Curier Județean

Peste 350 de elevi au participat la activități de prevenire a  violenței în mediul școlar, organizate de IPJ Alba

Mif Lorena

Publicat

în

Peste 350 de elevi au participat la activități de prevenire a  violenței în mediul școlar, organizate de IPJ Alba

Peste 350 de elevi au participat la activități și discuții privind prevenirea violenței în mediul școlar. Aceste activități au fost organizate de către agenții Inspectoratului de Poliție Județean Alba, cu ocazia Zilei Internaționale a Nonviolenței în Școli.

Potrivit IPJ Alba, în contextul Zilei Internaționale a Nonviolenței în Școli, în perioada 26 – 30 ianuarie 2026, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba, prin Biroul Siguranță Școlară și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, desfășoară activități de prevenire a violenței în mediul școlar.

Ieri, 27 ianuarie 2026, polițiștii Biroului Siguranță Școlară și cei ai Serviciului Rutier, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Aiud și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Avram Iancu” Alba, au desfășurat 18 activități preventive, pe raza municipiului Aiud, în vederea prevenirii și combaterii delincvenței juvenile, a situațiilor de victimizare a minorilor și consolidării unui comportament preventiv în trafic.

Polițiștii au inițiat discuții cu aproximativ 350 de elevi care învață la Colegiul Național ,,Bethlen Gábor”, Liceul Tehnologic Aiud și Liceul Tehnologic Agricol ,,Alexandru Borza” Ciumbrud, fiind abordate teme care vizează violența, consumul de tutun, alcool și substanțe interzise, consecințele bullyingului și importanța respectării regulilor de circulație.

Polițiștii Serviciului Rutier Alba, în contextul ,,Concepției Poliției Române pentru Educație Rutieră 2025”, le-au transmis elevilor informații privind modul corect de traversare a străzii, deplasarea, în condiții de siguranță, pe trotinetă, bicicletă, role, importanța purtării echipamentelor de protecție, obligația de a purta centură de siguranță de către toți ocupanții unui autovehicul și importanța cunoașterii semnalizării rutiere.

Aceștia au desfășurat și activități de instruire a cadrelor didactice pe linia gestionării violenței în mediul școlar.

Astfel de activități vor continua pe parcursul întregii săptămâni, polițiștii din județul Alba urmărind creșterea gradului de siguranță în rândul minorilor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Luca Perța, în clasa a X-a la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, performer la istorie pentru al doilea an consecutiv: Calificare la etapa națională a Olimpiadei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Luca Perța, în clasa a X-a la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, performer la istorie pentru al doilea an consecutiv Elevul fruntaș Luca Perța, din clasa a X-a la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, s-a calificat pentru al doilea an la rând la etapa națională a Olimpiadei de Istorie, după ce […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | SCANDAL la Ponor: Bărbat de 43 de ani, REȚINUT de polițiști după ce a bătut un vârstnic de 69 de ani. De la ce a plecat totul

Ioana Oprean

Publicat

în

SCANDAL la Ponor: Bărbat de 43 de ani, REȚINUT de polițiști după ce a bătut un vârstnic de 69 de ani. De la ce a plecat totul Un bărbat de 43 de ani, din Ponor, a fost reținut de polițiști după ce a bătut un vârstnic de 69 de ani. Scandalul a pornit de la […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Restructurări la Prefectura Alba și în primăriile din județ. Prefectul Nicolae Albu: ,,Trebuie să se analizeze situația în 30 de zile, au trei variante de punere în aplicare”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Restructurări la Prefectura Alba și în primăriile din județ. Prefectul Nicolae Albu: ,,Trebuie să se analizeze situația în 30 de zile, au trei variante de punere în aplicare” Prefectul județului Alba, Nicolae Albu, a anunțat că Instituția Prefectului va avea un număr maxim de 36 de angajați, în urma măsurilor de restructurare, menționând totuși că: […]

Citește mai mult