Plata retroactivă a vechimii pentru pensie până la 31 decembrie a.c.
Potrivit OUG 94/2010 care reglementează unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii, cei care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale în baza unui contract de asigurare. Aceste persoane vor putea achita contribuţiile de asigurări sociale doar pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, ne-a informat Nicolae Nartea, directorul Casei Judeţene de Pensii Alba. Perioada pentru care se poate plăti contribuţia de asigurări sociale este cuprinsă între data încheierii contractului de asigurare socială şi ultimii 5 ani anteriori acestei date. De asemenea, perioadele pentru care se va efectua plata contribuţiei de asigurări sociale trebuie să fie anterioare datei la care beneficiarul a îndeplinit condiţiile privind vârsta standard de pensionare. Până la data de 31 decembrie 2010, persoanele interesate trebuie să încheie un contract de asigurare socială şi să plătească contribuţiile aferente. Contractul de asigurare socială se încheie între persoana interesată sau, după caz, mandatarul acesteia, desemnat prin procură specială, şi casa teritorială de pensii din raza teritorială de domiciliu a persoanei interesate sau, după caz, a mandatarului. Contribuţia de asigurări sociale datorată se calculează prin aplicarea asupra bazei lunare de calcul, care are cel puţin valoarea unui salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată, a cotei contribuţiei de asigurări sociale corespunzătoare condiţiilor normale de muncă, astfel: * pentru anul 2005 (octombrie – decembrie), se va datora o contribuţie de asigurări sociale de 31,5% aplicată bazei lunare de calcul de cel puţin 310 lei; * pentru anul 2006, se datorează o contribuţie de asigurări sociale de 29,15% aplicată bazei lunare de calcul de cel puţin 330 lei; * pentru anul 2007, se datorează o contribuţie de asigurări sociale de 29% aplicată bazei lunare de calcul de cel puţin 390 lei; * pentru perioada ianuarie – septembrie 2008, inclusiv, se va datora o contribuţie de asigurări sociale de 29% aplicată bazei lunare de calcul de cel puţin 500 lei; * pentru perioada octombrie – noiembrie 2008, inclusiv, se datorează o contribuţie de asigurări sociale de 29% aplicată bazei lunare de calcul de cel puţin 540 lei; * pentru decembrie 2008, contribuţia de asigurări sociale este de 27,5% aplicată bazei lunare de calcul de cel puţin 540 lei; * pentru ianuarie 2009, contribuţia de asigurări sociale este de 28% aplicată bazei lunare de calcul de cel puţin 600 lei; * pentru perioada februarie – decembrie 2009, inclusiv, contribuţia de asigurări sociale este de 31,3% aplicată bazei lunare de calcul de cel puţin 600 lei; * pentru anul 2010, contribuţia de asigurări sociale este de 31,3% aplicată bazei lunare de calcul de cel puţin 600 lei.
Important! Plata contribuţiei de asigurări sociale se efectuează într-o singură tranşă sau eşalonat, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2010. Perioadele pentru care se plăteşte contribuţia socială sunt considerate stagii de cotizare doar în sistemul public de pensii. Documentele cu care persoanele interesate trebuie să se prezinte la ghişeul CJP Alba pentru încheierea unui astfel de contract de asigurare sunt: copie a carnetului de muncă; actul de identitate. Pentru cei care încheie contracte prin mandatar sunt necesare: procura specială pentru încheiere de contract în baza OUG 94/2010; actul de identitate al mandatarului; copie după carnetul de muncă al beneficiarului contractului; copie după actul de identitate al beneficiarului. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
7 aprilie 2026 | Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș
Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș Marți, 7 aprilie 2026, începând cu ora 18.00, în spațiul expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș va avea loc vernisajul expoziției temporare „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, în prezența curatorului acesteia, dr. Ioana Rustoiu, de la Muzeul Național al Unirii Alba […]
FOTO | Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia
Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia În perioada 16 martie-20 martie, un grup de elevi ai Colegiului ”David Prodan “ Cugir a participat la o mobilitate desfăşurată în cadrul proiectului Erasmus, în Thessaloniki, Grecia, având ca tematică principală domeniul STEM, […]
VIDEO | Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina
Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina Sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 17.00, a avut loc vernisajul unei expoziții de artă fotografică ce a reunit artiști distinși […]