Premieră națională: A fost publicat primul ghid privind hărțuirea sexuală și morală la locul de muncă
Premieră națională: A fost publicat primul ghid privind hărțuirea sexuală și morală la locul de muncă
În cursul zilei de luni a fost publicat primul ghid privind hărțuirea sexuală și morală la locul de muncă, anunță ministrul Familiei și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, fiind dedicat instituțiilor și companiilor private.
Ghidul stabilește măsurile care vor fi luate în interiorul unei instituții dacă o persoană va fi hărțuită.
„Ghidul privind hărțuirea pe criteriu de sex și hărțuirea morală la locul de muncă este o premieră pentru România. Documentul a fost elaborat de specialiștii ANES împreună cu Institutul Român Pentru Drepturile Omului și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale(…) Acest ghid este un instrument important, pe care dorim să-l implementăm în toate instituțiile și care va fi sprijin real pentru angajați, dar și pentru angajatori. Orice conduită ostilă sau nedorită, orice comentariu nepotrivit, cu tentă sexuală, orice acțiuni și gesturi nepotrivite înseamnă hărțuire și acest ghid stabilește toate măsurile care trebuie luate la nivelul unei instituții pentru a gestiona astfel de situații, dar în primul rând pentru a preveni”, a anunțat ministrul Gabriela Firea.
Timp de 30 de zile, ghidul poate fi consultat pe site-ul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Ministerul, prin Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, va oferi suport, îndrumare și coordonare metodologică instituțiilor publice şi companiilor private pentru aplicarea măsurilor din acest document, a adăugat Firea.
Potrivit statisticii, în primele nouă luni ale anului, 130 de persoane au fost hărțuite în spațiul public. 287 de anchete penale sunt în lucru.
Hărțuirea morală la locul de muncă reprezintă orice comportament exercitat cu privire la un angajat de către un alt angajat care este superiorul său ierarhic, de către un subaltern și/sau de către un angajat comparabil din punct de vedere ierarhic, în legătură cu raporturile de muncă, care pot avea drept scop sau efect o deteriorare a condițiilor de muncă prin lezarea drepturilor sau demnității angajatului, prin afectarea sănătății sale fizice sau mentale ori prin compromiterea viitorului profesional al acestuia, comportament manifestat în oricare dintre următoarele forme:
a) conduită ostilă sau nedorită;
b) comentarii verbale;
c) acțiuni sau gesturi.
Poate fi considerată hartuire la locul de munca adoptarea a cel putin unuia dintre comportamentele de mai jos, clasificate in functie de efectele asupra victimei:
a. Actiuni vizand impiedicarea victimei de a se exprima:
– superiorii ierarhici ii refuza victimei posibilitatea de a se exprima;
– victima este frecvent intrerupta cand vorbeste;
– colegii impiedica victima sa se exprime;
– colegii tipa, jignesc victima;
– este criticata activitatea victimei;
– este criticata viata privata a victimei;
– victima este terorizata prin apeluri telefonice;
– victima este amenintata verbal;
– amenintarea victimei in scris;
– refuzarea contactului cu victima (se evita contactul vizual, se fac gesturi de respingere etc.);
– ignorarea prezentei victimei (spre exemplu, adresandu-se altei persoane, ca si cand victima nu ar fi prezenta).
b. Actiuni vizand izolarea victimei:
– nu se vorbeste niciodata cu victima;
– victima nu este lasata sa se adreseze altei persoane;
– victimei i se atribuie un alt post care o indeparteaza si izoleaza de colegi;
– li se interzice colegilor sa vorbeasca cu victima;
– se neaga prezenta fizica a victimei.
c. Actiuni ce presupun desconsiderarea victimei in fata colegilor:
– victima este vorbita de rau sau calomniata;
– se lanseaza zvonuri la adresa victimei;
– victima este ridiculizata;
– se pretinde ca victima este bolnava mintal;
– victima este constransa pentru a se prezenta la un examen psihiatric;
– se inventeaza o infirmitate a victimei;
– se imita actiunile, gesturile, vocea victimei pentru a o ridiculiza mai bine;
– sunt atacate credintele religioase sau convingerile politice ale victimei;
– se glumeste pe seama vietii private a victimei;
– se glumeste pe seama originii sau nationalitatii victimei;
– victima este obligata sa accepte activitati umilitoare;
– evaluarea inechitabila a muncii victimei;
– deciziile victimei sunt contestate;
– agresarea victimei in termeni obsceni sau insultatori;
– hartuirea sexuala a victimei (gesturi sau propuneri).
d. Discreditarea profesionala a victimei:
– nu i se atribuie sarcini de realizat;
– privarea de orice ocupatie si vegherea ca victima sa nu-si gaseasca singura vreo ocupatie;
– incredintarea unor sarcini inutile sau absurde;
– acordarea de activitati inferioare competentelor;
– atribuirea in permanenta a unor sarcini noi;
– impunerea executarii unor sarcini umilitoare;
– incredintarea unor sarcini superioare calificarii in scopul discreditarii victimei.
e. Compromiterea sanatatii victimei:
– incredintarea unor sarcini periculoase si nocive pentru sanatate;
– amenintarea cu violente fizice;
– agresarea fizica a victimei, fara gravitate, ca un avertisment;
– agresarea fizica grava;
– i se provoaca intentionat victimei cheltuieli, cu intentia de a-I produce prejudicii;
– provocarea de neplaceri la domiciliu sau la locul de munca;
– agresarea sexuala a victimei
Sursa: jurnalul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Șoferul care a lovit pe trecerea de pietoni o femeie la Alba Iulia a fost reținut: Conducea băut
Șoferul care a lovit pe trecerea de pietoni o femeie la Alba Iulia a fost reținut: Conducea băut O femeie a fost acroșată de un autoturism joi după-amiaza, pe strada Vânătorilor din Alba Iulia, în timp ce traversa pe trecerea de pietoni, provocând îngreunarea traficului rutier în zonă. Șoferul care a produs accidentul, un bărbat […]
Biciclist lovit mortal într-un accident rutier: Au fost avariate și două autoutilitare și un autoturism
Accident grav rutier, un bărbat aflat pe bicicletă a fost lovit mortal, iar alte trei vehicule au fost avariate în impact Un accident rutier deosebit de grav a avut loc vineri dimineață, în jurul orei 07.00, pe raza localității Jucu de Mijloc, județul Cluj. Un biciclist de aproximativ 50 de ani a fost lovit în […]
După ce a dat țeapa imobiliară din Alba, fostul avocat Ovidiu Jidveian solicită eșalonarea amenzii de 27.000 de lei
Fostul avocat Ovidiu Jidveian vrea eșalonarea amenzii penale în valoare de 27.000 de lei Fostul avocat Ovidiu Jidveian, aflat la închisoare, cere eșalonarea amenzii penale. Acesta trebuie să plătească suma de 27.000 de lei reprezentând amendă penală decisă de Înalta Curte de Casație și Justițe, prin hotărârea din 10 iulie 2025, în dosarul uneia dintre […]