Actualitate

Polițiștii din Alba, la percheziții de amploare în 68 de locații, într-un dosar de corupție

Ioana Oprean

Publicat

în

Joi dimineața, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Mureş şi alte 7 servicii judeţene, împreună cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mureş, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, au efectuat un număr de 68 percheziţii la instituţii publice şi domiciliile unor persoane fizice de pe raza judeţului Mureş, Bistriţa – Năsăud şi municipiul Bucureşti, într-un dosar penal privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie cu implicarea unor funcţionari publici şi a altor persoane.

Astfel, din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că, în cursul acestui an, un cetăţean din Mureş a pretins şi primit în mod repetat sume de bani de la diferite persoane în scopul facilitării omologării individuale şi emiterii cărţii de identitate a vehiculelor în regim de urgenţă, fără programare, pentru autovehicule rulate de provenienţă străină, aflate la prima înmatriculare în România.

Activitatea infracţională a fost realizată cu sprijinul unor funcţionari din cadrul RAR Mureş.

Totodată, cetăţeanul a beneficiat de sprijin din partea unui agent de poliţie din cadrul Serviciului Public Comunitar pentru Evidenţa şi Eliberarea Paşapoartelor Simple Mureş. Acesta, în exercitarea atribuţiilor de serviciu a eliberat unor persoane din anturajul său documente de identitate, în schimbul unor foloase materiale, fără programare, în regim de urgenţă şi fără a achitarea taxelor aferente eliberării în regim de urgenţă.

La activităţile de astăzi participă ofiţeri de poliţie judiciară ai D.G.A. din 8 servicii judeţene (Mureş, Alba, Braşov, Bistriţa Năsăud, Cluj, Covasna, Harghita, Sălaj) şi Structura Centrală.

Totodată, se beneficiază de sprijinul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mureş.

Suportul tehnic este asigurat de poliţişti din cadrul IGPR – DOS.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Când se răcește vremea în România: Ce arată cele mai noi estimări ANM pentru septembrie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Când se răcește vremea în România: Ce arată cele mai noi estimări ANM pentru septembrie 2026 România intră treptat într-o perioadă cu temperaturi mai apropiate de valorile normale pentru această perioadă a anului, însă răcirea nu va fi una bruscă la nivelul întregii țări. Cele mai recente estimări ale Administrației Naționale de Meteorologie indică o […]

Citește mai mult

Actualitate

Banii pentru Programul „Anghel Saligny” s-au terminat: Plățile se suspendă din 11 septembrie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Banii pentru Programul „Anghel Saligny” s-au terminat: Plățile se suspendă din 11 septembrie 2026 Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației informează beneficiarii Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” că fondurile bugetare alocate programului pentru anul în curs au fost epuizate, se arată într-un comunicat de presă dat publicității în seara zilei de joi, 10 septembrie […]

Citește mai mult

Actualitate

Militari români trimiși în Ucraina? Fost ministru al Apărării: „Nu mai speriați românii inutil!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Militari români trimiși în Ucraina? Fost ministru al Apărării: „Nu mai speriați românii inutil!” Mihai Fifor, fost ministru PSD al Apărării și vicepreședinte al Comisiei pentru apărare din Camera Deputaților, reacționează la informațiile false apărute în mediul online potrivit cărora România ar urma să trimită militari în Ucraina. Social-democratul îi îndeamnă pe români să verifice […]

Citește mai mult