Sport

Predare de ștafetă în Sala „Timotei Cipariu”: Volei Alba Blaj, fosta campioană, felicită CSM București, viitoarea campioană

Dan HENEGAR

Publicat

în

În Sala „Timotei Cipariu”, ieri am asistat la o predare de ștafetă, între fosta și viitoarea campioană a voleiului feminin autohton. După trei titluri consecutive cucerite de echipa din „Mica Romă”, CSM București a învins 3-0 în partida decisivă cu Volei Alba Blaj și va deveni noua regină a României, îndreptându-se spre primul titlu din istorie.

Volei Alba Blaj mai are de tras pe două fronturi, Cupa României (este deținătoarea eventului ediției trecute) și mai ales, Final Four-ul Champions League, din 5-6 mai, de la București, eveniment de seamă pe care-l organizează

 

CSM București merită acest trofeu, au fost mai bune decât noi în acest sezon. Ne-au învins de 3 ori în 4 meciuri directe, însă au fost două motive obiective, în ceea ce ne privește, în privința luptei la titlu: oboseala acumulată în campania europeană din Champions League și accidentarea libero-ului Marina Vujovic, care a contat foarte mult”, a declarat Gheorghe Rotar, primarul Blajului. “Felicităm CSM București, întrucât, per total a arătat că este echipa mai valoroasă. După precedenta înfrângere directă de acasă șansele noastre s-au diminuat, apoi prin jocul rezultatelor am reintrat în calcule. Acum însă, când puteam reveni, nu am avut nerv, partida fiind una în oglindă cu cea din ianuarie. Din păcate, nu am arătat ca o echipă ce vrea să fie campioană! Ne propunem să avem, până la finele stagiunii evoluții cât mai bune în Cupa României (n.a., 27-28 aprilie, Final Four-ul la Bacău) în turneul final al Champions League de la București și să pregătim, încă de acum, sezonul viitor”, a spus Vladimir Bacșiș, directorul general al CSM Volei Alba Blaj

Tristețe mare în „Mica Romă”, după această înfrângere ce creionează soarta titlului.  Blajul visa la o revenire de senzație, după ce a recuperat 4 puncte din ecart și avea o șansă imensă de a câștiga și a face rocada la vârf, însă speranțele nu s-au împlinit. Volei Alba Blaj a ratat acest examen și implicit și-a redus spre minim șansele de a câștiga trofeul suprem, care acum sunt pur matematice. Din păcate ceea ce nu credea antrenorul Darko Zakoc că se poate întâmpla, două victorii la rând obținute de rivala din capitală în Sala „Timotei Cipariu” s-a produs! Cu trei runde înainte de final, CSM București are 5 puncte avans și șanse majore să devină noua regină a României, după trei titluri consecutive câștigate de echipa din „Mica Romă”!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă

Dan HENEGAR

Publicat

în

Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă, sportivii antrenați de Daniela Bob Sportivii de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia au realizat prestații remarcabile la Oradea, la calificările pentru campionatele naționale de înot copii 10-11 ani. Citește și: FOTO: […]

Citește mai mult

Sport

VIDEO | „U” Cluj – CFR Cluj 2-1 (1-1), în derby-ul rivalelor din capitala Ardealului! Remontada senzațională a „șepcilor roșii”!!!

Dan HENEGAR

Publicat

în

„U” Cluj – CFR Cluj 2-1 (1-1), în derby-ul rivalelor din capitala Ardealului, remontadă senzațională a „șepcilor roșii”! Bic și Cordea, titulari în nebunia de meci de pe „Cluj Arena” „Șepcile roșii” au întors senzațional scorul, fiesta s-a declanșat pe „Cluj Arena”, iar CFR-ul lui Pancu pierde după 11 victorii consecutive!!! „U” Cluj – CFR […]

Citește mai mult

Sport

Semifinalele Cupei României: Viitorul Sântimbru – Spicul Daia Română și ȘF Valea Frumoasei – Industria Galda de Jos

Dan HENEGAR

Publicat

în

Semifinalele Cupei României, faza județeană: Viitorul Sântimbru – Spicul Daia Română și ȘF Valea Frumoasei – Industria Galda de Jos, toate formații din SuperLiga Alba! În semifinalele Cupei României, în 11 aprilie, sunt duelurile Viitorul Sântimbru (locul 1) – Spicul Daia Română (locul 6) și Școale de Fotbal Valea Frumoasei (locul 7) – Industria Galda […]

Citește mai mult