Peste 500 de studenţi merituoşi vor primi burse
La Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, peste 500 de studenţi şi masteranzi care au obţinut cele mai mari medii în urma examenelor din sesiunea din iarnă vor beneficia de burse de merit sau de studiu aferente primului semestru, potrivit Regulamentului de burse al UAB, ne-a informat Claudia Câmpean, şeful Serviciului Social. Fondul de burse alocat de la bugetul statului pentru bursele de merit, de studiu şi de ajutor social se repartizează astfel: 15% – fond pentru burse de merit; 75% – fond pentru burse de studiu; 10% – fond pentru bursele de ajutor social, dar facultăţile pot modifica această distribuţie în interiorul alocării de care dispun.
Condiţia de obţinere a unei burse este ca studentul să nu aibă examene restante, iar nota minimă pentru obţinerea unei burse este 9,70, pentru bursa de merit, respectiv 8,00, pentru bursa de studiu, care se acordă în ordinea descrescătoare a mediilor şi în limita fondurilor disponibile. În prezent, cuantumul lunar al burselor este următorul: bursa de merit – 350 de lei, bursa de studiu – 300 de lei, bursa socială – 250 de lei. Iată care este situaţia statistică, pe facultăţi: Facultatea de Ştiinţe: 244 de burse, din care 62 de burse de merit şi 182 burse de studiu, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale: 149 de burse: 19 burse de merit şi 112 burse de studiu, Facultatea de Istorie şi Filologie: 12 burse de merit şi 56 de burse de studiu, Facultatea de Teologie Ortodoxă: 8 burse de merit şi 46 de burse de studiu. Totodată, studenţii care au îndeplinit condiţiile legale vor primi burse de ajutor social, după ce dosarele acestora vor fi avizate de Comisia socială a Senatului şi vor fi aprobate de Consiliul de Administraţie al universităţii, în proxima şedinţă.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
E jale! Numărul firmelor dizolvate a crescut în România cu peste 38% în primele două luni din 2026
E jale! Numărul firmelor dizolvate a crescut în România cu peste 38% în primele două luni din 2026 Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 38,31%, în primele două luni din 2026, până la 11.066, față de 8.001 în perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe […]
Fondurile de pensii facultative din România, în creștere spectaculoasă Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de 8,07 miliarde de lei, la finalul lunii februarie, în creştere cu 39% comparativ cu nivelul înregistrat la aceeaşi dată a anului anterior, conform unui raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). „Cele mai multe investiţii au fost […]
Radu Georgescu, economist: „Cursul artificial la euro este cel mai mare pericol pentru România. Un curs euro/leu de 15 lei în următorii 2‑3 ani NU este un film SF”
Radu Georgescu, economist: „Cursul artificial la euro este cel mai mare pericol pentru România. Un curs euro/leu de 15 lei în următorii 2‑3 ani nu este un film SF” „Cursul artificial la euro este cel mai mare pericol pentru România”, avertizează economistul Radu Georgescu. Citește și: România, la limita inferioară a categoriei recomandate investițiilor. Standard […]