Iulia comemorează Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan: Lansare de carte și marcarea locului memorial „Temnița lui Crișan“ Luni, 2 noiembrie 2026, Alba Iulia găzduiește un eveniment de rememorare istorică dedicat Răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan, în cadrul ALBA Dialog Fest. Programul reunește o lansare de carte și o reconstituire istorică cu marcarea […]
4 noiembrie 2026 | Ziua Porților Deschise la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia: Elevii vor afla informații utile privind procesul de selecție și admitere, oferta educațională, baza materială și didactică a instituției
Ziua Porților Deschise la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia: Elevii vor afla informații utile privind procesul de selecție și admitere, oferta educațională, baza materială și didactică a instituției Miercuri, 4 noiembrie 2026, în intervalul orar 12.00 – 16.00, Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” organizează Ziua Porților Deschise. Activitatea este inclusă în seria de […]
28 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
28 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează miercuri, 28 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]
