Actualitate

Plafonarea prețurilor la benzină și motorină: Transportatorii rutieri solicită Guvernului măsura

Ioana Oprean

Publicat

în

Plafonarea prețurilor la benzină și motorină: Transportatorii rutieri solicită Guvernului măsura

Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) solicită Guvernului României plafonarea preţurilor carburanţilor la tarife maximale după modelul statelor vecine, se menţionează într-un comunicat remis luni de organizaţie, relatează Agerpres.

„Aceasta este unica soluţie ce se poate aborda pe termen scurt pentru consumatorii persoane fizice şi juridice, până când toţi factorii instituţionali rezolvă dilema sau trilema economică ce a generat fenomenul de la pompe”, se menţionează în document.

Reprezentanţii FORT încurajează totodată persoanele juridice „să susţină prin toate mijloacele legale protestele ce urmează să se desfăşoare la intrarea în staţiile de alimentare din întreaga ţară”.

„Ţări precum Ungaria şi Slovenia, în care politicienii nu invocau stocurile de ţiţei ce ar trebui să ne liniştească pe toţi, aşa cum se întâmpla în urmă cu trei luni în România, au plafonat preţurile carburanţilor pentru consumatorii interni, persoane fizice şi juridice. Ne dorim să aflăm la 3 luni de la acele declaraţii, de la orice oficial al statului român, care este legătura între stocurile invocate şi preţurile de la pompă. Se pare că acest guvern, nu a găsit încă, în trei luni, un specialist care să răspundă întrebării de mai sus”, precizează sursa citată.

FORT salută totodată iniţiativa legislativă parlamentară prin care cota TVA aplicată în serviciile publice de transport rutier de pasageri ar urma să scadă la 5% însă, solicită Guvernului ca aceasta să ia forma unei Ordonanţe de urgenţă pentru a putea avea efecte imediate, urmând ulterior să fie transmisă Parlamentului pentru promulgarea prin lege.

„Fără aceste măsuri, atât sectorul transporturilor dar şi celelalte activităţi economice şi sociale se blochează în contextul în care pentru luna iulie au fost deja anunţate, «pe surse», preţuri la pompe cu 3 lei mai mari în medie decât cele actuale”, au mai precizat reprezentanţii transportatorilor rutieri.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Producția de carne din România: Creșteri la porcine și păsări, scăderi la bovine, ovine și caprine, în ianuarie 2026

Bogdan Ilea

Publicat

în

Producția de carne din România: Creșteri la porcine și păsări, scăderi la bovine, ovine și caprine, în ianuarie 2026 Producția de carne din România a înregistrat evoluții diferite în ianuarie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut. Potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică, s-au consemnat creșteri la carnea de porc și […]

Citește mai mult

Actualitate

CONTROALE la serviciile sociale rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități din România: „Toleranță zero pentru nerespectarea standardelor”

Ioana Oprean

Publicat

în

CONTROALE la serviciile sociale rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități din România Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Petre-Florin Manole, a anunțat, marți, 10 martie 2026 declanșarea unor controale la serviciile sociale rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități din România.  „Am toleranță zero pentru nerespectarea standardelor în serviciile sociale rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități. De aceea, […]

Citește mai mult

Actualitate

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski vine în România: Întâlnire cu Nicușor Dan

Bogdan Ilea

Publicat

în

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski vine în România: Întâlnire cu Nicușor Dan Președintele ucrainean Volodimir Zelenski vine joi, 12 martie, într-o vizită oficială în România, în cadrul cărei se va întâlni cu președintele Nicușor Dan, au confirmat surse oficiale pentru HotNews. Aceasta va fi a doua vizită a președintelui ucrainean în România, după cea din 10 […]

Citește mai mult