Curier Județean

Precizări ale SPAP Sebeș privind lucrările de reparații din interiorul căminului cultural situat pe raza localității Răhău din Municipiul Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public cu privire la lucrările de reparații din interiorul căminului cultural situat pe raza localității Răhău din Municipiul Sebeș, facem precizarea că aceste lucrări s-au derulat în intervalul aprilie – decembrie 2018. Procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor s-a încheiat la data de 18.12.2018 cu numărul de înregistrare 5637. Lucrările au fost contractate cu o perioadă de garanție de 24 de luni.

Având în vedere condițiile meteorologice din ultima perioadă, cu ploi abundente și inundații înregistrate pe raza localității aparținătoare Răhău, am semnalat executantului problemele apărute în special la tavanul clădirii și am solicitat remedierea în cel mai scurt timp.

În perioada 10 -13 august 2020, au fost executate aceste reparații la tavan și la casa scărilor. Toate costurile au fost suportate de societatea Amiand House Srl, având în vedere că ne aflăm în perioada de garanție.

Serviciul Public de Administrarea Patrimoniului Sebeș


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

5 aprilie 2026 | Conferința duhovnicească „Frumusețea lui Dumnezeu reflectată în frumusețea omului” la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

5 aprilie 2026 | Conferința duhovnicească „Frumusețea lui Dumnezeu reflectată în frumusețea omului” la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș Tinerilor de pe Valea Sebeșului, alături de Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, vă invită la o seară de suflet, de reflecție și de întâlnire cu sensul profund al frumuseții adevărate, în cadrul conferinței duhovnicești: „Frumusețea lui […]

Citește mai mult

Curier Județean

30 martie-2 aprilie 2026: Zilele cărții pentru copii și tineret la biblioteca Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

30 martie-2 aprilie 2026: Zilele cărții pentru copii și tineret la biblioteca Sebeș Data de 2 aprilie a fost declarată Ziua Internațională a Cărții pentru Copii și Tineret și coincide cu aniversarea celui mai îndrăgit autor de basme: scriitorul danez Hans Christian Andersen (2 aprilie 1805-4 august 1875). Opera lui Andersen continuă să fascineze generații […]

Citește mai mult

Curier Județean

Liceul German Sebeș, de 10 ani continuă tradiția învățământului în limba germană la Sebeș: Activități la ceas aniversar

Ioana Oprean

Publicat

în

Liceul German Sebeș, de 10 ani continuă tradiția învățământului în limba germană la Sebeș: Activități la ceas aniversar Liceul German Sebeș aniversează în anul 2026 un deceniu de existență și de la reluarea tradiției învățământului în limba germană la Sebeș, fiind un adevărat continuator al activității vechiului Gimnaziu Evanghelic din Sebeș. În acești 10 ani […]

Citește mai mult