Politica omoară economia

    Teoria spune că politica şi economia se interpătrund şi se condiţionează reciproc la nivelul unei ţări. Şi acest lucru este perfect adevărat. Numai că, vorba românilor,”teoria este bună, practica ne omoară!”. Politica economică este definită ca fiind ansamblul deciziilor adoptate de către autoritătile publice în vederea orientării activităţii economice, într-un sens considerat rezonabil, pe teritoriul naţional, având ca obiectiv principal reglarea condiţiilor producţiei, repartiţiei şi alocării resurselor. Aşadar, statul este principalul responsabil de adoptarea unor politici economice adecvate, astfel încât, prin exploatarea raţională a resurselor de care dispune la un moment dat să asigure dezvoltarea economică a ţării, precum şi un nivel de trai decent poporului. Multă vreme, politica economică la nivel mondial a fost circumscrisă unei politici de susţinere a concurenţei pure, potrivit principiului enunţat de către Adam Smith, că există o „mână invizibilă” care reglează totul în economia de piaţă, inclusiv cererea şi oferta. Timpul şi viaţa ne-au demonstrat însă că nu este tocmai aşa. Mai ales în perioade de criză profundă. Aşa încât, politicile economice şi-au redefinit conţinutul şi obiectivele odată cu marea criză din anii 1929 -1933, respectiv cu „revoluţia keynesiană” în economie de la începutul secolului trecut. Astfel, potrivit lui John Maynard Keynes, marele economist englez artizan al politicii economice de stabilizare în vremuri de criză, economia de piaţă nu tinde în mod normal spre echilibre dezirabile, revenindu-i politicii economice misiunea de a interveni pentru realizarea unor asemenea echilibre.
Am făcut această scurtă incursiune în teoria economică tocmai pentru ca guvernanţii noştri să priceapă faptul că, în aceste vremuri de criză, sunt responsabili deopotrivă de politicile economice adoptate (sau neadoptate!) pentru ca ţara să se dezvolte din punct de vedere economic şi astfel să se asigure un trai mai bun românilor. Noi trebuie să trăim şi să judecăm aceste lucruri acum, în prezent şi în viitor, nu tot privind în trecutul îndepărtat. Acest lucru, după cum lesne l-am putut observa cu toţii, l-au priceput şi americanii (vezi intervenţia chiar brutală în economie a Guvernului SUA de la începutul acestei crize economice), dar şi a altor mari puteri economice chiar din Uniunea Europeană, precum Germania, Franţa, Anglia, Italia etc.
Suntem, aşadar, în anul de graţie 2012, an de profundă criză economico-financiară în întreaga lume, iar ţara noastră resimte din greu acest lucru. Dincolo de faptul că în acest an vor avea loc alegeri locale şi parlamentare, guvernanţii noştri trebuie să se detaşeze total de acestea în ceea ce priveşte adoptarea unor politici economice pentru ca economia să fie repusă grabnic pe un făgaş bun, astfel încât PIB-ul ţării să crească în viitorii 3-5 ani nu cu 1-2 la sută, ci undeva cu 8 -10 la sută, pentru ca românii să se bucure cu adevărat de un trai mai bun. Acest lucru este pe deplin posibil dacă aceştia vor lua în sfârşit „taurul de coarne” şi se vor hotărî să valorifice marile rezerve ale solului şi subsolului de care ţara dispune (încă!) în folosul poporului român şi nu al „tagmei jefuitorilor”, aşa cum, din păcate, s-a întâmplat de peste 20 de ani încoace.
Guvernul României (cel de acum sau viitorul) trebuie să definească grabnic, în cadrul Planului Naţional de Dezvoltare, câteva ramuri şi domenii prioritare pentru economie în viitorii ani. Asta deoarece numai aşa se poate ajunge la un trai mai bun, nu doar prin tăieri succesive de salarii şi alte măsuri de austeritate severă care i-au sărăcit cu totul pe români. Iar acest lucru trebuie să-l priceapă deopotrivă atât politicienii aflaţi la putere, cât şi cei aflaţi în opoziţie. Agricultura ne-a dovedit-o, chiar în anul recent încheiat, că are un potenţial mult mai mare dacă i se acordă atenţia cuvenită. Dacă vor exista programe naţionale de irigaţii iar subvenţiile vor fi mai consistente şi vor ajunge cu adevărat la cei ce au nevoie de ele. De asemenea, valorificarea potenţialului hidroenergetic şi de producere a energiei verzi, redeschiderea pe scară largă a mineritului (închiderea minelor – una dintre cele mai mari greşeli ale guvernului Ciorbea), valorificarea superioară a turismului rural, istoric şi cultural pot da în viitorul apropiat soliditate financiară economiei naţionale, dar şi sute de mii de noi locuri de muncă atât de necesare. Totul este ca politicienii şi guvernanţii noştri să vrea cu adevărat acest lucru. Mai ales că, la orizont, se întrevede şi formarea unui nou guvern care ar mai putea stinge multe dintre patimile politice din ultima perioadă.

Tinu MATEŞ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI