Premierul Victor Ponta i-a semnat demisia ministrului de Finanţe, Darius Vâlcov. DNA a cerut aviz pentru reţinere şi arestare preventivă
În urma demersurilor DNA de a cere Senatului aviz pentru reţinerea şi arestarea ministrului de Finanţe, Darius Vâlcov, pentru trafic de influenţă, premierul Victor Ponta i-a semnat acestuia, joi, demisia anunţată doar formal în urmă cu câteva zile.
Vâlcov este urmărit penal pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că, în 2009, atunci când era primar PDL la Slatina, i-a cerut unui om de afaceri un comision de 20% în schimbul obţinerii unor contracte legate de extinderea şi reabilitarea sistemului de alimentare cu apă şi de canalizare a judeţului Olt. Vâlcov este acuzat că ar fi primit în perioada 2010-2013, în baza acestei înţelegeri, aproximativ 2 milioane de euro
Darius Vâlcov a ajuns joi la DNA, cu puţin înainte de ora 13.00, fiind chemat la audieri, direct de la şedinţa de Guvern. Trei ore mai târziu, Laura Codruţa Kövesi a transmis procurorului general Tiberiu Niţu referatul cu acuzaţiile care i se aduc, în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive ministrului, pentru trafic de influenţă.
Ministrul Finanţelor şi-a anunţat demisia încă de duminică. Premierul Victor Ponta a anunţat pe contul său de Twitter că i-a acceptat retragerea din Guvern, decretul de revocare având însă nevoie de semnătura preşedintelui Klaus Iohannis, aflat la Bruxelles.
„Având în vedere noua cerere a DNA am aprobat demisia domnului Vâlcov! Voi prezenta în cel mai scurt timp preşedintelui Iohannis o noua propunere pentru MFP”, a scris Ponta.
Iniţial, premierul intenţiona să îl menţină pe Vâlcov în Guvern până miercurea viitoare motivând că altfel ar trebui reluată procedura legată de adoptarea proiectelor de Cod Fiscal şi Cod de Procedură Fiscală începută în mandatul său. După şedinţa de Guvern convocată astăzi pentru cele două proiecte de lege, Ponta a estimat că luni, după o nouă întâlnire a miniştrilor la Palatul Victoria, Codurile pot avea toate avizele, urmând ca miercuri să fie adoptate şi trimise Parlamentului. Anunţul procurorilor a dat însă peste cap planurile Guvernului, tot luni urmând să ajungă în Biroul Permanent al Senatului şi cererea DNA pentru încuviinţarea reţinerii şi a arestării lui Vâlcov. Pentru arestarea sa este însă nevoie de un aviz în Comisia Juridică a Senatului şi de votul în acest sens în plenul Camerei Superioare.
Darius Vâlcov a ajuns la DNA cu puţin înainte de ora 13.00, fiind chemat la audieri, direct de la şedinţa de Guvern. Trei ore mai târziu, Laura Codruţa Kövesi a transmis procurorului general Tiberiu Niţu referatul cu acuzaţiile care i se aduc, în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive ministrului, pentru trafic de influenţă.
Cu demisia anunţată încă de duminică, ministrul Finanţelor este, la această oră, încă în funcţie. Premierul Victor Ponta a anunţat pe contul său de Twitter că i-a acceptat retragerea din Guvern, decretul de revocare având însă nevoie de semnătura preşedintelui Klaus Iohannis, aflat la Bruxelles. „Având în vedere noua cerere a DNA am aprobat demisia domnului Vâlcov! Voi prezenta în cel mai scurt timp preşedintelui Iohannis o noua propunere pentru MFP”, a scris Ponta.
Iniţial, premierul intenţiona să îl menţină pe Vâlcov în Guvern până miercurea viitoare motivând că altfel ar trebui reluată procedura legată de adoptarea proiectelor de Cod Fiscal şi Cod de Procedură Fiscală începută în mandatul său. După şedinţa de Guvern convocată astăzi pentru cele două proiecte de lege, Ponta a estimat că luni, după o nouă întâlnire a miniştrilor la Palatul Victoria, Codurile pot avea toate avizele, urmând ca miercuri să fie adoptate şi trimise Parlamentului.
