Actualitate

Preşedintele Klaus Iohannis participă la Bruxelles la reuniunea informală a Consiliului European pe tema securității de la graniţele Ucrainei

Ioana Oprean

Publicat

în

Preşedintele Klaus Iohannis participă la Bruxelles la reuniunea informală a Consiliului European pe tema securității de la graniţele Ucrainei

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la Bruxelles, la reuniunea informală a Consiliului European pe tema ultimelor evoluţii privind situaţia de securitate de la graniţele Ucrainei şi la cel de-al VI-lea Summit Uniunea Europeană – Uniunea Africană.

Joi, şeful statului va lua parte la reuniunea informală a Consiliului European, iar apoi la Summitul UE – UA, care se va desfăşura şi vineri, informează Agerpres.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, participarea şefului statului la Summitul Uniunea Europeană – Uniunea Africană se înscrie în seria demersurilor întreprinse de România pentru creşterea profilului în plan global, în mod special prin mai buna valorificare a relaţiilor în plan bilateral şi multilateral cu ţările de pe continentul african, precum şi pentru evidenţierea contribuţiei ţării noastre la dezvoltarea şi securitatea continentului african, inclusiv în contextul pandemiei de COVID-19.

„În cadrul lucrărilor Summitului, preşedintele Klaus Iohannis va evidenţia eforturile constante ale României în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor comune UE – UA, axate pe pace, securitate şi bună guvernare; sprijinirea sectorului privat şi integrarea economică; dezvoltarea economică sustenabilă prin educaţie, cultură şi formare profesională; finanţare pentru creştere economică şi durabilă; schimbări climatice şi tranziţia energetică; sisteme de sănătate şi producţia de vaccinuri”, arată Administraţia Prezidenţială.

Conform sursei citate, participarea României la summit, la cel mai înalt nivel, contribuie la revitalizarea legăturilor tradiţionale ale ţării noastre cu statele africane, în scopul identificării de noi oportunităţi reciproc benefice, precum şi la reconsolidarea profilului României de donator de asistenţă pentru dezvoltare, mai ales în domeniul educaţional.

Summitul UE – UA din acest an reprezintă un moment de referinţă pentru relaţiile dintre cele două continente, prin transformarea parteneriatului dintre cele două organizaţii într-un format bazat pe egalitate şi responsabilitate, eficient, dinamic şi inovativ, menit să asigure promovarea priorităţilor comune.

În marja participării la Summitul UE – Uniunea Africană, şeful statului va avea, vineri, şi o întrevedere cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola.

sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cât valorează cadourile primite de președintele Nicușor Dan în 2025. LISTA

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât valorează cadourile primite de președintele Nicușor Dan în 2025 Administrația Prezidențială a publicat lista oficială a cadourilor primite de președintele Nicușor Dan în anul 2025 cu ocazia unor acțiuni de protocol. Conform documentului, valoarea totală a bunurilor primite este de aproape 10.000 de euro. Printre cele mai valoroase daruri se numără: *O fotografie înrămată, […]

Citește mai mult

Actualitate

Datoria de 60% din PIB, fiecare român pierde 57.000 lei. Statul e „dator vândut”

Mif Lorena

Publicat

în

Datoria de 60% din PIB, fiecare român pierde 57.000 lei. Statul e „dator vândut” Datoria publică depășește o mie de miliarde de lei, adică depășește 60% din Produsul Intern Brut. De asemenea, anul trecut au depăşit 50 de miliarde de lei, de patru ori mai mult decât în 2019. Din fiecare 10 lei cheltuiți de […]

Citește mai mult

Actualitate

Raed Arafat: „Accesul copiilor şi adolescenţilor la reţelele de socializare ar trebui limitat și în România”

Ioana Oprean

Publicat

în

Raed Arafat: „Accesul copiilor şi adolescenţilor la reţelele de socializare ar trebui limitat și în România” Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat în MAI Raed Arafat apreciază, în contextul recentelor evenimente în care au fost implicaţi minori, că a venit momentul potrivit ca şi România să facă un pas curajos şi responsabil […]

Citește mai mult