Politică Administrație

Planul regional de măsuri anticorupţie al judeţului Alba

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

 La Instituţia Prefectului Alba a avut loc dezbaterea cu tema „Problematici anticorupţie”, organizată în cadrul Grupului de Acţiune Anticorupţie al judeţului Alba. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Dezvoltarea şi consolidarea Centrului Naţional pentru Integritate”, implementat de Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei, în parteneriat cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Unitatea Centrală pentru Reforma Administraţiei Publice, proiect finanţat din Fondul Social European prin Programul  Operaţional „Dezvoltarea capacităţii administrative”. La reuniunea Grupului de Acţiune Anticorupţie au participat directorul coordonator al Centrului Naţional pentru Integritate, Alexandru Cumpănaşu, prefectul Ştefan Bardan, precum şi reprezentanţi din cadrul unor instituţii publice: Instituţia Prefectului, CJ Alba, primăriile Alba Iulia, Aiud, Abrud, Cugir, MAI (ISU, IPJ, IJJ), Centrul Militar Judeţean, Casa Judeţeană de Pensii Alba, Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale, Garda Financiară, Direcţia Generală de Finanţe Publice, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Universitatea „1 Decembrie 1918”, ITM, DSP Alba, CAS Alba, Serviciul Teritorial Alba al DNA, Judecătoria Alba Iulia, OCPI etc.
În deschidere, Alexandru Cumpănaşu a declarat că proiectul noii Strategii naţionale anticorupţie 2011 – 2014 este postat pe site-ul Ministerului Justiţiei, iar măsurile anticorupţie trebuie asumate şi de clasa politică, motiv pentru care setul de propuneri va fi supus aprobării Parlamentului României.
În cadrul Strategiei naţionale anticorupţie au fost identificate sectoarele vulnerabile din punctul de vedere al integrităţii: sectorul siguranţă şi ordine publică, administraţia publică, sectorul financiar-fiscal, sistemul sanitar şi sectorul educaţional. În urma discuţiilor cu reprezentanţii instituţiilor vizate la nivel local au fost identificate pentru fiecare din aceste sectoare atât problemele, cât şi bunele practici. De exemplu, în domeniul sectorului siguranţă şi ordine publică, creşterea numărului orelor de pregătire teoretică pentru promovarea examenului de obţinere a permisului de conducere şi participarea instructorului auto la proba practică, retragerea chitanţierelor rămase la agenţii de poliţie, pentru a fi feriţi de tentaţiile de corupţie, mărirea salariilor personalului, în scopul motivării acestuia, pentru a evita „ispita” primirii de foloase necuvenite şi înăsprirea sancţiunilor disciplinare. În domeniul educaţiei, de exemplu, una dintre măsuri prevede introducerea în legislaţie a unor condiţionări referitoare la nota la purtare. Sub o anumită notă la purtare, elevul să nu se poată înscrie la anumite licee sau facultăţi, astfel că indirect corupţia, elevul respectiv fiind nevoit să fie disciplinat şi să înveţe pentru a fi admis.
Prof. Cornel Sandu, inspectorul şcolar general al IŞJ Alba, a propus simplificarea procedurilor pentru obţinerea autorizaţiei de către profesorii care doresc să dea meditaţii, organizarea concursului de titularizare la nivel judeţean, nu la nivelul unităţilor şcolare, verificarea de către DSP şi nu de poliţie, care nu are pregătirea de specialitate necesară, a validităţii scutirilor medicale oferite elevilor de către medicii de familie. De asemenea, el a arătat că unele legi stipulează anumite prevederi, fără să prevadă însă sancţiuni clare pentru nerespectarea acestora. Referitor la achiziţiile publice, prof. Cornel Sandu a spus că ar trebui modificate şi alte legi. De exemplu, dacă o instituţie publică trebuie să-şi achiziţioneze un autoturism, să se precizeze clar ce autoturism are voie să cumpere.
Prof. univ. dr. Nicolae Todea, preşedintele Senatului UAB, a declarat că nimeni nu poate oferi garanţii că unii profesori nu iau şpagă de la studenţi pentru promovarea examenelor, dar toţi semnează Codul etic al Univesităţii „1 Decembrie 1918” şi conducerea încearcă pe cât posibil să izoleze aceste situaţii şi să le elimine, cum s-a întâmplat, de exemplu, cu un profesor de statistică de la Cluj, care a fost determinat să plece de la UAB, după numai un an de predat la Alba Iulia. El nu a fost însă de acord ca părinţii să fie acceptaţi la examene ca observatori acreditaţi, deoarece aceştia ar fi subiectivi.
Dr. Horia Timiş a readus în atenţie problema medicilor care activează atât în sectorul public, cât şi în cel privat, iar pacienţii care se duc la medicul de stat ajung în cele din urmă să fie trataţi la cabinetul particular al medicului. Viceprimarul Voicu Paul a spus că o problemă importantă se referă la domeniul achiziţiilor publice. Pentru că Primăria Alba Iulia ştie exact ce produs vrea să achiziţioneze prin licitaţie şi indică precis caracteristicile acestuia în caietul de sarcini, este acuzată că a impus condiţii prea restrictive. Atunci apar contestaţiile, care tergiversează finalizarea unei achiziţii publice, cum s-a întâmplat pentru iluminatul public, pentru care procedura s-a reluat a patra oară sau pentru servicii de dezinsecţie-deratizare, licitaţie aflată la a treia procedură. Alexandru Cumpănaşu a spus că, deşi Guvernul României a agreat măsura majorării semnificative a garanţiei de participare la licitaţie şi nereturnarea ei, dar Comisia Europeană a respins propunerea, considerând că măsura este restrictivă şi obstrucţionează concurenţa. Astfel, acum există firme care au făcut o afacere din depunerea contestaţiilor, chiar dacă obiectul lor de activitate nu au nimic de a face cu scopul achiziţiei publice, pentru ca apoi să se înţeleagă cu societăţile care au reale şanse de a câştiga licitaţiile. În schimb, în Finlanda, unde legislaţia este similară cu cea românească şi din UE, nu s-a depus nicio contestaţie, în timp ce în România 50 la sută din licitaţii sunt contestate. Pentru a pune capăt acestor practici, CNI a propus modificarea legislaţiei achiziţiilor publice, prin sancţionarea ca denunţare calomnioasă a celor care pierd de mai multe ori contestaţia împotriva licitaţiilor de achiziţii publice iar contestaţiile să fie soluţionate în  3 zile.
Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Primăria Alba Iulia, demersuri pentru recertificarea ISO 9001 a sistemului de management al calității: Cine va presta și cât costă serviciile de audit

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Alba Iulia, demersuri pentru recertificarea ISO 9001 a sistemului de management al calității: Cine va presta și cât costă serviciile de audit Primăria Alba Iulia a contractat, pe 19 octombrie 2026, serviciile de audit pentru recertificarea sistemului de management al calității, înainte ca actualul certificat să expire în a doua decadă a lunii decembrie […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești

Ioana Oprean

Publicat

în

Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești Crearea unei rețele coerente de zone pietonale și piste pentru biciclete, care să lege principalele cartiere ale municipiului Sebeș de centrul orașului și de Parcul Arini, este un obiectiv important pentru dezvoltarea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Strada Augustin Bena din Sebeș, pregătită pentru lucrări: Începe amenajarea sistemului subteran de preluare a apelor pluviale / Primar: „Știm că lucrările vor îngreuna temporar circulația”

Ioana Oprean

Publicat

în

Strada Augustin Bena din Sebeș, pregătită pentru lucrări: Începe amenajarea sistemului subteran de preluare a apelor pluviale / Primar: „Știm că lucrările vor îngreuna temporar circulația” Ploile abundente au scos în evidență problemele sistemului de preluare a apelor pluviale de pe strada Augustin Bena din Sebeș, unde dezvoltarea urbană a crescut presiunea asupra infrastructurii existente. […]

Citește mai mult