Poliţiştilor li s-a ciupit serios din salariu
Sindicaliştii din poliţie ameninţă cu proteste după ce au fost anunţaţi printr-un document al Direcţiei Financiare din cadrul M.A.I. şi semnat de ministrul Traian Igaş că le este redusă norma de hrană cu aproximativ 550 de lei. Ministrul de Interne Traian Igaş a dat miercuri un ordin prin care valoarea normei de hrană a scăzut de la 700 de lei la 150 de lei. Cu alte cuvinte, de la 1 iunie, poliţiştii vor avea un salariu mai mic. Sindicaliştii consideră că ordinul este ilegal, pentru că ar încălca prevederile contractului colectiv de muncă. Această tăiere reprezintă mai mult de o treime din salariul poliţiştilor, în funcţie de gradul şi vechimea lor. Întrunit în şedinţă extraordinară, joi 2 iunie, Biroul Executiv Central al SNPPC a hotărât organizarea unui protest public, pe o perioadă nedeterminată, zilnic, inclusiv sâmbăta şi duminica, între orele 10.00-18.00, în faţa sediului M.A.I. de luni, 6 iunie 2011.
Ministrul Traian Igaş a declarat că restructurarea M.A.I. trebuie făcută neapărat, întrucât în caz contrar există riscul să nu mai poată fi plătite în integralitate salariile celor angajaţi în structurile ministerului.
Nicoleta IDITA-TOMUŢA
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost”
38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost” Marți, 17 martie 2026, se împlinesc 38 de ani de la momentul care a schimbat radical destinul aiudeanului Levente Polgár. […]
Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare. A fost publicată scrisoarea de așteptări
Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare Primăria Alba Iulia a publicat, marți, 17 martie 2026 componenta inițială a planului de selecție a celor 3 administratori ai societății „Alba Iulia-Transport Local” și scrisoarea de așteptări a autorității tutelare – Consiliul Local Alba Iulia pentru administratorii noii companii […]
FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie
Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]