Presa naţională, în documentare pentru Transilvania Fest, la Blaj
Reprezentanţii celor mai importante publicaţii centrale, regionale şi judeţene din ţară vor participa în perioada 17 – 19 iunie, la o călătorie de documentare la Blaj, unde pe Câmpia Libertăţii va avea loc între 29 – 31 iulie cea de-a VIII-a ediţie a festivalului „Transilvania Fest”.
Astăzi, 17 iunie, reprezentanţii mass-media din Bucureşti, Cluj şi Alba vor vizita Palatul Culturii şi se vor întâlni cu primarul Blajului, Gheorghe Rotar, care va fi gazda ospitalieră a acestui eveniment. Sâmbătă, 18 iunie, sunt programate vizite la bisericile şi şcolile Blajului, întâlniri de documentare la combinatul de mobilă al SC Stratusmob, la fabrica de mezeluri a SC Montana Popa şi la producătorul de miere de albine Apidava. De asemenea, jurnaliştii se vor putea întâlni cu producătorii agricoli locali de la Mănărade şi Petrisat, dar şi cu un meşter popular din această localitate, iar ziua se va încheia cu o degustare de vinuri la SC Jidvei. Duminică, 19 iunie, în ultima zi a vizitei, presa se va deplasa la Alba Iulia, pentru a vizita Sala Unirii şi alte obiective istorice înainte de a se întoarce la Bucureşti şi Cluj-Napoca.
Câteva secţiuni ale Transilvania Fest sunt: standurile de meşteşuguri şi de produse agroregionale, aleile florilor, brânzei, vinului şi mierii, evenimente dedicate copiilor (degustări de brânză, atelier ”Educaţia simţurilor”, spectacol de device drama cu copiii din comunitate, adventure park), program la scenă (tradiţional, etno-blues, folk-jazz), spectacole de teatru, cinema în aer liber, tururi gastronomice sau de turism cultural şi demonstraţii de gătit. Din grupul de presă vor face parte reprezentanţii trusturilor Radio România Internaţional, Together for your business (revista de turism a Camerei de Comerţ), Antena 3, Radio France International, Jurnalul Naţional, Romania Insider, Compass, Wall-Street.ro, Adevărul, România liberă, Forbes, Good Food, Agerpres, Mediafax şi Unirea.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost”
38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost” Marți, 17 martie 2026, se împlinesc 38 de ani de la momentul care a schimbat radical destinul aiudeanului Levente Polgár. […]
Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare. A fost publicată scrisoarea de așteptări
Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare Primăria Alba Iulia a publicat, marți, 17 martie 2026 componenta inițială a planului de selecție a celor 3 administratori ai societății „Alba Iulia-Transport Local” și scrisoarea de așteptări a autorității tutelare – Consiliul Local Alba Iulia pentru administratorii noii companii […]
FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie
Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]