PLR Alba a prins un loc în Guvern. Ioan Uțiu, secretar de stat la Ministerul Agriculturii
Vicepreședintele PLR Alba, Ioan Uțiu, a prins cel de-al treilea loc în echipa de secretari de stat ai ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, potrivit agrointel.ro.
Uțiu se alătură astfel echipei din MADR, preluând ca atribuții principale legătura instituției cu Parlamentul, respectiv Comisiile de specialitate din Camera Deputaților și Senat.
Ioan Uţiu este din Câmpeni, fost ofiţer în armată, acum pensionar, militant ecologist convins şi membru în Fundaţia „Pro Munţii Apuseni”.
Ioan Uțiu este fost membru în Partidul Național al Mediului.
Decizia de numire a lui Ioan Uțiu în funcție de secretar de stat în MADR a fost publicată pe 3 februarie în Monitorul Oficial, însă numele acestuia a fost redactat greșit – Utiu, nu Uțiu. El a preluat poziția ocupată până pe 18 decembrie 2014 de Peter Tamas Nagy, reprezentant al UDMR, care a demisionat după ieșirea maghiarilor de la guvernare. În prezent, Nagy se află în arest, fiind trimis în judecată într-un dosar de corupție privind organizarea unui eveniment în cadrul Târgului Indagra 2014, scriu jurnaliștii de la agrointel.ro
Uțiu a fost ales în 2 august 2014, la Congresul național, vicepreședinte al PLR.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Foto | Parcul Arini din Sebeș: Lucrările avansează / „O zonă emblematică va fi transformată”
Parcul Arini din Sebeș: Lucrările avansează / „O zonă emblematică va fi transformată” Lucrările din Parcul Arini avansează. Aleile pietonale, podețele peste canalul care traversează parcul și amfiteatrul de vară încep să prindă contur. În același timp, se amenajează spații pentru locuri de joacă, piste pentru biciclete, skatepark, pump track și terenuri de sport în […]
Foto | Trotuare modernizate în zona Electrica din Alba Iulia. Primar: „Continuăm să acordăm atenție infrastructurii urbane”
Trotuare modernizate în zona Electrica din Alba Iulia. Primar: „Continuăm să acordăm atenție infrastructurii urbane” Lucrările de amenajare a trotuarelor de pe strada Nicolae Bălcescu, în zona Electrica, au fost finalizate. Anunțul a fost făcut vineri, 16 octombrie 2026, de primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, care a subliniat importanța investițiilor în infrastructura pietonală pentru […]
Ce prevede programul de guvernare al Guvernului Luca Niculescu: Pensii indexate, taxe schimbate, extinderea programului ,,Masă sănătoasă”, 2.000 de kilometri de autostrăzi și investiții de miliarde
Ce prevede programul de guvernare al Guvernului Luca Niculescu: Pensii indexate, taxe schimbate, extinderea programului ,,Masă sănătoasă”, 2.000 de kilometri de autostrăzi și investiții de miliarde Programul de guvernare al viitorului Guvern Luca Niculescu, pentru perioada 2026-2028, include indexarea pensiilor începând din 2027, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie 2027, […]
