Prefectul Nicolae Albu mulţumeşte structurilor teritoriale ale MAI, reprezentanţilor Crucii Roşii – Filiala Alba și CNAIR pentru activitatea de la punctul de triere Sebeş – Vinţişoara
Prefectul Nicolae Albu a verificat modul de desfăşurare a activităţii de la punctul de triere de la Sebeş – Vinţişoara, situat pe Autostrada A1, realizându-se o analiză a nevoilor, pentru a se putea interveni operativ în vederea limitării oricăror riscuri. Totodată, s-a discutat despre proceduri şi respectarea acestora.
Având în vedere necesitatea existenţei unor măsuri de protecţie şi prevenţie pentru populaţie, persoanele care intră în ţară şi vor intra în carantină sau izolare la domiciliu sunt escortate de la vamă, în convoaie auto însoţite de echipaje ale Poliţiei şi Jandarmeriei, spre locaţiile de carantină din judeţele de reşedinţă. În acest sens, au fost instituite puncte de triere, unde se formează convoaiele care se deplasează spre anumite zone ale ţării. În judeţul Alba, un astfel de punct de triere se găseşte în parcarea de la Vinţisoara. Aici au fost instalate de către ISU 2 corturi de triaj.
Prefectul Nicolae Albu mulţumeşte structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, care acţionează pentru menţinerea ordinii publice la punctul de triere şi însoţirea convoaielor pe teritoriul judeţului (Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba), transportul unor persoane – la nevoie – şi decontaminare (Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “UNIREA” al Judeţului Alba).
Totodată, mulţumim reprezentanţilor Crucii Roşii – Filiala Alba, care au asigurat hrană şi apă pentru persoanele din convoaie şi Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, pentru acţiunile de dezinfecţie a locaţiei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Prezența unui urs, semnalată în Cugir: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă
Prezența unui urs, semnalată în Cugir: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă În orașul Cugir a fost semnalată prezența unui urs în seara zilei de 4 noiembrie 2026, potrivit jandarmilor din Alba. La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea […]
Prezența unui urs, semnalată pe o stradă din Aiud: A fost emis mesaj RO-ALERT Prezența unui urs a fost semnalată în municipiul Aiud, pe strada Sergent Hațegan, miercuri seara. Autoritățile au emis în urma cu cateva minute un mesaj RO-ALERT de tip „Alertă Extremă”. Ursul a fost filmat de către un grup de adolescenți, iar […]
Îngrijirile medicale și paliative la domiciliu, în creștere în ultimii ani în județul Alba: Tot mai mulți pacienți oncologici beneficiază de servicii
Îngrijirile medicale și paliative la domiciliu, în creștere în ultimii ani în județul Alba: Tot mai mulți pacienți oncologici beneficiază de servicii Numărul pacienților care beneficiază de îngrijiri medicale și paliative la domiciliu este în creștere în județul Alba, iar datele Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Alba arată o extindere a serviciilor în perioada […]
