Rămâi conectat

Actualitate

Preţul biletelor de tren va creşte diferenţiat cu până la 10% din 1 septembrie

Dragoş Suciu

Publicat

în

De la 1 septembrie 2013, preţul biletelor de tren va creşte diferenţiat cu până la 10%. Această măsură este luată ţinând cont de evoluţia inflaţiei şi majorarea din ultimii doi ani a unor costuri ale CFR Călători, cu combustibili, energie sau piese.

Pentru rutele scurte (parcurse de trenurile Regio), creşterea va fi operată prin rotunjirea tarifului la 50 bani sau la leu, prin majorări cu valori cuprinse între 10 bani şi 50 bani, în vreme ce pentru rutele lungi, la trenurile InterRegio (IR) scumpirea va fi de până la 10%.

În cazul trenurilor Regio, la clasa a II-a, preţul unui bilet pe ruta Bucureşti – Ploieşti (60 km), Timişoara – Arad (57 km) şi Satu Mare – Baia Mare (60 km) va creşte de la 7,3 lei la 7,5 lei, în vreme ce pe traseele Galaţi – Brăila (31 km) sau Bacău – Roman (44 km), tarifele vor urca de la 5,2 la 5,5 lei, respectiv de la 6,8 lei la 7 lei.

La trenurile InterRegio, preţul plătit pentru un bilet la clasa a II-a va fi majorat pe rutele Bucureşti – Braşov (166 km) şi Bucureşti – Constanţa (225 km) de la 47 lei la 50,5 lei, respectiv de la 58,2 lei la 62 lei. Pentru un drum de la Bucureşti la Craiova (209 km), tariful va urca de la 58,2 lei la 62 lei, iar în cazul unei călătorii Bucureşti – Iaşi (405 km), un bilet va costa 94,5 lei, de la 85,7 lei în prezent, potrivit informaţiilor furnizate agenţiei MEDIAFAX de CFR Călători.

De la Bucureşti la Cluj Napoca (497 km), preţul unui bilet la clasa a II-a într-un tren InterRegio va creşte de la 85,7 lei la 94,5 lei, iar de la Bucureşti la Timişoara (533 km) un călător va plăti 105 lei în aceleaşi condiţii, de la 95,1 lei în prezent.

Tot la clasa a II-a, tariful InterRegio pentru o călătorie de la Braşov la Sibiu (149 km) va urca de la 42,7 lei la 46 lei, iar un drum Iaşi – Suceava (137 km) va costa 41 lei, faţă de 38,1 lei în prezent.

Preţurile în cazul trenurilor InterRegio menţionate anterior includ şi tariful de rezervare loc (3,3 lei în prezent, respectiv 4 lei după majorare).

Facilităţile de călătorie acordate în prezent se vor aplica şi după majorare, precizează compania.

Datele furnizate de CFR au la bază un proiect de ordin al Ministrului Transporturilor pentru creşterea tarifelor pentru tranportul feroviar public de călători, publicat pe site-ul instituţiei. Proiectul, aflat în dezbatere publică până luni, 19 august, ar urma să fie semnat de către premierul Victor Ponta care ocupă şi funcţia de ministru interimar al Transporturilor.

„La schimbarea mersului de tren 2011-2012, în decembrie 2011 la introducerea noilor ranguri de tren, tarifele la tren Regio (fostul tren personal) au fost menţinute, iar pentru trenurile IR a fost calculat un tarif mediu între tariful de tren accelerat şi cel de tren rapid, după o metodologie şi principii aprobate de CA. (…) Ultima majorare de tarife din data de 14 august 2011 s-a reflectat în încasările anului 2012 cu un procent de creştere de 6%”, se arată în referatul de aprobare.

Autorii documentului notează că inflaţia din perioada august 2011- iunie 2013 a fost de 8,3%.

„Ţinta de majorare maximă este de 10%, exceptând tarifele pentru trenurile Regio care începând cu zona de 400 km au fost apropiate de tarifele la IR. Considerăm că până la data majorării indicele inflaţiei pentru perioada august 2011- august 2013 va ajunge la această valoare ţinând cont de creşterea preţurilor la materii prime, combustibili şi energie”, se spune în referat.

În document se precizează că la trenurile Regio peste zona de 500 km s-au adăugat sume fixe de 20 lei/zonă km la clasa I şi 12 lei/zonă km la clasa a II-a, deoarece peste această distanţă nu există trenuri directe, iar tarifele acestor zone sunt folosite la calcule pentru alte oferte şi facilităţi.

Totodată, noile tarife au fost rotunjite la 0,5 lei, în plus sau minus, matematic, pentru uşurinţa acordării restului, iar la trenurile IR tariful de rezervare a tichetului creşte de la 3,3 lei la 4 lei.

Modificările prevăzute în proiectul de ordin vizează tarifele pentru trenurile Regio şi IR, preţurile pentru biletele Intercity (IC) nefiind reglementate, decizia în cazul celor din urmă aparţinând exclusiv companiei.

Sursa: Mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Harta salariului minim în Uniunea Europeană: Unde se situează România în acest clasament

Ioana Oprean

Publicat

în

Harta salariului minim în Europa: Unde se situează România în acest clasament Un clasament cu țările din Uniunea Europeană care prezintă cele mai mari și cele mai mici salarii minime a fost întocmit recent. Potrivit datelor publicate în iulie 2025, salariile minime brute variază între 551 și 2.704 euro pe lună. A fost întocmit un […]

Citește mai mult

Actualitate

Impozitele pe proprietăți cresc de la 1 ianuarie 2026 cu până la 70%. Bolojan:  ”Se vor plăti la o valoare cât mai apropiată de cea de piață”

Ioana Oprean

Publicat

în

Impozitele pe proprietăți se majorează de la 1 ianuarie 2026 cu până la 70%. Bolojan:  ”Se vor plăti la o valoare cât mai apropiată de cea de piață” Premierul Ilie Bolojan a anunțat duminică, 10 august 2025, în cadrul unei emisiuni televizate, că de la 1 ianuarie 2026 vor crește impozitele locale la persoane fizice. […]

Citește mai mult

Actualitate

Perseide 2025: Ploaia de stele atinge „vârful” la noapte. Ce sunt perseidele și de ce sunt numite „Lacrimile Sfântului Laurențiu”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ploaia de stele Perseide 2025 atinge „vârful” la noapte. Ce sunt perseidele și de ce sunt numite „Lacrimile Sfântului Laurențiu” În fiecare lună august, omenirea are întâlnire cu cosmosul. Dintre toate ploile de meteori care ne încântă privirile an de an, niciuna nu este atât de îndrăgită ca Perseidele. Vârful maxim al ploii de meteori […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea