Peste 3,2 milioane de euro – contribuția CL Alba Iulia la AIDA – Transport Local
Consilierii locali vor dezbate în ședința de joi, 4 aprilie, proiectul de hotărâre privind plata contribuției Consiliului Local al municipiului Alba Iulia către Asociaţia Intercomunitară de Dezvoltare Alba – Transport local (AIDA-TL), pe anul 2013.
Potrivit raportului de specialitate, suma solicitată este de 14.575.471 lei, reprezentând contribuţia pentru acoperirea cheltuielilor estimate (cheltuieli funcţionale si gratuități), necesare pentru prestarea serviciului de transport public local şi pentru întreţinerea infrastructurii tehnico-edilitare aferente acestuia în Zona tarifară 1 – Municipiul Alba Iulia.
Necesarul de contributii (cheltuieli funcţionale si gratuitati) pentru anul 2013 a fost stabilit în Adunarea Generală a Asociaţiei Intercomunitare de Dezvoltare Alba lulia -Transport Local, întrunită în data de 26 martie a.c., la care au participat: președintele asociației – Mircea Hava și membrii – Gheorghe Damian (primarul comunei Ciugud), Ioan Iancu Popa (primarul comunei Sîntimbru, Romulus Raica (primarul comunei Galda de Jos), Emil Lupșan (primarul comunei Cricău), Traian Rusu (primarul comunei Ighiu) și Teodor Florea (primarul comunei Întregalde).
Pe lângă contribuția municipiului Alba Iulia, conform necesarului estimat de resurse financiare pentru anul 2013, comunele membre ale AIDA-TL trebuie să achite următoarele sume: Ciugud – 17.431 lei; Sîntimbru -27.017 1ei; Ighiu – 8.906 1ei; Galda de Jos – 25.073 1ei; Cricău – 9.532 1ei; Întregalde – 6.867 1ei.
În cea mai mare parte, banii vor ajunge la STP Alba Iulia care a câștigat licitația pentru serviciul local de transport.
Reamintim că Asociaţia Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local (AIDA-TL) în care Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia este membru fondator, reprezintă o persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, fără scop lucrativ constituită pentru furnizarea serviciului de transport public local. Scopul AIDA – TL este înfiinţarea, organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea şi gestionarea în comun a serviciului de transport public local din cadrul asociaţiei, pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale membre.
Potrivit celor 7 membri ”interesul comun ce sta la baza constituirii Asociaţiei este interesul general a locuitorilor de pe raza unităţii administrativ teritoriale membre pentru îmbunătăţirea calităţii serviciului în condiţiile unor tarife şi/sau taxe care să respecte limitele de suportabililate ale populaţiei şi principiul „poluatorul plăteşte”, atingerea şi respectarea standardelor europene privind protecţia mediului, precum şi creşterea capacităţii de atragere a fondurilor pentru finanţarea investiţiilor necesare în infrastructura tehnico-edilitară aferentă a serviciului”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Foto: Show de excepție la Alba Iulia! Orchestra Simfonică București a ridicat sala în picioare cu Vivaldi Rocks
Show de excepție la Alba Iulia! Orchestra Simfonică București a ridicat sala în picioare cu Vivaldi Rocks, un spectacol senzațional Sala plină, muzică live, emoție și aplauze la scenă deschisă! Orchestra Simfonică București a oferit duminică seara, 25 octombrie 2026, un spectacol memorabil la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia. Concertul Vivaldi Rocks […]
MESAJE de SFANTUL Dumitru 2026: Felicitări, urări, SMS-uri pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica
Mesaje de Sfântul (Sf.) Dumitru 2026 • Felicitări, mesaje, SMS -uri, urări de „la mulţi ani” pe care le poți trimite prietenilor care își sărbătoresc ziua numelui. Mesaje de Sfântul Dumitru haioase și amuzante. Considerat apărătorul păstorilor și al ostașilor, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie (prăznuit la 26 octombrie) a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi […]
23 octombrie 1956: A început Revoluția Ungară. Insurecție împotriva regimului comunist și a dominației sovietice
23 octombrie 1956: A început Revoluția Ungară. Insurecție împotriva regimului comunist și a dominației sovietice O demonstrație studențească pornită pe străzile capitalei ungare s-a transformat, în câteva ore, într-o insurecție națională împotriva regimului comunist și a dominației sovietice. Evenimentele din 23 octombrie 1956 au deschis cea mai gravă criză a blocului estic de la moartea […]
