Presa, un câmp de luptă…
Publicul larg află din presă totul. Ce a fost, ce este, ce va fi… ba chiar şi lucruri care nu au fost, nu sunt şi nu vor fi niciodată. Orice român se poate informa din presa scrisă sau de pe canalele audiovizuale, dar la fel de bine se poate intoxica. Depinde de unde alege să se informeze, dar mai ales depinde cum şi unde sunt „conectaţi” oamenii lor preferaţi de presă, financiar şi informaţional. Sau cum sunt aceştia „interconectaţi” între ei, ca să se anunţe reciproc despre evenimente, noutăţi şi bârfe, ca să poată să ţină pasul „la zi”. În goana aceasta nebună după subiecte, chiar şi jurnaliştii de bună credinţă se pot transforma în instrumente oarbe ale celor ce au interese în domeniul politic, economic, administrativ etc. De când am trecut şi noi la un regim democratic, ne-am ocupat mai puţin de echilibrul puterilor în stat şi mai mult de şerpării şi jocuri de culise. Specialiştii din diferite medii informaţionale, mai vechi sau mai noi, s-au transformat cu succes în consilieri pentru tot felul de potentaţi, din toate domeniile. Politicienii de succes, chiar şi cei locali, oamenii de afaceri, greii administraţiei ş.a., au atras de partea lor oameni cu experienţă din mediile informaţionale, unii lucrând sub acoperire şi încă activi, alţii pensionaţi dar depozitari de experienţă şi având la dispoziţie reţele relaţionale, alţii jucând „la două capete” sau la mai multe… În această încâlceală de nuclee de putere, de instituţii şi de persoane care se pândesc, se suspectează şi se „lucrează” reciproc, fireşte că informaţia clară, limpede, în interes naţional, precum şi decizia care trebuie luată în funcţie de aceasta sunt îngreunate, înnămolite, se pierd, se disipează, nu-şi mai fac efectul. Lupta pentru informare corectă a devenit inegală între structurile ce apără interesul naţional şi cele care fac ceaţă.
Dar ce rol joacă presa aici? Păi pe de-o parte cei ce tulbură apele aruncă gogoriţie sau distorsionează sensul unor informaţii, trunchindu-le, informaţii care adesea nu pot fi verificate din lipsă de timp şi de teamă că vor fi preluate mai repede de către concurenţă. Astfel se explică succesul „făcătorilor de ceaţă”. În contrapartidă, unele instituţii ale statului au ajuns la disperare şi încep să „sifoneze” către presă, în speranţa că presiunea publică ar putea să le ajute în demersul lor. Aceasta este explicaţia vâlvei în jurul unor arestări spectaculoase, a „scurgerilor” de informaţii din partea unor organe de anchetă, a unor înregistrări transcrise de prin dosare, probe „explozive” etc. Dar toate acestea adâncesc haosul informaţional pentru omul de rând, pentru că nu se mai poate şti ce este „făcătură” şi ce nu. Aşa se face că, pe ansamblul său, presa a devenit un ring de luptă, un câmp de bătălie, iar unii oameni de presă doar nişte instrumente. Independenţa în aceste condiţii, echidistanţa, este foarte greu de menţinut. Mai ales în ani electorali, cum este acesta pe care-l traversăm. Este o realitate faptul că majoritatea presei româneşti este arondată la mari trusturi economice, controlate de politicieni. Aceste mijloace de informare partinice duc o bătălie pe faţă, după cum le dictează culoarea sub care s-au înregimentat. Lor li se alătură presa de conjunctură, apărută cu scopul de a se folosi de aura de independenţă a noului, care face aceeaşi politică de mercenariat şi care nu are activitate decât atât cât ţine campania. Dar se pot număra pe degete publicaţiile şi canalele audiovizuale care reuşesc să permită accesul tuturor forţelor doritoare de imagine, către public. Iar asupra acestora se exercită presiuni pe care românii nici nu şi le pot imagina. Oricum acestea, care încă încearcă să mai ţină echilibrul, sunt singurele demne de crezare. Concluzia? Credeţi-i doar pe aceia care tratează cu egală măsură pe toată lumea…
Ioan HĂNŢULESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Editorial
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN. Texte frumoase cu URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Cele mai frumoase mesaje de Crăciun. Urări și felicitări pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de CRACIUN fericit! Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
MESAJE de SĂRBĂTORI 2024. URARI şi FELICITARI pe care le puteţi trimite prin SMS de Sărbători
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de SFANTUL STEFAN. Idei de SMS-uri, urări şi felicitări pentru rude sau prieteni care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de Mos CRACIUN hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi