Politică Administrație

PNL se opune Legii defăimării inițiate de PSD. “Reprezintă un atentat la libertatea de expresie garantată de Constituţie”

Ioana Oprean

Publicat

în

În urma deciziei de marți, a Comisiei Juridice si Comisiei pentru Drepturile Omului din Camera Deputatilor care au avizat favorabil legea iniţiată de Liviu Dragnea privind defăimarea socială, PNL a anunțat că va vota în plen împotriva proiectului de lege iar dacă totuși va fi adoptată, o va ataca la Curtea Constituțională (CCR).

cenzura„Prevederile acestei legi sunt periculoase şi reprezintă un atentat la libertatea de expresie garantată de Constituţia României. Libertatea de exprimare este un drept care trebuie apărat cu orice preţ, iar limitarea lui înseamnă un regres şi o pierdere în termeni de democraţie. Liviu Dragnea forţează mâna propriilor parlamentari şi le cere să voteze o lege anti-democratică, translatând politica de partid, politica pumnului în gură, la nivel de lege”, se arată într-un comunicat PNL.

Proiectul de lege prevede că se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 lei la 30.000 lei, daca defăimarea vizeaza o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 lei la 100.000 lei, dacă defăimarea vizează un grup de persoane sau o comunitate. Sancțiunile s-ar aplica oricarei defăimari facute in spatiul public, inclusiv in presă si pe rețelele de socializare, precum Facebook. (BT)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia va continua să fie finanțat cu fonduri europene. Victor Negrescu: Investițiile în sănătate trebuie să rămână o prioritate europeană

Ioana Oprean

Publicat

în

Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia va continua să fie finanțat cu fonduri europene. Victor Negrescu: Investițiile în sănătate trebuie să rămână o prioritate europeană Proiectul noului Spital Județean de Urgență Alba Iulia va continua să fie finanțat cu fonduri europene, după ce Comisia Europeană a aprobat transferul finanțării pentru mai multe spitale din România […]

Citește mai mult

Politică Administrație

AUR scade sub pragul de 40%: Cum stau PSD și PNL. Sondaj INSCOP realizat în perioada 2-6 martie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

AUR scade sub pragul de 40%: Cum stau PSD și PNL. Sondaj INSCOP realizat în perioada 2-6 martie 2026 Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026, AUR se menține pe prima poziție în preferințele românilor pentru alegerile parlamentare, dar coboară sub pragul de 40%, cu trei procente […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Doar 36 de posturi la Prefectura Alba, după restructurări: Câți angajați trebuie să plece. Ce spune prefectul Nicolae Albu

Ioana Oprean

Publicat

în

Doar 36 de posturi la Prefectura Alba, după restructurări: Câți angajați trebuie să plece. Ce spune prefectul Nicolae Albu Nicolae Albu, Prefectul județului Alba, a oferit luni, 9 martie 2026, o serie de explicații cu privire la reducerea numărului de posturi din Prefectura Alba. Astfel, instituția va rămâne cu 36 de posturi și, cu toate […]

Citește mai mult