Premieră la Roşia Poieni
Staţia pilot pentru neutralizarea apelor acide şi electroliză montată la iazul de decantare Valea Şesei, iaz care aparţine societăţii Cuprumin Abrud, a obţinut deja primele eşantioane de tablă de cupru.
Reprezentanţii firmei engleze Kurion, care sunt de fapt proprietarii instalaţiei pilot au prezentat societăţii Cuprumin Abrud o schiţă a instalaţiei industriale care ar putea fi construită la Valea Şesei, valoarea acesteia ridicându-se la 15,5 milioane de euro. Prin realizarea acestei instalaţii industriale, conducerea societăţii Cuprumin va rezolva problema apelor acide care se scurg de pe haldele de steril şi totodată ar putea obţine anual o cantitate de 750 tone cupru electrolitic. Astfel, costul neutralizării apelor acide ar putea fi acoperit de cuprul electrolitic valorificat, în urma unui calcul costul instalaţiei putând fi amortizat într-o perioadă relativ scurtă, de 5 ani.
Pentru achiziţionarea unei astfel de instalaţii industriale societatea din Abrud a solicitat Ministerului Industriilor acordarea unui credit garantat de stat, necesar proiectării şi construirii instalaţiei industriale de neutralizare şi recuperare a metalelor grele din apele acide. Cuprumin aşteaptă răspunsul din partea ministerului, ştiut fiind faptul că societatea se află deja în procedura de privatizare încă de la începutul anului trecut, iar problemele de mediu trebuie rezolvate până la finele anului 2011, indiferent dacă firma va fi finanţată de la bugetul de stat ori va fi preluată de vreun investitor străin.
Ştefan TOMUŞ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Două străzi din municipiul Aiud, aflate în imediata vecinătate a văii Aiudului, urmează să fie reabilitate: În ce stadiu este proiectul
Două străzi din municipiul Aiud, aflate în imediata vecinătate a văii Aiudului, urmează să fie reabilitate: În ce stadiu este proiectul Primăria Aiud, prin Serviciul Public de Interes Local Administrația Patrimoniului Local, a depus la Direcția Județeană de Mediu solicitare de acord de mediu pentru proiectul care vizează reabilitarea străzilor Strâmtă și Muzicanților. Ambele străzi […]
Un nou traseu turistic în Alba, între Acmariu și Vârful Mamut: Acțiune de marcare a primilor kilometri
Un nou traseu turistic în Alba, între Acmariu și Vârful Mamut: Acțiune de marcare a primilor kilometri În județul Alba se fac primele demersuri pentru marcarea unui nou traseu turistic. Este vorba de traseul Acmariu – Piatra Tomii – Vârful Mamut – Alba Iulia. Duminică, 15 martie 2026 este programată o acțiune de marcare a […]
Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, condamnați la închisoare cu executare pentru trafic de droguri de mare risc: Decizie definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia
Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, condamnați la închisoare cu executare pentru trafic de droguri de mare risc: Decizie definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, au fost condamnați la închisoare executare pentru trafic de droguri de mare risc. Decizia de marți, 10 […]