Petrecerea de Revelion organizată la o pensiune din Alba Iulia, încheiată la spital pentru 19 persoane care au acuzat probleme digestive
Petrecerea de Revelion organizată la o pensiune din Alba Iulia a fost încheiată la spital pentru 19 persoane, care au participat la chef. Ele au acuzat probleme digestive, însă nimeni nu a rămas internat în spital, scrie Adevărul.ro.
Situaţia s-a înregistrat la o pensiune din localitatea Oarda de Jos, parte componentă a municipiului Alba Iulia. Mai multe persoane au acuzat stări de vomă şi au fost transportate la spital. O persoană care a participat la petrecerea de revelion susţine că au acuzat probleme digestive, la faţa locului fiind chemate şapte ambulanţe.
”Revelionul 2018. Dezamăgire. Muzica îţi sparge timpanele, meniu de 50 lei maxim, în coşul cu fructe de pe masă sunt 3 clementine, 3 banane şi 4 mere… în ideea în care la masă ne-am înghesuit 12 persoane, dar am mâncat pe rând să nu ne dăm coate.
Totul jalnic. Să ne stâmpărăm pofta de dulce am mâncat zahăr la plic… cafeaua groaznică.. ce mai, totul de 2 lei. Şi ca să încheiem apoteotic… până acum au plecat 7 salvări cu persoane cărora le este rău.. de la peşte probabil”, a scris persoana respectivă pe Facebook.
La pensiunea respectivă au sărbătorit revelionul circa 250 de oameni. ”Am recoltat probe din mâncarea servită şi peste trei zile vom şti care a fost cauza acestor probleme”, a spus directorul DSP Alba, Alexandru Sinea. Numărul celor care au acuzat dureri digestive a fost, oricum, mai mare, mulţi alegând să nu meargă la spital şi să se trateze acasă. Nicio persoană nu a rămas internată.
Un alt participant la petrecere a confirmat incidentul şi a spus că până la momentul apariţiei problemelor medicale, totul a fost în regulă: ”Şi noi ne-am petrecut noaptea de revelion la aceasta locaţie şi până la incidentul cu persoanele bolnave nouă personal ne-a plăcut maxim. Meniul a fost in concordanţa cu preţul plătit de noi toţi, care cred ca a fost cel mai mic din oraş.
Am avut şi noi 2 persoane (prieteni) la noi la masă care au ajuns la spital însă după investigaţiile de rigoare şi o doză de perfuzii au fost eliberaţi cu restricţii la mâncare 2 zile şi cu medicamentaţie. Din spusele prietenilor noştri implicaţi se pare ca e posibil sa fi fost o problema la aperitive nicidecum de la peste. Însănătoşire grabnica tuturor si un an nou aşa cum va doriţi.
Sursa Adevărul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | ,,Sărbătoarea mierii” 2026 a început la Blaj: ”Mica Romă” a devenit cel mai dulce oraș din România. Ateliere de meșteșuguri, olărit, concerte și poze cu Regina Mierii, printre activități
,,Sărbătoarea mierii” 2026 a început la Blaj: ”Mica Romă” a devenit cel mai dulce oraș din România. Ateliere de meșteșuguri, olărit, concerte și poze cu Regina Mierii, printre activități ,,Mica Romă” a devenit capitala mierii, timp de două zile, mai exact 21 și 22 martie 2026. Cu această ocazie, Sărbătoarea Mierii a ajuns la ediția […]
Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării”
Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării” Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud vor înființa o asociație de dezvoltare intercomunitară de utilități publice, care va gestiona serviciul de transport public local în zona metropolitană Alba Iulia-Ciugud. În paralel, cele două […]
Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL
Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL Primăria Blaj a pus, joi, 19 martie 2026 în consultare publică un proiect de hotărâre privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc pe raza Municipiului Blaj și aprobarea Regulamentului pentru emiterea autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc […]