Polițiștii BCCO Alba Iulia au destructurat un grup infracţional organizat din Hunedoara, specializat în cămătărie
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, sub coordonarea DIICOT – Serviciului Teritorial Alba Iulia, au destructurat un grup infracţional organizat, ce acţiona în scopul obţinerii unor sume importante de bani, din săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, cămătărie în formă continuată şi evaziune fiscală. Astfel, prejudiciul cauzat se ridică la 1.000.000 de lei şi 54.200 de euro.
În cauză, inculpații Florian Cizmaș, Ion Sebastian Igreț și Florin Bulgăr au fost arestați pentru 29 de zile. Tribunalul Alba a respins excepţia invocată de inculpaţi, prin apărător, cu privire la nulitatea absolută a propunerii de arestare preventivă. Admis propunerea de arestare preventivă formulată de DIICOT – ST Alba Iulia şi dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pe o perioadă de 29 de zile.
Potrivit comunicatului remis presei de DIICOT, “la data de 16 iulie a.c., au fost efectuate patru percheziţii la locuinţele membrilor grupării, în urma cărora au fost descoperite sumele de 9.100 USD şi 1.100 de euro. În cauză, a fost instituit sechestru asigurator asupra sumelor de bani, precum şi asupra a 10 locuinţe ale suspecţilor.
La data de 16 iulie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, sub coordonarea DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia, au efectuat patru percheziţii domiciliare la locuinţele a patru membri ai grupării infracţionale.
Din investigaţiile desfăşurate, s-a reţinut faptul că, în perioada 2008, până în prezent, pe raza judeţului Hunedoara, cei patru suspecţi, cu vârste cuprinse între 41 şi 48 de ani, au constituit o grupare infracţională, în scopul obţinerii de bani şi foloase materiale din comiterea unor infracţiuni de înşelăciune şi cămătărie.
Membrii grupării sunt suspectaţi că ar fi acordat împrumuturi cu camătă şi ar fi majorat ulterior, dobânzile stabilite iniţial, nu ar fi eliberat chitanţe pentru plăţile din capital şi dobânzi, pretinzând în continuare bani, deşi sumele împrumutate şi dobânda erau achitate.
Astfel, suspecţii le-ar fi luat persoanelor împrumutate bani, bunurile imobile aflate în proprietatea acestora sau a unor rude apropiate. Începând cu 2008, mai multe persoane ar fi apelat la aceştia pentru împrumutul unor sume de bani, de regulă în valută, pentru care suspecţii impuneau în mod obligatoriu o dobândă între 10 %-50 % săptămânal sau lunar, precum şi constituirea unor garanţii imobiliare, ce se realizau prin contracte autentice încheiate de notari din judeţul Hunedoara.
Din cauza dobânzilor foarte mari percepute, persoanele vătămate nu reuşeau plăti la termene şi astfel pierdeau proprietatea bunurilor ipotecate.
Până în prezent, în cauză au fost identificate şapte părţi vătămate. Valoarea prejudiciului se ridică la 1.000.000 de lei şi 54.200 de euro.
De asemenea, din cercetări a rezultat că suspecţii ar fi realizat împrumuturi de 348.790 de euro, pentru care ar fi încasat dobânzi de 113.890 de euro, fără a declara aceste sume, pentru calcularea impozitului datorat bugetului de stat.
Pentru acoperirea prejudiciului în cauză, s-a instituit sechestru asigurator asupra a 10 imobile (o casă şi 9 apartamente) din zona Valea Jiului, judeţul Hunedoara, aflate în proprietatea suspecţilor, precum şi asupra sumelor de 9.100 USD şi 1.100 de euro, descoperite în urma celor patru percheziţii efectuate în cursul zilei de ieri.
Trei dintre suspecţi au fost reţinuţi pe baza de ordonanţă pentru 24 de ore. Faţă de cel de-al patrulea suspect s-a luat măsura preventivă de obligare de a nu părăsi ţara.
La data de 17 iulie a.c., cei trei suspecţi au fost prezentaţi Tribunalului Alba, cu propunere de arestare preventivă, pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 7 al.1 din Legea nr. 39/2003, înşelăciune, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 215 al. 1,3 şi 5 Codul Penal, cămătărie în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 3 al.1 din Legea nr. 216/2011 şi evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005. Instanţa de judecată a dispus arestarea preventivă a celor în cauză pentru 29 de zile.”
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței: Școala, locul unde ar trebui să fie în siguranță, conduce clasamentul incidentelor
Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței: Școala, locul unde ar trebui să fie în siguranță, conduce clasamentul incidentelor Un copil din România poate fi victima violenței acasă, la școală sau în comunitate. Peste 600.000 de copii au trecut prin cel puțin o formă de violență într-un singur an, iar […]
Cluj-Napoca dă startul sărbătorilor de iarnă! Smiley deschide Târgul de Crăciun 2026: Piața Unirii se transformă în „Planeta Crăciun”
Cluj-Napoca dă startul sărbătorilor de iarnă! Smiley deschide Târgul de Crăciun 2026: Piața Unirii se transformă în „Planeta Crăciun” Spectacole imersive de lumini, concerte, atracții pentru toate vârstele și ateliere pentru copii. Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca își deschide porțile pe 20 noiembrie și promite o ediție cu un concept vizual complet reînnoit. Cluj-Napoca intră […]
Guvernul pregătește stingerea datoriilor administrațiilor locale: Mecanismul de compensare ajunge la 2 miliarde de lei
Guvernul pregătește stingerea datoriilor administrațiilor locale: Mecanismul de compensare ajunge la 2 miliarde de lei Guvernul pune în aplicare un mecanism financiar prin care vor fi compensate plățile restante acumulate de primării, consilii județene, instituții publice locale și spitale aflate în subordinea autorităților administrației publice locale. Valoarea totală a mecanismului este de 2 miliarde de […]
