„Precizie elveţiană” pentru un ceas vechi de 163 de ani, amplasat pe un zid al Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Alba Iulia
Un ceas vechi de 163 de ani, amplasat pe un zid al Palatului Arhiepiscopiei Romano-Carolice, dinspre curtea interioară indică ora corectă.
Ceasul are inscripționat anul în care a fost realizat, respectiv 1851. Ora indicată de ceas este cea reală, măsurând timpul solar.
La doar câțiva metri de acesta, pe contrafortul peretelui de vest al Catedralei Romano-Catolice „Sfântul Mihail” se mai păstrează urmele unui alt ceas solar, vechi de cinci secole, care însă nu mai este funcțional, nemaiavând tijă.
Directorul general adjunct al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, Constantin Inel, a declarat pentru AGERPRES că umbra tijei care cade pe cadranul numerotat cu cifre arabe indică ora și astfel se poate ști cât este ceasul.
„Ceasul solar este calculat să fie tija astfel orientată încât umbra care cade de pe aceasta să indice ora”, a explicat Constantin Inel.
El a menționat că un astfel de ceas este instalat pe un perete perfect orientat, iar tija este fixată într-un plan vertical.
Palatul Arhiepiscopal se află în partea de sud-vest a cetății din Alba Iulia, lucrările de construcție desfășurându-se în același timp cu edificarea Catedralei.
Urmele unui alt ceas solar se păstrează intacte încă pe un zid exterior al Catedralei Romano-Catolice.
„Este datat sfârșit de secol XV — început de secol XVI”, a spus directorul general al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, Gabriel Rustoiu.
Ceasul amplasat pe contrafortul peretelui de sud-vest al catedralei nu mai funcționează, nemaiavând tijă.
Catedrala „Sfântul Mihail” din Alba Iulia este cel mai bine păstrat vestigiu sacral medieval din Europa Centrală.
Gabriel Rustoiu a menționat că și muzeul deține o astfel de piesă, ceasul fiind datat în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Acesta, inscripționat pe un bloc de piatră, nu mai funcționează, fiind expus în lapidarium-ul Catedralei Ortodoxe de Alba Iulia.
Sursa Agerpres.ro
Foto Marinela Brumar
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română 2026
Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română 2026 Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni în clasa a X-a MII, s-a calificat la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura Română 2026. Asta după ce s-a clasat pe locul […]
FOTO | Ion Dumitrel a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani: ,,Sunt recunoscător că am reușit să particip din nou la o competiție”
Ion Dumitrel a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani: ,,Sunt recunoscător că am reușit să particip din nou la o competiție” Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani. El […]
FOTO | „Țigla de seară” din Transilvania: Obiecte de patrimoniu aduse în prim-plan într-o expoziție specială la Alba Iulia
„Țigla de seară” din Transilvania: Obiecte de patrimoniu aduse în prim-plan într-o expoziție specială la Alba Iulia În Spațiul expozițional al Palatului Apor al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (str. Gabriel Bethlen, nr. 5) a fost programat vineri, 13 martie 2026, vernisajul expoziției „Arhiva de pe acoperiș”, dedicată universului Feierabendziegel și curatoriată de […]