Rămâi conectat

Ştirea zilei

Peste 40 de ambulanțe, de diferite tipuri, vor ajunge în Alba/ Câte milioane de euro vor primi județele din Transilvania pentru astfel de investiții

Ziarul Unirea

Publicat

în

Peste 40 de ambulanțe, de diferite tipuri, vor ajunge în Alba. Ultima zi a lunii octombrie 2018 a fost data în care s-a semnat unul dintre cele mai importante contracte de finanţare la nivelul Regiunii Centru. Este vorba de contractul ”Îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie la urgenţele medicale – Regiunea Centru”, prin care se vor achiziţiona 211 ambulanţe de diferite tipuri şi vor fi operaţionalizate şase echipaje de intervenţie, câte unul în fiecare judeţ al regiunii.

Finanţarea este asigurată prin Axa Prioritară 8 a programului REGIO, Obiectiv Specific 8.2 – Ambulanţe, valoarea totală a cererii de finanţare fiind de peste 87 milioane lei, din care mai mult de 61 milioane lei provin din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). Acest proiect este un continuator al celor trei iniţiative similare, implementate în Regiunea Centru între anii 2007 şi 2015, prin care au fost achiziţionate zeci de echipamente pentru dotarea a mai mult 40 de unităţi mobile pentru intervenţii în situaţii de urgenţă, la nivel judeţean, proiecte a căror valoare totală a depăşit suma de 63 milioane lei.

Cererea de finanţare pentru proiectul ”Îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie la urgenţele medicale – Regiunea Centru” are ca beneficiar principal instituţia IGSU, iar ca beneficiari direcţi, inspectoratele de profil şi serviciile de ambulanţă judeţene. Obiectivul investiţiei este creşterea calităţii serviciilor medicale din faza pre-spitalicească prin îmbunătăţirea nivelului de dotare cu echipamente de transport şi alte echipamente specifice pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat, inclusiv prin operaţionalizarea unor noi echipaje de intervenţie la urgenţele medicale şi dotarea acestora cu o parte dintre noile echipamente achiziţionate.

Echipamentele achiziţionate vor asigura îmbunătăţirea accesului populaţiei din întreaga regiune la serviciile medicale de urgenţă din faza pre-spitalicească prin îmbunătăţirea dotării serviciilor cu atribuţii în asigurarea asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat, precum şi căutare-salvare în zona montană, prin reducerea numărului de zile de indisponibilitate a ambulanţelor, creşterea numărului de kilometri parcurşi şi reducerea timpului de răspuns la urgenţele medicale.

De asemenea, se va îmbunătăţi gradul de acoperire al comunităţilor defavorizate cu echipaje de intervenţie la urgenţele medicale. Echipamentele achiziţionate în cadrul acestui proiect vor fi distribuite în fiecare judeţ din regiune. Având în vedere dinamica stării tehnice a flotei de ambulanţe la nivelul fiecărui judeţ, este posibil ca necesarul identificat la momentul scrierii cererii de finanţare să difere faţă de perioada ulterioară achiziţiei echipamentelor. Astfel, distribuţia iniţială este provizorie şi va putea suferi modificări în funcţie de nevoile operative curente, printr-o notificare la Autoritatea de Management.

De asemenea, în numărul total de ambulanţe de tip B, Autoritatea Contractantă (IGSU) poate modifica numărul de maşini cu tracţiune 4×4 faţă de cele cu tracţiune 4×2, printr-o notificare adresată Autorităţii de Management. Valoarea totală a proiectului este de 87.229.964,45 lei, din care 61.060.975,45 lei provin de la FEDR, restul fiind reprezentat de contribuţia beneficiarilor, fiind menţinută proporţia de 70% fonduri europene nerambursabile şi 30% fonduri proprii. Implementarea proiectului este prevăzută a se finaliza în data de 30 septembrie 2020. În cadrul acestui proiect se propune achiziţionarea de autospeciale, pe judeţe, după cum este specificat în continuare.

Judeţul Alba: Ambulanţe tip A2 – 7 (pentru SAJ); Ambulanţe tip B4x2 – 8 (pentru SAJ); Ambulanţe tip B4x4 – 10 (SAJ- 4, SMURD- 6); Ambulanţe tip C – 4 (SAJ-2, SMURD-2); Ambulanţe pentru transport victime multiple -1 (SMURD); Ambulanţe pentru acces în zone foarte greu accesibile – 2 (1-SALVAMONT, 1-IJJ).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Ciugud, care a provocat un accident rutier în urmă cu 2 ani, în urma căruia a decedat tatăl său, și-a aflat prima […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea