Actualitate

Podul peste Someșul Mic, care va lega două tronsoane de autostradă din apropierea județului Alba, va fi gata în toamnă

Ioana Oprean

Publicat

în

Purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Alin Şerbănescu, a spus, marți, că podul care va traversa Someşul Mic, în continuarea A3, spre Câmpia Turzii, va fi dat în funcţiune în toamnă.

Petrecerea Divorțaților

„Acolo, deocamdată, suntem în discuţie cu Hidroelectrica. Urmează să stabilim exact ce tip de soluţie aplicăm şi să înceapă lucrările. Ele sunt în grafic, vor fi în grafic, deci nu avem emoţii în ce priveşte acel pod. În toamna acestui an, va fi dat în funcţiune şi va prelungi practic acel faimos tronson de autostradă-muzeu”, a declarat Alin Şerbănescu, în Alba, după o vizită pe tronsonul trei al Autostrăzii Sebeș-Turda.

În noiembrie s-a făcut recepţia a încă 8,7 kilometri de autostradă pentru sectorul Gilău – Nădăşelu, însă acest sector va putea fi deschis circulaţiei doar după finalizarea lucrărilor începute, tot în 2017, la podul care va traversa Someşul Mic, în continuarea A3, spre Câmpia Turzii.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

De ce intrăm în supermarket pentru trei produse și ieșim cu sacoșele pline? Capcana ofertelor care ne golește portofelul și umple coșul de gunoi

Ioana Oprean

Publicat

în

De ce intrăm în supermarket pentru trei produse și ieșim cu sacoșele pline? Capcana ofertelor care ne golește portofelul și umple coșul de gunoi O vizită de câteva minute la supermarket se poate transforma, de multe ori, într-o sesiune de cumpărături neplanificate. Intrăm pentru câteva produse, dar ieșim cu sacoșele pline, după ce am cedat […]

Citește mai mult

Actualitate

Vârsta de la care un minor poate răspunde penal pentru faptele sale, coborâtă sub 14 ani: Schimbare discutată după incidentele tot mai frecvente din școli

Ioana Oprean

Publicat

în

Vârsta de la care un minor poate răspunde penal pentru faptele sale, coborâtă sub 14 ani: Schimbare discutată după incidentele tot mai frecvente din școli Radu Marinescu, ministrul Justiției, a declarat luni, într-un interviu la Adevărul, că vor fi luate o serie de măsuri, în urma incidentelor recente din școli. Printre acestea, se află și […]

Citește mai mult

Actualitate

Ce țări din Europa sunt principalii parteneri de comerț exterior ai județului Alba: Ce arată datele statistice din iulie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce țări din Europa sunt principalii parteneri de comerț exterior ai județului Alba: Ce arată datele statistice din iulie 2026 Principalii parteneri de relații internationale ai județului Alba, dupa ponderea în valoarea totală a exporturilor și importurilor, au fost, în iulie 2026, Germania (57,9%), Italia (7,8 %) și Franța (6,5%) – la export, respectiv Germania (55,6%), […]

Citește mai mult