Praguri RECORD în căutarea locurilor de muncă. Patru milioane de cereri au fost depuse în trei luni, iar angajatorii nu mai fac față CV-urilor
Căutările de locuri de muncă au atins noi recorduri în acest an, în special în ultimele 3 luni, deşi vara era în mod tradiţional una dintre cele mai liniştite perioade ale anului, când candidaţii erau mai degrabă preocupaţi de concedii decât de schimbări în viaţa profesională.
În perioada iunie-august au fost înregistrate aproape 4 milioane de aplicări, fiecare lună depăşind recordul dinaintea pandemiei, respectiv de 1,1 milioane de aplicări pe lună, potrivit eJobs.
”Dacă în ianuarie sau în februarie angajatorii se plângeau că nu găsesc suficienţi candidaţi, acum sunt poziţii pentru care cu greu fac faţă volumului de CV-uri primite. Această mobilizare masivă s-a văzut în toată ţara, nu doar în Capitală, candidaţii devenind extrem de atenţi la joburile scoase în piaţă, dar şi mult mai flexibili decât până acum.
Vedem tineri care se angajează mult mai devreme, candidaţi mai dispuşi decât înainte la reconversie, dar şi specialişti care, cel puţin pentru moment, acceptă şi poziţii sub nivelul lor de experienţă şi pregătire.
O altă concluzie a ultimelor luni a fost distanţarea faţă de ofertele de joburi pentru străinătate, dar şi faptul că interesul pentru locurile de muncă remote a crescut semnificativ. Au apărut, de altfel, şi mii de astfel de joburi, spre deosebire de perioada dinaintea declanşării pandemiei, când aveam un număr relativ redus de opţiuni work from home”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România, citat de Mediafax.
Platforma a înregistrat 420.000 de candidaţi aflaţi în căutarea unul loc de muncă în iunie, iulie şi august, dintre care aproximativ 100.000 au fost candidaţi noi.
Cei mai mulţi au fost din categoria de vârstă 25-35 de ani, urmaţi de cei cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani.
În ultimele trei luni, angajatorii au scos în piaţă peste 90.000 de locuri de muncă, domeniile pentru care s-au căutat cei mai mulţi angajaţi fiind vânzări, producţie, IT / telecom, call center / BPO sau banking.
”Vara aceasta au lipsit din topul angajatorilor turismul şi horeca, însă ne aşteptăm la o revenire, chiar şi pe acest segment, din toamnă. De altfel, începând cu această lună, vom vedea o creştere a numărului de joburi pe toate domeniile”, mai spune Bogdan Badea.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Ce sporuri și venituri se iau în calcul la pensie în 2026: Ce trebuie să știe pensionarii despre recalculare
Ce sporuri și venituri se iau în calcul la pensie în 2026: Ce trebuie să știe pensionarii despre recalculare Sporul de vechime, sporul pentru munca de noapte, primele, plata orelor suplimentare și al 13-lea salariu se numără printre veniturile care pot fi luate în calcul la stabilirea sau recalcularea pensiei, în condițiile prevăzute de lege. […]
Avertismentul transmis de un cunoscut economist: ,,100% în 2027 vei plăti taxe mai mari. S-ar putea ca Moș Crăciun sau Moș Nicolae să-ți aducă un TVA de 24–26%”
Avertismentul transmis de un cunoscut economist: ,,100% în 2027 vei plăti taxe mai mari. S-ar putea ca Moș Crăciun sau Moș Nicolae să-ți aducă un TVA de 24–26%” Economistul Radu Georgescu avertizează că românii s-ar putea confrunta cu noi creșteri de taxe în 2027, pe fondul reducerii fondurilor europene care intră în bugetul de stat. […]
Ar putea scădea TVA? Analist economic: „Nici în 2027 și probabil nici în 2028 și poate nici în 2029 nu poate scădea, pentru că nu sunt bani”
Ar putea scădea TVA? Analist economic: „Nici în 2027 și probabil nici în 2028 și poate nici în 2029 nu poate scădea, pentru că nu sunt bani” Guvernul Niculescu va trebui să găsească bani pentru a îndeplini promisiunile făcute, mai exact să reducă deficitul bugetar și să suporte costul dobânzilor la împrumuturile statului. În condițiile […]