Anunţul procurorilor a dat însă peste cap planurile Guvernului, tot luni urmând să ajungă în Biroul Permanent al Senatului şi cererea DNA pentru încuviinţarea reţinerii şi a arestării lui Vâlcov. Pentru arestarea sa este însă nevoie de un aviz în Comisia Juridică a Senatului şi de votul în acest sens în plenul Camerei Superioare.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) i-au adus la cunoştinţă lui Darius Vâlcov, în 13 martie, că este suspectat de trafic de influenţă, faptă comisă în perioada în care a fost primar al municipiului Slatina. Vâlcov spunea, la ieşirea din sediul DNA, că este nevinovat şi că nu a luat mită pentru intervenţii în sprijinul unui om de afaceri.
Astăzi, au cerut însă Parchetului General să înceapă procedura pentru obţinerea avizului de arestare din partea Senatului, Darius Vălcov beneficiind, în baza mandatului său de parlamentar, de imunitate.
Procurorii susţin că actualul ministru ar fi primit, în perioada 2010-2013, aproximativ 2 milioane de euro de la un om de afaceri pentru a influenţa încheierea unor contracte locale. În referatul DNA se arată că banii s-au plătit pentru influenţarea de către Vâlcov, pe atunci primar al oraşului Slatina, a obţinerii de către compania privată a unor contracte de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, oraşele Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti şi ar fi reprezentat 20% din valoartea acestora.
Proiectul pe care Vâlcov este suspectat că l-ar fi influenţat, început în noiembrie 2008, se referă la „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Olt”, beneficiarul său final fiind SC Compania De Apă Olt SA, operator regional către care Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Oltul” (ADI) a delegat serviciile de alimentare cu apă şi canalizare.
Legătura dintre Vâlcov şi administratorul societăţii comerciale s-ar fi stabilit în 2009. Ca urmare, „cu ocazia derulării procedurilor de licitaţie, membrii comisiei au procedat, la îndemnul lui Bogdan Darius Vâlcov, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiţii de eligibilitate în scopul favorizării firmei omului de afaceri”, se arată în comunicatul DNA.
Licitaţiile au fost câştigate de firma respectivă, procurorii susţinând că, în urma încheierii contractelor, administratorul societăţii şi Darius Vâlcov „au stabilit de comun acord, ca sumele de bani să fie remise acestuia din urmă, în numerar, în lei şi numai la sediul firmei”. „Astfel, în baza acestei înţelegeri, începând cu luna decembrie 2010, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius s-a prezentat periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta sume de bani în lei, remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania De Apă Olt efectua plăţi în contul societăţii”, se menţionează în comunicatul DNA.
Din 2012, modalitatea de primire a banilor s-a modificat însă. Referatul DNA menţionează „probleme financiare” ale companiei private, moment în care Darius Vâlcov l-ar fi pus în legătură pe omul de afaceri cu Minel-Florin Prina, atunci viceprimar, în prezent primarul municipiului Slatina, arestat la domiciliu în acelaşi dosar.
„În scopul disimulării provenienţei ilegale a banilor”, arată procurorii, s-a stabilit ca „diferenţele de bani neonorate să fie plătite către o altă firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu în virtutea contractelor special încheiate în acest sens”. „De aici, transferul sumelor de bani a fost realizat cu sprijinul şi prin intermediul inculpaţilor Suşală Lucian Petruţ, Timofte Petre-Bogdan, Tomescu Constantin Cristian şi a altui om de afaceri, persoane de încredere din anturajul primarului şi viceprimarului municipiului Slatina, administratori ai unor societăţi comerciale, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive, pentru a disimula provenienţa şi destinaţia reală a sumelor de bani”, se arată în comunicat.
Din informaţiile DNA, „Darius Vlcov a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ 2 milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar suma de 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme”.
Sursa: gandul.info
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament
Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament Florin Roman va ocupa în perioada următoare funcția de președinte a Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă. Citește și: Cum şi-au împărţit […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun