Curier Județean

Primăria Alba Iulia mai face o încercare pentru desemnarea constructorului unui mare parc în zona de nord a orașului: Pe masă este un contract de peste 3 milioane de euro

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Alba Iulia mai face o încercare pentru desemnarea constructorului unui mare parc în zona de nord a orașului

Primăria Alba Iulia a lansat din nou, în 6 februarie 2026, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, procedura de desemnare a constructorului unui mare parc în zona de nord a municipiului.

O procedură similară s-a desfășurat fără succes începând de la mijlocul lunii iulie 2025.

Valoarea totală estimată a contractului propus pentru execuția de lucrări necesare realizării obiectivului de investiții „Amenajare Parc Nord – Municipiul Alba Iulia – Cartier Micești-Orizont este, la fel ca la prima procedură, de peste 16,6 milioane de lei (peste 3 milioane de euro), fără TVA, iar investiția este finanțată prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027.

Prin Hotărârea de Consiliu Local  nr. 167 din 23 mai 2025 au fost aprobați indicatorii tehnico-economici actualizați – faza Proiect tehnic.

Contractul de finanțare a fost semnat în 28 mai 2025 de Primăria Municipiului Alba Iulia cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul „Regiunea Centru” 2021 – 2027.

Valoarea totală a contractului este de 27.340.042,21 lei, din care valoarea totală a finanțării nerambursabile este de 27.340.042,21 lei.

Proiectul este al doilea prin care administrația albaiuliană va efectua lucrări de îmbunătățire a infrastructurii verzi a municipiului. Primul contract a fost semnat tot în această lună și are în vedere refuncționalizarea șanțului exterior al Laturii de Est a Cetății Alba Carolina. Ambele contracte au fost semnate în cadrul Priorității de investiții 3: „O regiune cu comunități prietenoase cu mediul”, Acțiunea 3.3 – „Investiții în infrastructură verde și albastră în mediul urban regional – municipii”.

Execuția lucrärilor pentru primul parc de o asemenea anvergură amenajat de la zero în Alba Iulia după 1989 se va face în baza Autorizației de construiré nr. 614 din 13 noiembrie 2024,

Potrivit reprezentanților municipalității, punerea în operă a acestui proiect marchează un nou pas concret în direcția dezvoltării unei zone verzi moderne și accesibile pentru locuitorii orașului.

Proiectul noului Parc Nord din cartierul Micești-Orizont prevede, printre altele, montarea unor trepte modulare din polipropilenă armate cu fibră de sticlă, amenajarea unui teren de sport cu suprafață sintetică, execuția de anrocamente și construirea unor bazine de retenție și implementarea unor soluții bazate pe natură, menite să susțină o infrastructură verde durabilă și adaptată la schimbările climatice.

Proiectul se înscrie în direcția strategică a orașului de a promova dezvoltarea durabilă și spațiile verzi urbane.

Un parc modern pe 8 hectare

Parcul va fi amenajat pe o suprafață de aproximativ 8 hectare și va include: alei pietriș stabilizat și suspendate, zone verzi extinse (peste 73.700 mp), un pavilion multifuncțional, terenuri de sport, locuri de joacă, o zonă de fitness în aer liber și două luciuri de apă. De asemenea, proiectul prevede infrastructură pentru gestionarea apei pluviale, cu alei permeabile și un bazin de retenție, pentru a combate efectele schimbărilor climatice.

Un pas spre „Orașul Verde”

Proiectul se aliniază obiectivelor Convenției Primarilor (reducerea emisiilor de carbon cu 40% până în 2030) și strategiei Green City Accord, vizând îmbunătățirea calității vieții prin crearea de spații verzi sustenabile și multifuncționale.

Zona Nordică a municipiului Alba Iulia este lipsită de multe tipuri de infrastructuri pentru buna funcționare. Acest proiect urmărește realizarea dotărilor publice de recreere care nu au fost construite, pentru ca țesutul urban destructurat existent să poată funcționa ca un cartier de sine stătător.

Amenajările care se vor face au în vedere păstrarea biotopurilor naturale umede existente, a aspectului cât mai natural al zonei, de aceea se acordă o atenție specială atât plantărilor, care vor afecta peste 73.000 mp, cât și amenajării aleilor de acces cu pietriș compact (aproape 4900 mp), a 24 de locuri de parcare, în două loturi, cu geogrid, amenajarea a două luciuri de apă cu o suprafață totală de peste 3.000 mp, unde se va conserva biodiversitatea acestor tipuri de biotop umed, construire pasarele metalice suspendate – 600 mp – pentru facilitarea vizitării acestor zone, cu impact minim asupra ecosistemului.

Se va construi un stăvilar permeabil pentru reținerea și ulterior eliberarea apelor meteorice, cu rol de control al riscului de inundații, se va planta o barieră densă de arbori și arbuști pentru o bună izolare fonică.

În zona centrală va fi construit un pavilion și va fi amenajată o pajiște înflorită, unde se pot organiza întâlniri sau evenimente culturale și de relaxare. Se vor amenaja un teren de sport, două terenuri de joacă pentru copii, spațiu de fitness în aer liber. Întreaga zonă va fi dotată cu mobilier urban: bănci, rastele pentru biciclete, coșuri de gunoi și se vor construi toalete publice automate.

Beneficiarii direcți sunt cei peste 22.500 de locuitori, conform datelor furnizate de Direcția Regională de Statistică Alba, de pe o rază de 2 km în jurul parcului, cei peste 64.000 de locuitori ai municipiului Alba Iulia, precum și turiștii care vizitează „Cealaltă Capitală”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

11 februarie 2026 | Mai multe străzi din Ciumbrud, temporar, fără gaz: Lucrări de cuplare a noilor conducte la sistemul de distribuție

Ioana Oprean

Publicat

în

Mai multe străzi din Ciumbrud, temporar, fără gaz: Lucrări de cuplare a noilor conducte la sistemul de distribuție Compania Delgaz Grid se află în etapa finală a unei lucrări de investiții derulate în localitatea Ciumbrud, județul Alba, care vizează înlocuirea conductelor și a branșamentelor de gaze naturale pe o lungime de peste 1,6 km. Investiția, […]

Citește mai mult

Curier Județean

10 – 20 februarie 2026 | „Marea breaslă a micilor meșteri” în școlile din Alba Iulia: Ore de dirigenție sau desen s-ar putea transforma în demonstrații educative interactive

Bogdan Ilea

Publicat

în

„Marea breaslă a micilor meșteri” în școlile din Alba Iulia: Ore de dirigenție sau desen s-ar putea transforma în demonstrații educative interactive Programul educativ „Marea breaslă a micilor meșteri”, desfășurat la Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, își extinde activitățile dincolo de zidurile muzeului și ajunge, în perioada 10–20 februarie, direct în școlile din Alba […]

Citește mai mult

Curier Județean

AMENZI de peste 60.000 de lei în Alba în urma unor controale ale inspectorilor sanitar-veterinari la supermarketuri: Ce nereguli au fost constatate

Ioana Oprean

Publicat

în

AMENZI de peste 60.000 de lei în Alba în urma unor controale ale inspectorilor sanitar-veterinari la supermarketuri: Ce nereguli au fost constatate Inspectorii sanitar-veterinari și pentru siguranța alimentelor din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba au desfășurat, în perioada 2–6 februarie 2026, o amplă acțiune de control la supermarketurile de pe […]

Citește mai mult