Actualitate

Populația lumii o să depășească pragul de 8 miliarde de oameni. Care este data la care se preconizează schimbarea

Ioana Oprean

Publicat

în

Populația lumii o să depășească pragul de 8 miliarde de oameni. Care este data la care se preconizează schimbarea

Un nou raport publicat de către Organizația Națiunilor Unite arată faptul că populația lumii continuă să crească, dar ritmul încetinește. Organizația se așteaptă ca populația globală să depășească pragul de opt miliarde până la finalul anului, cel mai probabil în jurul datei de 15 noiembrie.

„În 2020, rata de creştere a populaţiei globale a scăzut sub 1% pe an pentru prima dată după 1950”, se arată în raport.

În ciuda diferenţelor regionale, John Wilmoth, directorul Diviziei pentru Populaţie a ONU, vede oportunităţi în această încetinire pentru ţările în curs de dezvoltare. Dincolo de lupta împotriva sărăciei şi foametei, ar putea exista beneficii şi în privinţa educaţiei, deoarece mai puţini copii înseamnă o mai mare atenţie acordată fiecărui copil.

„Când dimensiunea medie a unei familii scade, devine posibil deopotrivă pentru familii şi societăţi să investească mai mult în fiecare copil şi să dezvolte calitatea educaţiei şi capitalul uman al populaţiei”, a declarat Wilmoth pentru DPA.

În acelaşi timp, o rată a naşterilor mai scăzută înseamnă o populaţie mai îmbătrânită şi o proporţie mai mare de populaţie aflată la vârsta la care are nevoie de asistenţă. Acest lucru va fi afectat de asemenea de o creştere a speranţei de viaţă de la 72,8 în 2019 la 77,2 în 2050, estimează ONU.

Tot mai multe ţări cu venituri mari vor intra pe direcţia scăderii populaţiei, aşa cum se întâmplă deja cu Japonia. Pentru a menţine o rată stabilă de creştere, ţări precum Germania vor fi nevoite să se bazeze pe migraţie.

În ciuda încetinirii ritmului de creştere, ONU se aşteaptă ca populaţia globală să treacă de pragul de opt miliarde până la finalul anului, probabil în jurul datei de 15 noiembrie.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Spectacole cosmice pe cer în primăvara 2026: Când pot fi observate „Luna Roz” și „Luna Albastră”

Ioana Oprean

Publicat

în

Spectacole cosmice pe cer în primăvara 2026: Când pot fi observate „Luna Roz” și „Luna Albastră” „Luna Roz”, prima lună plină a sezonului în emisfera nordică, va putea fi observată pe 1 aprilie 2026 și joacă un rol important în stabilirea datei Paștelui, în timp ce „Luna Albastră”, un alt fenomen rar, va putea fi […]

Citește mai mult

Actualitate

„Explozia” preţurilor carburanţilor. Expert: „Soluţia sustenabilă este o reducere ţintită şi temporară a TVA”

Ioana Oprean

Publicat

în

„Explozia” preţurilor carburanţilor. Expert: „Soluţia sustenabilă este o reducere ţintită şi temporară a TVA” Soluţia sustenabilă referitoare la ieftinirea carburanţilor în România nu este o tăiere generală mare de TVA la pompă, ci o reducere ţintită, temporară şi declanşată doar când preţul sau costurile de producţie trec anumite praguri, consideră preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), […]

Citește mai mult

Actualitate

Bilete de tratament balnear pentru pensionari 2026 | Ministerul Muncii propune acordarea a 114.000 de bilete în anul 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Bilete de tratament balnear pentru pensionari 2026 | Ministerul Muncii propune acordarea a 114.000 de bilete în anul 2026 Aproximativ 114.000 de bilete de tratament balnear vor fi asigurate în anul 2026, prin Casa Națională de Pensii Publice, potrivit proiectului de act normativ pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. […]

Citește mai mult