Prefectul Ştefan Bardan vrea să facă ordine în Piaţa Cetate
Prefectul Ştefan Bardan a cerut Compartimentului de Control şi Inspecţie pentru Calitatea Lucrărilor în Construcţii Alba (fostul Inspectoratul de Stat în Construcţii) şi Primăriei Alba Iulia efectuarea unui control privind calitatea construcţiilor ridicate în perimetrul Pieţii Cetate şi a parcărilor aferente, precum şi verificarea documentaţiilor de specialitate necesare ridicării oricărei construcţii din această locaţie. În adresa înaintată celor două instituţii se arată că, din cauza stării avansate de degradare a acoperişului halei deschise, sub greutatea zăpezii, acesta prezintă pericol pentru vânzători şi cumpărători, „prin dezbinare şi eventual cădere”. Mai mult, produsele agroalimentare se comercializează la tarabele din parcare, limitând spaţiul destinat parcării autoturismelor, dar legumele şi fructele se vând şi în diferite chioşcuri improvizate din scânduri şi alte materiale. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | Tragedie cumplită în Cluj: O asistentă medicală însărcinată a fost spulberată de o mașină pe trotuar. „Nu te vom uita niciodată”
Tragedie cumplită în Cluj: O asistentă medicală însărcinată a fost spulberată de o mașină pe trotuar. „Nu te vom uita niciodată” Un accident cumplit a avut loc luni, 16 martie, în Centrul Clujului. Un bărbat de 36 de ani, din județul Sălaj, care conducea un autoturism, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de […]
Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte
Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte Dani Mocanu va executa pedeapsa de 4 ani de închisoare, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins marți, ca nefondat, recursul în casație formulat de acesta și de fratele său. Decizia instanței este […]
Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul
Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul Economistul Radu Georgescu susține că România se află într-o situație financiară vulnerabilă, după ce băncile au împrumutat masiv Guvernul în ultimii ani. Potrivit acestuia, la 31 ianuarie 2026, băncile din România aveau credite totale […]