Actualitate

Planul național de prevenire şi combatere a cancerului: Legea prin care se aprobă a fost promulgată de Klaus Iohannis

Ioana Oprean

Publicat

în

Klaus Iohannis, președintele României, a semnat, miercuri, 2 noiembrie 2022, decretul pentru promulgarea legii prin care se aprobă Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului.

Planul național de prevenire şi combatere a cancerului a fost lansat miercuri, la Palatul Cotroceni, în cadrul unui eveniment care marchează semnarea decretului de promulgare a legii prin care se aprobă acest plan.

„Sănătatea nu este și nu trebuie să reprezinte niciodată o miză electorală sau un prilej pentru demagogie și oportunism politic. Starea de sănătate a unei națiuni este un vector indiscutabil pentru progres și, din această perspectivă, se impune ca politicile publice în acest domeniu să fie bine fundamentate. Vă asigur că mă voi implica, ori de câte ori voi considera că este nevoie, în corectarea unor situații incorect gestionate, care pun în pericol îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare a României. Momentul de astăzi este un foarte bun exemplu că eforturile susținute duc la punerea în practică a angajamentelor asumate”, a spus Klaus Iohannis.

Președintele a mai spus că este încrezător că, deși rezultatele nu vor apărea peste noapte, se va reuși, printr-un efort național, îmbunătățirea stării de sănătate a populației.

„În ceea ce privește aplicarea Planului național pentru prevenirea şi combaterea cancerului, avem obligația să acționăm acum, în numele tuturor celor care au pierdut lupta cu această boală și al celor care astăzi se confruntă cu un diagnostic dramatic. Sunt progrese remarcabile ale științei medicale, sunt tehnologii de ultimă generație care transformă cancerul într-o boală care poate fi controlată. Românii au dreptul la aceste inovații ale prezentului. Prin legea promulgată astăzi, transpunem în practică dreptul fundamental la sănătate. Actorii cu responsabilități, în parteneriat cu mediul academic și mediul privat, au obligația de a identifica soluțiile, pentru a permite accesul larg la opțiuni terapeutice adecvate.

În același timp, subliniez că acțiunea doar pe componenta clinică nu va reuși să influențeze în mod semnificativ statisticile privind mortalitatea și morbiditatea prin cancer”, a mai spus președintele.

Raportul Comisiei Europene privind Starea Sănătății în Uniunea Europeană pentru anul 2021 este elocvent în acest sens pentru situația din România. Astfel, țara noastră ocupă locul trei în Uniunea Europeană în ceea ce privește mortalitatea care poate fi prevenită. Aproape jumătate dintre decesele din anul 2019 pot fi atribuite factorilor de risc comportamentali, inclusiv fumatul, alimentația nesănătoasă, consumul de alcool și activitatea fizică scăzută. Factorii de mediu, precum poluarea aerului, contribuie, de asemenea, la un număr considerabil de decese.

Sursa: antena3.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | Exercițiu militar multinațional în facilitățile Batalionului 136 Geniu „Apulum” Alba Iulia: Ședințe de distrugeri și tactice specifice, dar și instrucția tragerii cu armamentul individual de infanterie, executate de militari români, francezi și belgieni

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Exercițiu militar multinațional în facilitățile Batalionului 136 Geniu „Apulum” Alba Iulia: Ședințe de distrugeri și tactice specifice, dar și instrucția tragerii cu armamentul individual de infanterie, executate de militari români, francezi și belgieni În facilitățile Batalionului 136 Geniu „Apulum” Alba Iulia a fost programat un exercițiu multinațional cu participarea unor militari geniști români, francezi și […]

Citește mai mult

Actualitate

ANAF ar putea crea o divizie specială pentru tranzacțiile cu criptomonede: Faptele comise de diverși contribuabili, ascunse în acest sector, vor fi vizate

Bogdan Ilea

Publicat

în

ANAF ar putea crea o divizie specială pentru tranzacțiile cu criptomonede: Faptele comise de diverși contribuabili, ascunse în acest sector, vor fi vizate Agenția Națională de Administrare Fiscală va înființa, în urma procesului de reorganizare, o structură dedicată monitorizării tranzacțiilor cu criptomonede, potrivit declarațiilor făcute vineri de președintele instituției, Adrian Nica.  Această divizie va avea […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii 2026 | Ce se întâmplă cu pensiile în perspectivă și cum vor fi afectați pensionarii din România

Mif Lorena

Publicat

în

Pensii 2026 | Ce se întâmplă cu pensiile în perspectivă și cum vor fi afectați pensionarii din România În următorii ani, creșterea pensiilor este pusă în pericol. Guvernul a ridicat cheltuielile privind pensiile. Potrivit datelor de la Casa de Pensii, acestea au crescut chiar și cu 9 milioane de euro în 2 an. Creșterile din […]

Citește mai mult