Rămâi conectat

Curier Județean

”Potop” de oferte de cazare în Alba pe platformele online specializate: În realitate, doar 107 persoane fizice înregistrate la AJFP Alba ca închiriind spații pentru turism, în anul 2023

Ioana Oprean

Publicat

în

”Potop” de oferte de cazare în Alba pe platformele online specializate: În realitate, doar 107 persoane fizice înregistrate la AJFP Alba ca închiriind spații pentru turism, în anul 2023

Pe platformele online specializate este plin de oferte de cazare în Alba. În realitate, doar 107 persoane fizice erau înregistrate la AJFP Alba ca închiriind spații pentru turism, în anul 2023.

În plin sezon turistic, Ministerul Economiei anunță că va propune măsuri prin care să fie redusă, dacă nu chiar eliminată evaziunea fiscală din domeniul închirierilor de spații de cazare. Este vorba despre închirierea de apartamente sau garsoniere neclasificate din punct de vedere turistic. Acestă activitate se desfășoară pe platformele de închiriere de pe internet și marea majoritate a celor care desfășoară activitatea nu plătesc taxele aferente banilor încasați, făcând astfel concurență neloială hotelurilor și pensiunilor clasificate și cu activitatea declarată la ANAF. Experții estimează că din întreaga activitate de închiriere, aceasta, care este netaxată, reprezintă 9%.

Festivalul Roman Apulum 2025

Propunerea Ministerului Economiei este aceea de a se elimina accesul deținătorilor de apartamente sau alte spații de cazare pe platformele online. Desigur, această măsură are în vedere, cum am scris deja, eliminarea concurenței neloiale, taxarea acestei activități, deci mai mulți bani pentru stat, dar și eliminarea riscurilor pentru turiști, pentru că sunt tot mai frecvente țepele pe care unii le iau/dau prin postarea de anunțuri mincinoase.

Citește și: Județul Alba, codaș la turism în Regiunea Centru: Doar 22% din locurile de cazare, ocupate în iunie 2024

Județul Alba, ca să mutăm subiectul mai aproape de noi, este un județ în care turiștii ar avea ce face, dar, cu toate acestea, este pe ultimul loc între județele Regiunii Centru când vine vorba despre numărul de nopți petrecute de turiști. Sigur că acesta este un efect major și al lipsei promovării turistice, dar este și rezultatul cazărilor în unități neclasificate, deci care „scapă” statisticii. Într-un răspuns dat ziarului „Unirea” la o cerere de informații publice, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba ne spune că în anul 2023, doar 107 persoane „cu domiciul fiscal în județul Alba au declarat că au realizat venituri din închirierea de imobile în scop turistic”.

Valoarea medie declarată a veniturilor obținute din aceste închirieri este de 9.532 de lei. Iată și repartizarea geografică și valorile declarate de acești contribuabili:

-Municipiul Alba Iulia – 51 de persoane fizice, valoarea medie – 8.049 de lei;

-Municipiul Aiud: 29 de persoane fizice, valoare medie declarată – 7.182 de lei;

-Municipiul Sebeș: 19 persoane fizice, valoarea medie declarată – 16.205 lei;

-Orașul Cîmpeni: 4 persoane fizice, valoarea medie declarată – 10.504 lei;

-Orașul Cugir: 3 persoane fizice, valoarea declarată – 16.501 lei;

-Orașul Zlatna: 1 persoană fizică, valoarea declarată 1.500 de lei.

În aceste date apare mediul urban pentru că acolo sunt administrații fiscale, care au în arie și comunele din zonă.

Observăm că lipsește orașul Ocna Mureș, unde anul trecut, la începutul lunii mai, au fost inaugurate Băile Sărate, o investiție a Consiliului Județean Alba în parteneriat cu Primăria Ocna Mureș. Sigur că da, „valorificare resurse”, „dezvoltarea orașului”… bla-bla! Da, da, „bla-bla” pentru că nu vedem nicio contribuție directă, cât de mică, a acestei investiții în bugetul orașului. Sau al județului!

Evident, din luna mai până la 31 decembrie 2023 nu este un an întreg, dar știm sigur că la Băile Sărate Ocna Mureș lumea a dat buluc încă din primele zile, mai mult de 250.000 de persoane, din ce spun chiar administratorii complexului, și mai știm că orașul nu prea are unități de cazare clasificate.

Mai știm că nu toți băieșii vin dimineața și pleacă seara, așadar întrebarea este: „Unde se cazează ei?”. Acum, sunt vreo 15 oferte de cazare la Ocna Mureș pe cea mai populară platformă online dedicată. Marea majoritate dintre ele „administrate de o gazdă privată”. Sunt foarte curioasă câte vom găsi la anul, în primăvară, declarate la ANAF!

Situații similare celei de la Ocna Mureș se petrec în toate localitățile care au ceva de arătat turiștilor!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

AUR își anunță intenția de a prelua guvernarea din toamnă: George Simion îl propune pe Călin Georgescu pentru funcția de prim-ministru

Publicat

în

Șoc în sfera politică! AUR își face planurile pentru guvernare: George Simion propune o coaliție cu PSD și numirea lui Călin Georgescu ca prim-ministru Liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a anunțat marți, 12 august, că formațiunea sa își propune să intre la guvernare începând din toamnă, în eventualitatea în care o moțiune […]

Citește mai mult

Curier Județean

Ce școli și grădinițe urmează să fie comasate în Alba: Precizări oficiale. LISTA

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce școli și grădinițe urmează să fie comasate în Alba Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Alba a transmis, la solicitarea publicației „Ziarul Unirea”, lista unităților de învățământ cu personalitate juridică propuse pentru reorganizare din anul școlar 2025-2026, ca urmare a ultimelor modificări legislative, întrucât au mai puțin de 500 de elevi, respectiv 250 de preșcolari. Potrivit […]

Citește mai mult

Curier Județean

Mircea Hava, fostul primar al municipiului Alba Iulia, critică tranziția forțată la electric impusă de UE: „E prea mult!”

Publicat

în

Mircea Hava, fostul primar al municipiului Alba Iulia, critică dorința de renunțare la motoarele pe benzină și motorină. Acesta acuză o tranziție forțată la electric, impusă de UE Fostul primar al municipiului Alba Iulia și eurodeputatul, Mircea Hava, trage un semnal de alarmă cu privire la planurile Uniunii Europene de a elimina complet motoarele termice […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea