Sport

Premii pentru pugiliştii albaiulieni la Câmpia Turzii

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Câmpia Turzii a găzduit recent prima ediţie a evenimentului pugilistic intitulat Cupa Muncipiului, competiţie organizată cu sprijinul Primăriei municipiului Câmpia Turzii şi al Consiliului local din localitate. La reuniunea pugilistică de la Câmpia Turzii, şi-au încrucişat mănuşile boxeri de la mai multe cluburi sportive din ţară, printre care amintim BC „Nicolae Linca” Alba Iulia, CSM Zalău, CSM Sibiu, CSŞ Baia Mare, Box Club Tg. Mureş, CSM Cluj, Voinţa Cluj, Unirea Dej, Potaisa Turda, Olimpia Cluj, CSM Câmpia Turzii, Torpedo Zărneşti, CSM Braşov, CSM Rm Vâlcea, CSM Braşov etc. La final, toţi sportivii prezenţi au primit diplome şi premii, iar în clasamentul pe echipe, Clubul Sportiv Municipal Câmpia Turzii a ocupat prima poziţie, fiind urmat de Voinţa Univers Cluj Napoca şi CSM Cluj.
Cei doi competitori din Cetatea Marii Uniri (ambii elevi ai Liceului Teoretic Teiuş) au terminat pe podium, după cum urmează: Alexandru Precup (juniori) – locul al doilea la categoria 70 kilograme, respectiv Daniel Oltean (tineret) – locul al doilea la categoria 69 kilograme. „Ne dorim ca în 2011, Gavrilă Pleş, component al clubului nostru să ajungă să participe la Campionatele Europene de juniori”, a afirmat antrenorul Nicolae Paştiu. Reputatul tehnician emerit ce va împlini 54 de ani pe 24 decembrie se mândreşte cu cele trei decenii de antrenorat, în care a adunat peste 600 de medalii naţionale şi internaţionale, prin mâinile sale trecând nume de marcă ale pugilismului românesc precum Marinel Tuşineanu, Traian Vâjdea, Waldemar Cucereanu  sau Andrei Dărămuş, crescuţi la BC „Nicolae Linca” Alba Iulia. Paştiu ştie şi soluţia care ar putea face clubul albaiulian să continue pe drumul performanţelor sportive, după un an 2010 afectat din plin de puţinătatea resurselor financiare. „Important este sprijinul autorităţilor locale şi judeţene pentru ca boxul să nu cadă în anonimat. De asemenea, o mutare salvatoare ar fi ca în cadrul CS Unirea Alba Iulia să fie înfiinţată o secţie de box. De 15 ani militez pentru demararea unei acţiuni menite să rezolve problema, dar din diverse motive acest lucru nu s-a întâmplat deocamdată”, a declarat Nicolae Paştiu.
Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă

Dan HENEGAR

Publicat

în

Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă, sportivii antrenați de Daniela Bob Sportivii de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia au realizat prestații remarcabile la Oradea, la calificările pentru campionatele naționale de înot copii 10-11 ani. Citește și: FOTO: […]

Citește mai mult

Sport

VIDEO | „U” Cluj – CFR Cluj 2-1 (1-1), în derby-ul rivalelor din capitala Ardealului! Remontada senzațională a „șepcilor roșii”!!!

Dan HENEGAR

Publicat

în

„U” Cluj – CFR Cluj 2-1 (1-1), în derby-ul rivalelor din capitala Ardealului, remontadă senzațională a „șepcilor roșii”! Bic și Cordea, titulari în nebunia de meci de pe „Cluj Arena” „Șepcile roșii” au întors senzațional scorul, fiesta s-a declanșat pe „Cluj Arena”, iar CFR-ul lui Pancu pierde după 11 victorii consecutive!!! „U” Cluj – CFR […]

Citește mai mult

Sport

Semifinalele Cupei României: Viitorul Sântimbru – Spicul Daia Română și ȘF Valea Frumoasei – Industria Galda de Jos

Dan HENEGAR

Publicat

în

Semifinalele Cupei României, faza județeană: Viitorul Sântimbru – Spicul Daia Română și ȘF Valea Frumoasei – Industria Galda de Jos, toate formații din SuperLiga Alba! În semifinalele Cupei României, în 11 aprilie, sunt duelurile Viitorul Sântimbru (locul 1) – Spicul Daia Română (locul 6) și Școale de Fotbal Valea Frumoasei (locul 7) – Industria Galda […]

Citește mai mult