Povestea veteranului de război de 97 de ani, care a fost prizioner al rușilor timp de 4 ani și care a venit la Alba Iulia împreună cu familia să sărbătorească Ziua Naţională

Probabil cea mai vârstnică persoană dintre miile prezente în Cetatea Alba Iulia, cu ocazia zilei de 1 Decembrie, a fost veteranul Laurean Deac, în vârstă de 97 de ani.

Veteranul a ţinut să fie prezent la ceremonia militară de depunere de coroane de flori de la Monumentul Marii Uniri. Laurean Deac a aşteptat pe un scaun până s-a încheiat ceremonialul după care a mers şi s-a recules lângă monument.

Acum în vârstă de 97 de ani, slt. (r) Laurean Deac a luptat pe frontul din Rusia, ţară în care a stat apoi în prizonierat nu mai puţin de patru ani. Din păcate, prezenţa acestuia a fost ignorată de liderii politici prezenţi la ceremonie. Laurean Deac a venit la Alba Iulia împreună cu trei generaţii din familia sa: copii, nepoţi şi strănepoţi. Veteranul are 8 copii, dintre care doi au murit când erau mici. Unii sunt stabiliţi acum în străinătate, în Austria, Spania, Statele Unite ale Americii.

”Am fost încorporat în 1 aprilie 1943, la 22 de ani. Am făcut un an de instrucţie, iar exact la 1 aprilie 1944 am plecat pe front în Rusia. (…). După armistiţiu, când eram în Moldova, ruşii ne-au înconjurat şi ne-au dus în prizonierat. Ne-au întors înapoi (în Rusia – n.r.), ne-au dus până în Asia Mică, în Erevan. Am stat mai întâi în Sevan o iarnă. Erau condiţii foarte, foarte grele. Primăvara ne-au urcat la vagon şi ne-au dus în Asia Mică. Am fost vreo 600 de oameni. Acolo, ne-au băgat în carantină. Eram plini de păduchi. Acolo ne-au deparazitat, ne-au dus la baie. 20 de zile am stat în carantină, după aia ne-au băgat la lucru, în fabrică. Au făcut o fabrică de topit aluminiu şi am lucrat acolo ca zidar”, spune veteranul de război.

Laurean Deac a scăpat de fiecare dată când s-a pus în discuţie transferul unor prizonieri în alte lagăre sau să fie duşi la tăiat de lemne fiindcă şeful de şantier i-a apreciat activitatea şi priceperea în zidărie. ”Inginerul de acolo m-a luat în ochi buni, că eu lucram. Că aşa am fost învăţat şi de la tata, de acasă, că tata a avut pământ şi mergeam la plug. Fiindcă îmi făceam norma, în fiecare lună puteam să trimit scrisoare acasă. Eram opt zidari şi inginerul ne da câte un bilet unde scria că am lucrat foarte bine şi ne dădeau atunci câte un polonic de supă mai mult”, a spus veteranul.

A scăpat din prizonierat de abia în 1948, după patru ani. ”În 20 mai 1948 am ajun acasă. Am făcut nouă zile pe drum. M-am căsătorit după trei luni”, a spus veteranul de război. După colectivizare, el şi familia sa s-au mutat din satul natal, Ohaba, în Alba Iulia. A muncit în fabrică, dar şi în construcţii, fiind un zidar apreciat. De aproape şase ani, Laurean Deac este văduv.

sursa: adevărul.ro

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI