Actualitate

Primăria Arieşeni nu este ajutată de localnici în lupta cu nămeţii

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    În ultimele zile, în Munţii Apuseni a nins ca-n basme, spre bucuria proprietarilor de pensiuni din staţiunile montane şi a administratorilor pârtiilor de schi de la Vârtop, comuna Arieşeni, dar şi a gospodarilor din zonă care îşi refac rezervele de apă grav afectate de secetă.  Zăpada depusă depăşeşte în unele locuri o jumătate de metru, iar autorităţile fac cu greu faţă iernii dezlănţuite.
Primăria Arieşeni a mobilizat utilajele de deszăpezire pentru degajarea străzilor şi a drumurilor, în special a celor spre instituţiile de interes local, cum ar fi şcolile. Dar eforturile administraţie sunt zădărnicite de viscol, care îngreunează intervenţia echipelor de deszăpezire, la scurt timp după îndepărtarea nămeţilor depunându-se în spatele TAF-urilor alt strat de nea. Ca-n „Meşterul Manole”. Iar asta pentru că Primăria Arieşeni se luptă singură cu troienele şi, având în vedere suprafaţa mare a comunei, care are nu mai puţin de 18 sate,  utilajele nu răzbesc să cureţe toate drumurile de acces.
Ar fi bine ca atât proprietarii de pensiuni sau de pârtii, cât şi localnicii să-şi amintească regula pe care o respectau cu sfinţenie strămoşii lor, de a îndepărta zăpada din faţa imobilelor. Mai mult, de la baza pârtiei de schi de la Vârtop până aproape de localitatea Arieşeni sunt parcate maşinile turiştilor, coloana întinzându-se pe câţiva kilometri, făcând şi mai dificilă intervenţia drumarilor, care la rândul lor ar trebui să fie mai activi în zonă. Cu toţii ne dorim dezvoltarea turismului în judeţul Alba, dar tot turiştii vor fi cei care se vor plânge că nu au putut să ajungă în staţiunile noastre montane sau să plece spre casă, dacă nu se acţionează prompt şi eficient pentru degajarea părţii carosabile de nămeţi. (Ţ.P.Ş.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Când vor fi alimentate și activate cardurile pentru prima de carieră didactică: Cine beneficiază de cei 1.500 lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Când vor fi alimentate și activate cardurile pentru prima de carieră didactică: Cine beneficiază de cei 1.500 lei Beneficiarii eligibili pentru prima didactică, care nu au primit încă cei 1.500 de lei net, pot activa măsura de sprijin până la 14 decembrie 2026, a anunțat marți, 3 noiembrie 2026, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Cardurile […]

Citește mai mult

Actualitate

Sindicatele avertizează: România ar putea ajunge la proteste de stradă și chiar la grevă generală dacă salariul minim rămâne blocat

Ioana Oprean

Publicat

în

Sindicatele avertizează: România ar putea ajunge la proteste de stradă și chiar la grevă generală dacă salariul minim rămâne blocat Negocierile privind stabilirea salariului minim brut pentru anul 2027 riscă să se transforme într-un nou conflict între sindicate, Guvern și reprezentanții mediului de afaceri. Blocul Național Sindical (BNS) solicită majorarea salariului minim la 4.652 de […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | S-a deschis circulația rutieră pe loturile 3 și 4 ale autostrăzii A0 Nord: Șoferii au acum legătură directă între A3 și A2

Ioana Oprean

Publicat

în

S-a deschis circulația rutieră pe loturile 3 și 4 ale autostrăzii A0 Nord: Șoferii au acum legătură directă între A3 și A2 Circulaţia pe loturile 3 şi 4 ale A0 Nord a fost deschisă miercuri, 4 noiembrie 2026, șoferii având acum legătură directă între A3 și A2. Inaugurarea a fost iniţial anunţată pentru 26 octombrie […]

Citește mai mult