Rămâi conectat

Editorial

Postul de după Paşti

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

AUR - Alegeri Locale 2024

Multă zbatere şi alergătură şi în acest an în toate familiile de români pentru a se pregăti să întâmpine cum se cuvine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. În această eră tot mai pregnantă a „crizei de timp” parcă am devenit cu toţii nişte „roboţei” în ale aprovizionării cu cele necesare pentru masa de Paşti, uitând în mare parte de esenţa spirituală a acestei mari sărbători creştine, de faptul că ea ar trebui să fie în primul rând o perioadă de luminare, de primenire a sufletului. Aşa se face că la noi, la români, exceptând zona rurală, nu prea se mai investeşte spiritual în această sărbătoare. La oraş, cei mai mulţi şi-au făcut timp de alergat fără rost, de stat la cozi în marile magazine sau în pieţe pentru a-şi face cumpărăturile necesare, însă  destul de puţini au mai ajuns şi la biserică, la Sfânta slujbă a Învierii Domnului. Cu toată criza în care ne aflăm, şi în acest an „consumerismul” a fost la ordinea zilei. Astfel, potrivit datelor prezentate de către reprezentanţii asociaţiilor de profil, în mare parte, exceptându-i pe cei foarte săraci, românii s-au ghiftuit din greu. S-au păpat peste 3 milioane de miei, în jur de 50 de milioane de ouă şi circa 7,5 milioane de cozonaci. Plus milioanele de sarmale, grătarele făcute la iarbă verde şi altele. Am ajuns astfel să ne rezumăm la cantitate şi nu la calitate, la esenţa spirituală a sărbătorilor de Paşte. Or, Paştele n-a însemnat niciodată să ai masa plină-ochi. Ci să ai puţin din toate, dar să ştii să te bucuri. Până la urmă ce rost mai au ouăle roşii dacă le cumperi de la supermarket gata colorate şi nu-i implici pe cei ai casei în acest ritual? Şi toate celelalte – mielul care este sacrificiul cristic sau pasca care prin forma ei şi prin ingrediente  vorbeşte despre ceea ce înseamnă timpul lui Hristos?
În fine, sărbătoarea Învierii Domnului a trecut şi este  totuşi bine dacă am reuşit fiecare dintre noi să ne mai tragem sufletul şi să ne refacem cât de cât forţele pentru a relua lucrul. Pentru că nu ne aşteaptă deloc vremuri uşoare. Cheltuielile mai mari făcute în aceste zile precum şi criza ne vor obliga să fim  mult mai strânşi la pungă în lunile care urmează. Am putea spune că vine… postul românilor  de după Paşti. Asta deoarece pe lângă faptul că spirala preţurilor continuă să fie în creştere aproape la toate produsele alimentare, iar pe de altă parte, odată încheiate sărbătorile, nici hipermarketurile nu-şi vor mai permite să facă tot felul de „promoţii” aşa cum le-au făcut în perioada postului, când consumul a fost mai scăzut. Până colo către Crăciun probabil nu o să mai vedem pe ecranele tv aglomeraţii mari şi înghesuieli de oameni pentru a prinde, la preţ de promoţie, o sticlă de ulei pe bani şi una gratis sau alte produse în acelaşi regim de preţuri precum zahăr, făină, mălai, paste făinoase şi altele. Practic, această perioadă de ieftiniri o să ne coste, aruncându-ne din nou în recesiune, iar cumpătarea cuvenită postului până la Paşti se va muta, de voie, de nevoie, în lunile ce urmează. Asta deoarece chiar dacă premierul Emil Boc a anunţat că România ar putea ieşi din recesiune, economia încă se mişcă greu, locuri de muncă noi nu s-au prea creat iar şomajul în rândul românilor se menţine încă la cote ridicate.
Ar mai fi o speranţă – agricultura, însă, deşi ministrul Tabără este încrezător într-o recoltă foarte bună în acest an, subvenţiile acordate agricultorilor sunt insuficiente şi mai mult ca sigur două – trei milioane de hectare de teren arabil vor rămâne şi în acest an pârloagă. Poate recent anunţatele fonduri europene pentru fermieri să mai primenească pe ici, pe colo agricultura românească.
Tinu MATEŞ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea