Curier Județean

Primăria Alba Iulia intră în era informatizarii. Hartă digitală geospațială si robot telefonic aflat non-stop la dispoziția cetățenilor

Bogdan Presecan

Publicat

în

Până la sfârșitul anului 2012, Primăria municipiului Alba Iulia va finaliza un adevărat proces de informatizare al instituției și serviciilor oferite cetățenilor, început în luna martie a acestui an printr-un proiect finanţat din fonduri europene în valoare de 6,76 milioane de lei, din care 5,3 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene.

Noul model de management în relaţia cu cetăţenii  va aduce mai multe beneficii  şi economie de resurse, va fi practic o soluţie eficientă cu ajutorul căreia toate departamentele din primărie să poată comunica şi gestiona date comune, atât între ele, cât şi cu instituţii din exteriorul primăriei.

Proiectul de informatizare implementat la Alba Iulia prevede crearea unei hărţi digitale geospațiale a orașului, care va facilita o intervenție mult mai rapidă și eficientă în cazul incidentelor şi disfuncţionalităţilor de tot felul, sesizate de cetățeni, cum ar fi o rețea de canalizare înfundată, o conductă spartă, probleme la iluminatul stradal, ridicarea vehiculelor care blochează traficul sau existenţa gropilor în asfalt.

Un alt aspect care va revoluționa modul de asistență și informare a cetățenilor in relatia cu primăria este crearea unui dispecerat telefonic şi centralizarea într-o bază de date unică a tuturor solicitărilor de servicii ale cetăţenilor, indiferent de metoda prin care acestea sosesc la primărie. Un robot telefonic care va fi operațional 24 de ore din 24, 7 zile din 7,  va putea raspunde, în schimbul unor date de identificare, la întrebări legate de taxele şi impozitele datorate, amenzile neplătite sau stadiul petiţiilor transmise primăriei. Vor fi implementate două noi puncte de  registratură informatizată la Direcţia de Venituri şi la Serviciul de Asistenţă Socială.

Angajaţii primăriei vor avea la dispoziție și un portal web de Intranet prin intermediul căruia se vor putea realiza lucrul colaborativ cu documente şi planificarea programului de lucru, alocarea de sarcini, sau acces la serviciile de mesagerie electronică.

Până în prezent s-a finalizat etapa de livrare, instalare şi testare a echipamentelor, etapa de livrare a produselor software, proiectarea soluţiei şi configurarea sistemelor. Este în derulare etapa de testare şi de tranziţie în producţie a sistemului.

Acest proces de informatizare va oferi instituției care gestionează bunul mers al orașului o persepectivă de ansamblu asupra tuturor problemelor înregistrate la nivelul teritoriului municipiului. Managementul Primăriei va avea la îndemână informaţiile necesare în vederea luării deciziilor strategice cu privire la dezvoltarea teritoriului şi la creşterea calităţii serviciilor oferite cetăţenilor.

 foto arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

12 august 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Ioana Oprean

Publicat

în

12 august 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează vineri, 14 august 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]

Citește mai mult

Curier Județean

DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 24.08-30.08.2026 și suplimentar pentru intervalul 17.08-23.08.2026

Ioana Oprean

Publicat

în

DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 24.08-30.08.2026 și suplimentar pentru intervalul 17.08-23.08.2026 Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Alba anunță întreruperea în alimentarea cu energie electrică. Întreruperile programate pentru intervalul 24.08-30.08.2026 Nr.crt. ADRESA INTERVAL 1 HOPARTA, Strada PRINCIPALA PARTIAL 24/08/2026 08:00 – 24/08/2026 16:00 2 HOPARTA, Strada PRINCIPALA PARTIAL […]

Citește mai mult

Curier Județean

Kronospan susține proiectul de restaurare a unei clădiri-emblemă din Sebeș. Aceasta va deveni un hub de creație, educație și tehnologie

Ioana Oprean

Publicat

în

Kronospan susține proiectul de restaurare a unei clădiri-emblemă din Sebeș. Aceasta va deveni un hub de creație, educație și tehnologie O fostă clădire industrială, cu o importantă valoare istorică pentru Sebeș, primește șansa unei noi vieți. Aceasta va trece printr-un proiect de restaurare și revitalizare susținut de Asociația Retro-Activ și compania Kronospan. Scopul inițiativei este […]

Citește mai mult