Curier Județean

Primăria Aiud: Persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau întreprinderile familiale care funcţionează în Aiud, pot cere primarului forţă de muncă dintre beneficiarii de ajutor social

Mondoc Adriana

Publicat

în

Persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau întreprinderile familiale care funcţionează în Aiud, pot cere primarului forţă de muncă dintre beneficiarii de ajutor social

Conform Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau întreprinderile familiale care funcţionează pe raza municipiului Aiud pot solicita primarului,  în scris, forţă de muncă dintre beneficiarii de ajutor social, precizând activitatea ce urmează a fi desfăşurată, numărul de lucrători solicitaţi şi perioada de desfăşurare a activităţii sezoniere.

Remunerarea activităţii desfăşurate, norma de lucru, precum şi alte obligaţii şi îndatoriri se stabilesc prin negociere directă între beneficiarul de lucrări şi persoana care prestează activitatea, în condiţiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Pe data de 1 a fiecărei luni beneficiarii lucrărilor au obligaţia de a transmite primarului, în scris, situaţia cu persoanele beneficiare de ajutor social care au efectuat activităţile sezoniere, precum şi numărul de ore efectuate.

Informaţii suplimentare se pot obține la telefon 0258/862313 sau 0372/717596.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș – performanță, tradiție și creativitate la Concursul Regional „Tradiții și obiceiuri de Paște într-o Românie ECO”. Ce premii au obținut elevii

Ioana Oprean

Publicat

în

Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș – performanță, tradiție și creativitate la Concursul Regional „Tradiții și obiceiuri de Paște într-o Românie ECO” În data de 29 aprilie 2026, elevii și profesorii Liceului cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș au reprezentat cu onoare și mândrie județul Alba și regiunea Transilvania la cea de-a III-a ediție […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bugetul orașului Cugir pentru anul 2026, aprobat: „Investiții pentru comunitate și dezvoltare durabilă”

Ioana Oprean

Publicat

în

Bugetul orașului Cugir pentru anul 2026, aprobat: „Investiții pentru comunitate și dezvoltare durabilă” Bugetul aprobat pentru anul 2026 conturează direcțiile esențiale de dezvoltare ale orașului, fiind construit pe un echilibru clar între asigurarea funcționării serviciilor publice și susținerea investițiilor necesare modernizării comunității, au transmis reprezentanții administrației locale din Cugir. Valoarea totală a bugetului consolidat este […]

Citește mai mult

Curier Județean

INCENDIU în Alba Iulia: A luat foc o filigorie la Oarda. Intervin pompierii

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIU în Alba Iulia: A luat foc o filigorie la Oarda. Intervin pompierii Un incendiu a izbucnit joi după-masa, la o filigorie, în Oarda, Alba Iulia. Intervin pompierii pentru stingerea flăcărilor. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu în Oarda. Din informațiile primite de la apelant incendiul se manifestă la o anexă […]

Citește mai mult