Poliția Română și-ar putea schimba numele în viitorul apropiat. Ministrul de Interne: ”Vreau să nu mai intre în conflict cu Poliția Locală!”
În viitorul apropiat, Poliția Română și-ar putea schimba numele, potrivit unei declarații a ministrului de Interne. De asemenea, acesta își dorește ca atribuțiile agenților să nu mai fie suprapuse.
Confom unei declarații a lui Marcel Vela, ministrul de Interne, Poliția Română ar putea să-și schimbe numele în ”Poliția Națională”. Această decizie ar putea fi luată din dorința de a o diferenția de Poliția Locală, dar și
pentru ca atribuțiile agenților să nu mai fie suprapuse.
”Vreau rebranduirea Poliţiei Naţionale, care acum se numeşte Poliţia Română. Doresc s-o numim Poliţie Naţională, pentru a nu mai intra, pe acelaşi palier, în competiţie sau conflict cu Poliţia Locală. Tot respectul faţă de Poliţia Locală, am fost primar 12 ani, am construit poliţie locală în sensul că i-am găsit gardieni publici, după aceea poliţie comunitară şi poliţie locală – băieţi destoinici”, a declarat Marcel Vela, într-un clip video ce a fost prezentat de către reprezentanții atribuțiilor fiecărei entități.
Potrivit ministrului, este necesară o delimitare clară, pentru a nu fi suprapuse atribuțiile fiecărei entități.
Sursa: a1.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare
Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) transmite, în contextul eforturilor naționale de reducere a risipei alimentare și de prevenire a toxiinfecțiilor alimentare, un set extins de recomandări tehnice pentru gestionarea corectă a segmentului frigorific […]
Cum va fi VREMEA de Paște 2026: Zile frumoase, de primăvară autentică Meteorologii europeni au actualizat estimările pentru perioada 16 martie – 13 aprilie 2026, realizate de ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată, care arată că vremea de Paște 2026 în România va fi frumoasă, de primăvară autentică. Este estimată media săptămânală […]
FOTO | Nadia Comăneci, premiată la Parlamentul European, la 50 de ani de la performanța istorică de la Montreal 1976: „Sportul are puterea să schimbe lumea”
Nadia Comăneci, premiată la Parlamentul European, la 50 de ani de la performanța istorică de la Montreal 1976: „Sportul are puterea să schimbe lumea” Nadia Comăneci, legendă a gimnasticii mondiale și prima sportivă notată cu 10 perfect la Jocurile Olimpice, a efectuat, luni și marți, o vizită oficială de două zile la Parlamentul European, în […]