PNL-istul cugirean Mihai Nicușor, fost director comercial al Romarm, trimis în judecată de DNA pentru instigare la abuz în serviciu și complicitate la cumpărare de influență
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților:
MIHAI NICUȘOR-MIRCEA, director comercial în cadrul C.N. ROMARM S.A., cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
– complicitate la cumpărare de influență,
BRATU CRISTIAN MIHAI ION, șef al Serviciului Inspecție Generală, Anticorupție din cadrul C.N. ROMARM S.A. și membru al comisiei de control, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
MARIȘ CLAUDIA AURA, persoană care susține că ar fi reprezentantă a unei asociații nonprofit ce sprijină persoanele cu dizabilități, cu privire la săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.
În rechizitoriul întocmit s-a reținut următoarea stare de fapt:
”În perioada noiembrie 2014 – noiembrie 2015, inculpata Mariș Claudia Aura și o altă persoană au derulat, prin intermediul a două societăți comerciale, dar și prin intermediul asociației a cărei reprezentată susține că ar fi inculpata, un circuit financiar prin care au vândut Societății Fabrica de Arme Cugir S.A. câteva zeci de mii de genți speciale (K4 și K5), la suprapreț.
La data de 22 decembrie 2015, Fabrica de Arme Cugir S.A. a organizat o licitație având ca obiect achiziționarea acelorași tipuri de genți, de această dată asociația reprezentată de inculpată fiind clasată pe locul al treilea.
Inculpata Mariș Claudia Aura se afla în relații de amiciție cu inculpatul Mihai Nicușor-Mircea, director în cadrul Companiei ROMARM SA, în cadrul căreia Fabrica de Arme Cugir S.A. era una dintre filiale.
În aceste condiții, inculpata Mariș Claudia Aura împreună cu inculpatul Mihai Nicușor-Mircea au demarat o adevărată ofensivă pentru a-l determina pe directorul general al Fabricii de Arme Cugir S.A. să rezilieze contractul încheiat cu câștigătorul licitației. De asemenea, cei doi exercitau presiuni pentru a-l determina să cumpere apoi, de la asociația respectivă inculpatei, cel puțin 12.000 genți (ce fuseseră achiziționate de către societatea controlată de inculpată anterior organizării licitației).
Pe de-o parte, în perioada 21-22.01.2016, inculpata Mariș Claudia Aura s-a deplasat personal la Cugir unde a încercat în mod insistent și agresiv să-l determine pe director să cumpere gențile respective, fără a reuși acest lucru.
Pe de altă parte, inculpata, atât personal cât și prin intermediul altor persoane, a depus la sediul C.N. ROMARM S.A. mai multe documente care au avut ca urmare trimiterea, la Fabrica de Arme, a unei echipe de control conduse de inculpatul Bratu Cristian Mihai Ion, pentru a verifica, printre altele, și modul în care s-au derulat procedura de licitație pentru achiziționarea genților, dar și contractul subsecvent.
Scopurile urmărite de inculpatul Mihai Nicușor-Mircea, transmise lui Bratu Cristian Mihai Ion și acceptate de acesta, au fost revocarea din funcție a directorului, astfel încât noua persoană ce i-ar fi urmat la conducere să poată demara o nouă procedură de achiziție pentru gențile licitate în decembrie 2015, iar câștigătoare să fie declarată inculpata Mariș Claudia Aura.
La instigarea inculpatului Mihai Nicușor-Mircea, echipa de control a întocmit un raport în care a denaturat realitatea situației din fabrică, identitatea vinovaților și normele aplicabile, raport care a avut ca urmare demiterea directorului general al fabricii pentru fapte comise de alte persoane.
În același context și în același scop, în perioada februarie 2016 – martie 2016, cu ajutorul moral al directorului comercial al C.N. ROMARM S.A. Mihai Nicușor-Mircea, inculpata Mariș Claudia Aura i-a promis unei persoane din conducerea fabricii de armament (denunțător în cauză) o sumă de bani, pentru ca acesta își folosească de influența asupra noului director general, astfel încât să îl determine să achiziționeze gențile respective.
Astfel, la data de 07 martie 2016, inculpata Mariș Claudia Aura i-a oferit denunțătorului suma de 3.000 lei, promițându-i totodată că, dacă va reuși să-l determine pe noul director al fabricii să permită achiziționarea a 20.000 de genți de la Asociație, după ce va primi contravaloarea acestora, îi va mai remite o sumă de 6.000 lei.
În aceeași zi, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.”
În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor sume de bani ce aparțin inculpaților Mihai Nicușor Mircea și Mariș Claudia Aura.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. (Z.U.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Alba Iulia, două săptămâni sub semnul tragediilor rutiere: Două vieți pierdute și un șir de accidente care ridică din nou problema siguranței în trafic
Alba Iulia, două săptămâni sub semnul tragediilor rutiere: Două vieți pierdute și un șir de accidente care ridică din nou problema siguranței în trafic Mai multe accidente rutiere grave într-un interval scurt au readus în prim-plan vulnerabilitatea participanților la trafic în Alba Iulia. Două persoane și-au pierdut viața, iar alte victime au ajuns la spital […]
Noul director interimar al Direcției Cheltuieli din Primăria Alba Iulia. Maria-Alina Petean preia funcția: ,,Are o experiență îndelungată în domeniul financiar al administrației publice”
Noul director interimar al Direcției Cheltuieli din Primăria Alba Iulia. Maria-Alina Petean preia funcția: ,,Are o experiență îndelungată în domeniul financiar al administrației publice” Noul director interimar al Direcției Cheltuieli din cadrul Primăriei Alba Iulia, începând cu data de 1 august 2026, este doamna Maria-Alina Petean, fosta șefă a Serviciului Economic. Despre această numire, Flaviu […]
Care sunt cele 5 comune din Alba unde alegerile locale depind de doar câteva sute de voturi: Date oficiale actualizate
Care sunt cele 5 comune din Alba unde alegerile locale depind de doar câteva sute de voturi: Date oficiale actualizate Harta electorală a județului Alba scoate în evidență depopularea accentuată a comunităților rurale, în special a celor din zona montană. Datele din Registrul Electoral, actualizate la 31 iulie 2026, arată că în cinci comune numărul […]