Prima didactică 2023: Când vor ajunge cardurile cu cei 1.500 de lei de la stat, la profesori
Prima didactică 2023: Când vor ajunge cardurile cu cei 1.500 de lei de la stat, la profesori
Distribuirea și încărcarea cardurilor pe care vor fi încărcați cei 1.500 de lei, ca primă didactică, a început deja, a transmis Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
Cardurile cu prima didactică acordată profesorilor din țară vor ajunge la beneficiari în următoarele zile. Poșta Română a anunțat că aceste carduri au început deja să fie livrate de vineri, 20 octombrie, urmând ca astăzi și mâine majoritatea cardurilor să ajungă la beneficiari.
„Deja se distribuie de vineri. Se distribuie și astăzi, se distribuie și mâine. Grosul lor de distribuție ar trebui să fie astăzi și mâine. Până la sfârșitul săptămânii ar trebui să fie livrate cam toate”, au transmis reprezentanții Poștei Române pentru edupedu.ro. Până pe 27 octombrie, cardurile vor ajunge la toți beneficiarii.
Ordonanța de urgență nr. 58 din 12 iunie 2023 este cea care stabilește că profesorii care au fost în activitate în anul școlar 2022-2023 vor primi în luna octombrie primele de carieră didactică de 1.500 de lei. Prima de carieră didactică „are drept scop susținerea cadrelor didactice în eforturile acestora pentru îmbunătățirea continuă a competențelor educaționale și obținerea de performanțe școlare/universitare în procesul educațional”.
Prima de carieră profesională, „asigurată pentru sprijinul personalului nedidactic, are drept scop susținerea participării la cursuri de pregătire profesională, dar și pentru acoperirea unor nevoi didactice individuale”.
Prima de carieră didactică are o valoare nominală de 1.500 lei net care se decontează din fonduri externe nerambursabile pentru următoarele categorii principale de cheltuieli:
a) cheltuieli privind cursurile de pregătire profesională, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;
b) cheltuieli pentru echipamente IT;
c) cheltuieli privind cărți de specialitate, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;
d) un procent de până la 30% din valoarea nominală a primei de carieră didactică pentru acoperirea de nevoi didactice individuale specifice ale cadrelor didactice.
(4) Prima de carieră didactică se acordă într-o singură tranșă, respectiv în luna octombrie 2023 și va putea fi utilizată în anul școlar 2023—2024.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a informat, printr-un comunicat, că prima didactică în valoare de 1.500 de lei va putea fi cheltuită doar „în unități afiliate care se află pe lista unității emitente a suportului electronic și care comercializează/prestează cursuri de pregătire profesională, echipamente IT și alte echipamente didactice de tehnologia informației asimilate și materiale didactice, precum și cheltuieli care acoperă nevoile personale ale cadrelor didactice”.
Mai exact, este vorba despre o listă de magazine online si offline, de pe teritoriul României, cu care există încheiate acorduri, contracte sau convenții pentru a accepta astfel de plăți. Conform OUG nr. 58/2023, art 8, alin 7, lista ar trebui distribuită profesorilor odată cu cardurile cu prima didactică, astfel încât cadrele didactice „să poată identifica și cunoaște rețeaua de unități afiliate de pe raza teritorială unde aceștia își au domiciliul sau reședința”.
Sursa: dailybusiness.ro
Secțiune Știri sub articolul principal

Știri recente din categoria Actualitate
Scandalul vaccinării oilor se amplifică: Fermierii pregătesc proteste. ANSVSA neagă o operațiune de vaccinare în masă
Scandalul vaccinării oilor se amplifică: Fermierii pregătesc proteste. ANSVSA neagă o operațiune de vaccinare în masă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunțat că nu a fost luată nicio decizie privind vaccinarea în masă a oilor pe teritoriul României. Instituţia susţine că strategia analizată se bazează pe regionalizare şi pe o […]
Angajările din Sănătate, la un pas de deblocare: Peste 7.000 de posturi, blocate până acum. Amendamentul a trecut de comisie în Parlament
Angajările din Sănătate, la un pas de deblocare: Peste 7.000 de posturi, blocate până acum. Amendamentul a trecut de comisie în Parlament Posturile din sistemul de sănătate din România ar urma să fie deblocate, în baza unui amendament adoptat luni, 27 iulie 2026, de Comisia pentru sănătate a Camerei Deputaților. Amendamentul vizează proiectul de modificare […]
Cum va fi vremea în România până în 24 august 2026: Caniculă și secetă. Prognoza meteo pe 4 săptămâni, actualizată
Cum va fi vremea în România până în 24 august 2026: Caniculă și secetă. Prognoza meteo pe 4 săptămâni, actualizată Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat marți, 28 iulie 2026 prognoza meteo actualizată pentru următoarele 4 săptămâni. Conform estimărilor meteorologilor, în România urmează o perioadă cu caniculă și secetă. Citește și: Cum va fi […]







