Preotul Ioan Miron din satul Turdaș, comuna Hopîrta, chemat să fie exclus din preoție pentru că nu-l pomenește în slujbe pe ÎPS Irineu
În jur de 30 de credincioși din mai multe județe ale țării au participat săptămâna trecută la un protest spontan și pașnic în fața Catedralei Ortodoxe din Alba Iulia, în timp ce părintele Ioan Miron din satul Turdaș, comuna Hopîrta, era chemat în fața Consistoriului Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din Alba Iulia pentru a fi caterisit, adică exclus din preoție.
Acesta fusese citat pentru a răspunde în fața mai-marilor Bisericii pentru 4 capete de acuzare: 1. Contrazicerea publică în scris a poziției oficiale a Bisericii; 2. Schismă; 3. Neascultarea de autoritățile bisericești; 4. Nerespectarea mărturisirii depuse la hirotonie.
Părintele Ioan Miron fusese ”oprit de la slujire” încă din luna decembrie 2016 pentru nepomenirea în slujbele bisericești a arhiepiscopului de Alba Iulia, ÎPS Irineu.
Părintele Miron este considerat eretic și schismatic întrucât, alături de alți 7 preoți și călugări din România, au alcătuit o scrisoare comună, de încetare a pomenirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române semnatari ai actului emis de sinodul din Creta (întrunit în iunie 2016), printre care și ÎPS Irineu.
Dizidenții consideră că prin semnarea actului Sinodului din Creta s-au produs abateri grave de la ”calea dreaptă a ortodoxiei”. ”Cei care s-au adunat astăzi aici (n.r. – 23 februarie, în fața Catedralei Ortodoxe din Alba Iulia) s-au adunat nu numai ca să mă susțină pe mine, ci ca să-și exprime părerea împotriva a ceea ce s-a semnat în Creta. În Creta, ierarhii noștri au vândut dreapta credință. Pentru că am avut curajul să declar că sunt împotriva celor ce au semnat ei, astăzi m-au chemat să mă judece. Conform legii, Consistoriul eparhial nu este legal constituit și nu l-am recunoscut, nu am stat la judecată”, a precizat părintele Ioan Miron din Hopîrta, la ieșirea din birourile Arhiepiscopiei.
În sânul Bisericii Ortodoxe din România s-a iscat un conflict după Sinodul din Creta, unii dintre preoții și monahii ortodocși considerând că Biserica s-a abătut de la ”dreapta credință”. Dizidenții, care se autointitulează ”preoți mărturisitori”, au fost caterisiți.
Ziarul ”Unirea” a solicitat și Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia un punct de vedere referitor la acest subiect pe care îl redăm mai jos:
– Începând cu luna octombrie a anului 2016, preotul Ioan Miron a întrerupt pomenirea Episcopului său în cadrul sfintelor slujbe, acuzându-l ca fiind eretic. De asemenea, a înaintat și o adresă scrisă către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu prin care și-a exprimat și asumat acest punct de vedere, conștient de consecințele pe care le produce.
– În urma acestor abateri grave, Părintele Arhiepiscop Irineu l-a chemat pe preotul Ioan Miron la sediul Arhiepiscopiei din Alba Iulia pentru a-l asculta și a-i oferi răspuns la nelămuririle lui, arătându-i toată dragostea și grija paternă. Preotul Ioan a refuzat orice sfat părintesc din partea Ierarhului său. În consecință, a fost canonisit la Mănăstirea Ponor pentru o perioadă de 30 de zile, timp în care ar fi avut prilejul să mediteze, să se roage și să se întoarcă de la rătăcirea lui. Din păcate, părintele Ioan s-a răzvrătit, consemnând pe decizia episcopală următoarele: „Semnătura mea este doar pentru ceea ce zic eu prin scrisul meu. Mă supun doar episcopilor ortodocşi şi nu ascult de nici un episcop care a semnat în Creta şi ca atare este eretic”.
– Față de cele prezentate, părintele Ioan a refuzat orice mijloc de îndreptare, prin urmare, am fost nevoiți să luăm măsurile disciplinare care se impun potrivit legiuirilor bisericești.
Biroul de presă a Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia
[nggallery id=3495]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost”
38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost” Marți, 17 martie 2026, se împlinesc 38 de ani de la momentul care a schimbat radical destinul aiudeanului Levente Polgár. […]
Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare. A fost publicată scrisoarea de așteptări
Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare Primăria Alba Iulia a publicat, marți, 17 martie 2026 componenta inițială a planului de selecție a celor 3 administratori ai societății „Alba Iulia-Transport Local” și scrisoarea de așteptări a autorității tutelare – Consiliul Local Alba Iulia pentru administratorii noii companii […]
FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie
Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]