Rămâi conectat

Economie

Peste o mie de persoane din Alba au participat la întâlnirile de promovare a proiectului Sistem de management integrat al deșeurilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Consiliul Judeţean Alba implementează proiectul “Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Alba”, co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (POS Mediu). Valoarea acestuia este de 212.015.115 lei, fără TVA (47 mil euro). Valoarea eligibilă, conform POS Mediu, se ridică la 188.313.589 lei, fără TVA (42 mil euro).

Scopul principal al proiectului este realizarea unui sistem integrat de management al deşeurilor care să corespundă legislaţiei europene în vigoare, respectiv colectarea separată şi depozitarea în condiţii conforme din punct de vedere a protecţiei mediului.

 

Cea mai importantă componentă a proiectului este construirea unui centru de management integrat al deşeurilor din comuna Galda de Jos care cuprinde: construcţia unui nou depozit de deşeuri în Galda de Jos (543,000 m3) – prima celulă; construcţia unei staţii de sortare la Galda de Jos (43,000 t/an); construcţia unei staţii de tratare mecanico – biologică simplă la Galda de Jos (85,566 t/an). Celelalte componente ale proiectului se referă la construcţia a două staţii de transfer deşeuri la Blaj (15,000  t/an) şi Tărtăria (33,044 t/an) şi închiderea a şapte depozite urbane neconforme aflate pe teritoriul oraşelor Abrud, Cîmpeni, Blaj, Ocna Mureş, Cugir, Alba Iulia şi Aiud

 

Începând cu anul 2016, deşeurile menajere (denumite în legislaţie ”deşeuri municipale”) ce vor fi transportate la depozitul de la Galda de Jos, vor fi colectate pe patru fracţii: plastic şi metal în containerul galben, hârtie şi carton în containerul albastru, sticlă în containerul verde şi materiale biodegradabile în containerul negru. Pentru colectarea primelor trei fracţii vor fi achiziţionate în cadrul proiectului un număr de 4.375 de containere, urmând ca cele pentru fracţia de materiale biodegradabile să fie asigurate de operatorul serviciilor de salubritate. De asemenea, pentru zona rurală vor fi achiziţionate 16.133 de unităţi de compostare individuală.

 

Intalnire Farau-proiect deseuriPotrivit unui comunicat remis presei de Dorin Țimonea, responsabil relații publice al proiectului, “peste 1.300 de locuitori din 46 de localităţi au participat la întâlniri de promovare a proiectului ”Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Alba”. Au fost organizate un număr de 58 de întâlniri, urmând ca până la sfârșitul anului 2015 să aibă loc alte 51 de evenimente în restul localităților din județ. Activitatea este parte componentă a contractului de servicii ”Campanie de informare şi conştientizare pentru proiectul Sistem de management integrat al deşeurilor” încheiat în noiembrie 2013 între Consiliul Judeţean Alba şi asocierea formată din firmele Agrafics Communication SRL Bucureşti – Avensa Consulting SRL Iaşi. În total, în contract sunt prevăzute un număr de 109 de acțiuni de promovare în toate cele 77 de unități administrativ-teritoriale din Alba. Scopul acestor întâlniri este acela de informa cetățenii cu privire la modul în care vor fi gestionate deșeurile generate în județ după implementarea proiectului. Oamenii primesc informaţii despre componentele proiectului și sunt sfătuiți cum să colecteze selectiv pe cele patru fracții și cum să composteze individual deșeurile biodegradabile. Întâlnirile se desfășoară la sediul primăriilor sau în școli, cămine culturale, case de cultură și la acestea participă funcționari, aleși locali, elevi și alte categorii de cetățeni. În cadrul acțiunilor de informare directă sunt împărțite participanților pliante, afișe și materiale promoționale.

Astfel de evenimente au avut loc în municipiile Alba Iulia (2 întâlniri), Blaj, Sebeș și Aiud (2 întâlniri), în orașele Ocna Mureș (2 întâlniri), Cugir, Zlatna, Abrud, Baia de Arieș, Teiuș (2 întâlniri) și Cîmpeni, respectiv în comunele Bucerdea Grânoasă, Cenade, Cergău, Cetatea de Baltă (2 întâlniri), Crăciunelu de Jos, Jidvei (2 întâlniri), Roșia de Secaș, Sîncel, Șona (2 întâlniri), Valea Lungă (2 întâlniri), Berghin, Blandiana, Ceru Băcăinți, Cîlnic, Cut, Doștat, Fărău, Gârbova, Hopîrta, Livezile, Lopadea Nouă, Lunca Mureșului, Mihalț, Mirăslău, Noșlac, Ohaba, Ponor, Rădești, Rîmeț, Rimetea, Săliștea (2 întâlniri), Șibot, Sîntimbru, Șpring și Unirea (2 întâlniri). Tot în cadrul campaniei de informare și conștientizare au mai fost distribuite un număr de 90.000 de fluturași, 83.000 de pliante, circa 1.500 de afișe și aproximativ 3.000 de tricouri, băscuțe și sacoșe.”

Proiectul “Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Alba” este implementat de Consiliul Județean Alba. Valoarea acestuia este de 212.015.115 lei, fără TVA. Valoarea eligibilă, conform POS Mediu, se ridică la 188.313.589 lei, fără TVA.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Economie

Economie

Cifra de afaceri în industrie, creștere cu 5,4% în primele două luni din anul 2024 – date INS

Unirea Ziarul

Publicat

în

Cifra de afaceri în industrie, creștere cu 5,4% în primele două luni din anul 2024 – date INS Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 5,4% în termeni nominali, în primele două luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2023, datorită avansului înregistrat în industria prelucrătoare (+7,1%), informează miercuri Institutul Naţional de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea