Primăria Cugir a dat startul ajutoarelor pentru încălzirea locuinței în sezonul rece 2020-2021. Acte necesare și beneficiari
Primăria orașului Cugir anunță începerea perioadei de depunere a cererilor pentru obţinerea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei în sezonul rece.
Persoanele singure şi familiile cu venituri mici vor putea beneficia şi anul acesta de ajutoare pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale, energie electrică sau lemne, conform OUG nr.70/2011. Cuantumul ajutorului pentru încălzirea locuintei, se stabilește în funcție de venitul net lunar/membru de familie sau al persoanei singure, care nu trebuie să depășească suma de 750 lei (1,500 ISR).
Ajutoarele se acordă pentru perioada 01 noiembrie 2020 – 31 martie 2021 și pentru a beneficia de acest drept, consumatorii vulnerabili se pot adresa Serviciului Public de Asistență Socială Cugir începând cu luna octombrie 2020.
Cererile depuse în intervalul 01 octombrie 2020- 20 noiembrie 2021, se vor aproba pentru întreg sezonul rece – 5 luni (noiembrie 2020 – martie 2021), dar se vor putea depune cereri şi după acest interval de timp, ajutorul urmând a se aproba în mod corespunzător, începând cu luna depunerii cererii.
Ce acte sunt necesare pentru obținerea ajutorului pentru încălzirea locuinței?
-cerere și declarație pe propria răspundere (se distribuie de către S.P.A.S.Cugir sau se poate descărca de pe site-ul primăriei);
-copii ale actelor de identitate pentru toate persoanele care locuiesc și se gospodăresc împreună (buletine, cărți de identitate, cărți provizorii de identitate, certificate de naștere pentru copiii mai mici de 14 ani) – obligatoriu, toți membrii familiei trebuie să aibă domiciliul/reședința la adresa respectivă;
copie act de proprietate sau de închiriere a locuinței;
-copie sentință judecătorească privind încredințarea minorilor/plasamentul copiilor (pensia de întreținere stabilită prin Sentință Judecătorească se declară în mod obligatoriu);
-adeverințe de salariat cu veniturile nete realizate în luna anterioară depunerii cererii, precizând și valoarea tichetelor de masă, dacă este cazul;
-copii cupoane de pensie, Indemnizație creștere copil, stimulent de inserție, Indemnizație de handicap, Indemnizație de șomaj din luna anterioară depunerii cererii (sau extras de cont, unde este cazul);
-adeverință de venit pe anul 2020, eliberată de Administrația Financiară Cugir, pentru persoanele care obțin venituri din activități independente sau din cedarea folosinței bunurilor;
-adeverință de la registrul agricol, pentru persoanele peste 18 ani
-certificat de atestare fiscal, nominal, eliberat de Direcția venituri pentru fiecare membru major al familiei din care să reiese bunurile mobile si imobile aflate in proprietate, adeverință de la furnizorii de utilități sau de la Asociația de proprietari din care să reiasă numărul și numele persoanelor care figurează la întreținere;
-extras de cont pentru persoanele deținătoare de depozite bancare, indiferent de natura depozitului;
-copie de pe ultima factură de gaze (în cazul ajutoarelor de încălzire cu gaze) sau de energie electrică (în cazul ajutoarelor de încălzire cu energie electrică).
TOATE ACTELE SOLICITATE SUNT OBLIGATORII
Lista cuprinzând bunurile ce conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței
Bunuri imobile, în proprietate sau în folosință
-clădiri sau alte spații locative, altele decât locuința de domiciliu și anexele gospodărești
-terenuri de împrejmuire a locuinței, curtea aferentă și alte terenuri intravilane care depășesc l.OOOmp în zona urbană și 2.000mp în zona rurală
Bunuri mobile, aflate în stare de funcționare
-autoturism și/sau motocicletă cu o vechime mai mică de 10 ani
-două sau mai multe autoturisme și/sau motociclete cu o vechime mai mare de 10 ani -autovehicule: autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci, rulote,
autobuze, microbuze – șalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi
-utilaje agricole: tractor, combină autopropulsată
-utilaje de prelucrare agricolă: presă de ulei, moară de cereale
-utilaje de prelucrat lemnul: gater sau alte utilaje acționate hidraulic, mecanic sau electric;
-depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei
-suprafețe de teren, animale și păsări a căror valoare netă de producție anuală depășește suma de 1.000 euro pentru persoana singură, respectiv suma de 2.500 euro pentru familie
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | 14 elevi din Alba au reprezentat cu succes județul la Olimpiada Națională de Creativitate Științifică 2026: Calificare la etapa internațională din Germania
14 elevi din Alba au reprezentat cu succes județul la Olimpiada Națională de Creativitate Științifică 2026: Calificare la etapa internațională din Germania În perioada 26–29 mai 2026, la Iași, s-a desfășurat Olimpiada Națională de Creativitate Științifică, una dintre cele mai importante competiții dedicate elevilor pasionați de cercetare, inovare și interdisciplinaritate. Evenimentul a reunit echipe din […]
Cum a scăpat un taximetrist din Alba de acuzațiile de trafic și consum de droguri: Decizie la Tribunalul Alba
Cum a scăpat un taximetrist din Alba de acuzațiile de trafic și consum de droguri: Decizie la Tribunalul Alba Un taximetrist din județul Alba a scăpat de acuzațiile privind consumul și traficul de droguri de mare risc, după ce procurorii DIICOT au ajuns la concluzia că probele administrate în dosar nu sunt suficiente pentru a […]
Bărbat de 50 de ani condamnat la închisoare cu suspendare după ce a fost prins băut la volan în Aiud: Ce alcoolemie avea
Bărbat de 50 de ani condamnat la închisoare cu suspendare după ce a fost prins băut la volan în Aiud: Ce alcoolemie avea Judecătoria Aiud a condamnat, luni, 25 mai 2026 un bărbat în vârstă de 50 de ani la un an de închisoare cu suspendare pentru conducerea unui autoturism sub influența alcoolului, după ce […]