Rămâi conectat

Actualitate

Premierul Ciucă: „Miza principală este redarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului”

Ioana Oprean

Publicat

în

Premierul Ciucă: „Miza principală este redarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului”

”Cea mai bună dovadă de respect față de dumneavoastră este să demonstrăm, în actul de guvernare, că miza principală este redarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului. Aceasta vreau să fie baza solidă prin care vom putea reda speranța tuturor românilor, inclusiv a celor din diaspora, că pot avea un viitor în țară, alături de familie și prieteni”, a spus premierul Nicolae Ciucă în mesajul de Anul Nou.

Ciucă a amintit și despre celebrarea aderării la UE, petrecută acum 15 ani: ”în acest context dificil al pandemiei, apartenența la familia europeană a însemnat sprijin reciproc și eforturi unite pentru asigurarea mijloacelor sanitare necesare”.

Festivalul Roman Apulum 2025

Mesajul integral al premierului Ciucă:

Întâmpinăm Anul Nou cu speranța că vom putea reveni cât mai curând la viața normală dinaintea pandemiei. Lăsăm în urmă un an cu multe provocări, legate de grija față de cei dragi, situația economică, locurile de muncă și capacitatea statului de a oferi protecție celor aflați la nevoie.

Guvernul pe care îl conduc a înțeles aceste nevoi. România are un buget echilibrat, care garantează investiții fără precedent și în același timp protecție socială eficientă.

Este important să aducem în prim-plan cetățeanul. Avem nevoie de reformă instituțională, de debirocratizare și digitalizare, dar este la fel de important să înțelegem că pentru acestea avem nevoie de timp și de resurse umane. Schimbarea mentalității se face prin educație și participarea cetățeanului la acest proces.

Viitorul nostru va arăta așa cum ne dorim doar dacă vom investi în el, dacă tinerele generații vor regăsi în țara lor locul în care vor dori să trăiască și să se dezvolte. Dacă le vom oferi educația și motivația de care au nevoie, vom reuși să ne bucurăm împreună de acest viitor.

România a trecut, ca și alte țări, prin perioade foarte dificile din cauza crizei sanitare. Alături de eroii din prima linie, medici, personal sanitar, trebuie să fim responsabili și raționali în eforturile noastre comune anti-COVID-19.

Este absolut necesar să conștientizăm că pericolul încă nu a trecut, să fim prudenți, să respectăm conduita sanitară recomandată de medici, să le ascultăm sfaturile. Vaccinul ne protejează viața, ne apără de formele grave ale bolii COVID-19.

Intrarea în anul 2022 marchează împlinirea a 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, un moment foarte important din istoria noastră recentă, care ne-a adus în edificiul democratic, politic și economic al acestor vremuri. Acum, în acest context dificil al pandemiei, apartenența la familia europeană a însemnat sprijin reciproc și eforturi unite pentru asigurarea mijloacelor sanitare necesare, atât în perioadele critice în care spitalele din România erau sub presiunea numărului mare de pacienți infectați cu noul coronavirus, cât și pentru accesul la cele mai sigure și eficiente vaccinuri anti-COVID-19.

Apartenența la Uniunea Europeană va continua să ne aducă beneficii și prin relansarea economiei, prin finanțarea proiectelor de investiții și de reformă cuprinse în Planul Național de Redresare și Reziliență. Bunăstarea și pacea oferite cetățenilor europeni reprezintă pentru români o realitate care poate fi îmbunătățită.

Dragi români,

Cea mai bună dovadă de respect față de dumneavoastră este să demonstrăm, în actul de guvernare, că miza principală este redarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului. Aceasta vreau să fie baza solidă prin care vom putea reda speranța tuturor românilor, inclusiv a celor din diaspora, că pot avea un viitor în țară, alături de familie și prieteni.

Avem nevoie de unitate, avem nevoie să înțelegem toți că, doar împreună, cu seriozitate și consecvență în toate angajamentele pe care ni le-am asumat, vom reuși să oferim copiilor noștri și nouă înșine un viitor mai bun.

Vă doresc să avem parte de un An Nou bun, cu sănătate și împliniri pentru fiecare român, un an care să ne ofere speranța și bucuria revenirii la o viață normală.
La Mulți Ani!”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Radu Georgescu, despre decizia Fitch de a menţine ratingul suveran al României la „BBB minus”, cu perspectivă negativă: ”România, trebuie să începi să înveți dacă nu vrei să rămâi corigentă”

Ioana Oprean

Publicat

în

Radu Georgescu, despre decizia Fitch de a menţine ratingul suveran al României la „BBB minus”, cu perspectivă negativă: ”România, trebuie să începi să înveți dacă nu vrei să rămâi corigentă” Radu Georgescu a explicat într-o postare pe Facebook reconfirmarea calificativul de țară „BBB minus” pentru România al Agenției internaționale de rating Fitch, menținând însă perspectiva […]

Citește mai mult

Actualitate

Impozitarea progresivă, măsură care ar asigura venituri la buget mai mari decât pachetele 1 și 2 ale Guvernului Bolojan. Fost ministru: „În toate țările dezvoltate din UE se aplică cu succes. În România, se iau bani de la seniori, mame, gravide și veterani de război”

Ioana Oprean

Publicat

în

Impozitarea progresivă, măsură care ar asigura venituri la buget mai mari decât pachetele 1 și 2 ale Guvernului Bolojan. Fost ministru: „În toate țările dezvoltate din UE se aplică cu succes. În România, se iau bani de la seniori, mame, gravide și veterani de război” Marius Budăi, fostul ministru al Muncii de la PSD,  este […]

Citește mai mult

Actualitate

Reguli stricte pentru proprietarii câinilor ținuți în curte. 3.000 de lei amendă, chiar dosar penal pentru stăpânii care nu respectă legea

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Reguli stricte pentru proprietarii de câini ținuți în curte. 3.000 de lei amendă, chiar dosar penal pentru stăpânii care nu respectă legea Câinele lăsat liber în curte, pare să fie o soluție ideală pentru proprietari, dar și pentru animal, mai ales vara. Legea impune condiții stricte pentru siguranța tuturor. Află ce reguli trebuie să respecți, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea