Peste 310 membri ai SVSU din Alba au participat la simpozionul ”Activitatea de voluntariat în situații de urgență”
Ziua de 13 Septembrie a fost şi va rămâne un reper fundamental în conştiinţa naţională a românilor prin faptele de armă săvârşite sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu.
Intrarea trupelor otomane invadatoare în Bucureşti a prilejuit unităţilor militare româneşti, printre care şi Compania de Pompieri, să înscrie unul dintre momentele înălţătoare ale Revoluţiei române, încleştarea din Dealul Spirii devenind un simbol al luptei poporului român pentru libertate şi independenţă.
Această bătălie reprezintă prima afirmare patriotică a calităţilor morale şi de luptă a ostaşilor noştri, ca parte integrantă a tinerei armate române moderne, constituită în urma păcii de la Adrianopole 1829.
Pentru a cinsti memoria pompierilor militari care au căzut la datorie în Dealul Spirii, dar şi a celorlalţi pompieri, eroi peste veacuri, data de 13 Septembrie a fost declarată Ziua Pompierilor din România.
Sărbătoarea constituie un prilej de evocare a faptelor de arme săvârşite acum un veac şi jumătate de militarii pompieri din Bucureşti care, alături de infanteriştii Regimentului 3 şi masele revoluţionare ridicate la luptă, au înscris o pagină de eroism în lupta poporului român pentru emancipare naţională şi socială.
Cu această ocazie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al judeţului Alba în colaborare cu Instituția Prefectului județului Alba și Primăria Municipiului Alba au desfășurat în data de 12 septembrie 2017, un simpozion cu tema: ,,Activitatea de voluntariat în situații de urgență”.
La activitate, au participat 317 membri ai serviciilor voluntare pentru situații de urgență din toate localitățiile județului Alba. În cadrul simpozionului au fost prezentate teme specifice voluntariatului de către reprezentanți ai Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Teiuș, Zlatna, Baia de Arieș, Cugir și Sebeș.
La simpozion a participat doamna subprefect Monica Popescu din cadrul Instituției Prefectului județul Alba care a felicitat modul în care serviciile voluntare își îndeplinesc atribuțiile și colaborarea bună cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Unirea al județului Alba.
La finalul activității, au fost prezentate autospecialele de intervenție aflate în dotarea Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Șpring și Teiuș. Serviciile voluntare pentru situații de urgență care s-au remarcat în activitate au fost recompensate cu ,,diplome de excelență”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Opt cupluri care aniversează o jumătate de secol de căsătorie vor fi sărbătorite la ,,Statu’ la vase în Lunea Paștelui” 2026, la Șugag: „Un simbol al statorniciei și al iubirii durabile”
Opt cupluri care aniversează o jumătate de secol de căsătorie vor fi sărbătorite la ,,Statu’ la vase în Lunea Paștelui” 2026, la Șugag: „Un simbol al statorniciei și al iubirii durabile” Opt cupluri care aniversează o jumătate de secol de căsătorie vor fi premiate la ,,Statu’ la vase în Lunea Paștelui” 2026, la Șugag, în […]
FOTO | Scrisoare de mulțumire emoționantă, adresată Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia: „Știu că este o meserie grea și solicitantă, dar apreciez efortul tuturor de a rezolva fiecare caz”
Scrisoare de mulțumire emoționantă, adresată Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia: „Știu că este o meserie grea și solicitantă, dar apreciez efortul tuturor de a rezolva fiecare caz” Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia a publicat astăzi, 30 martie 2026, un mesaj anonim de mulțumire adresat instituției. Mai exact, persoana a scris mai multe rânduri […]
Ai animăluț de companie? Descoperă noul magazin Animax din Aiud Retail Park! Profită de promoția inaugurală, 20% reducere la toate produsele (P)
Ai animăluț de companie? Descoperă noul magazin Animax din Aiud Retail Park! Profită de promoția inaugurală, 20% reducere la toate produsele (P) PROMOȚII ZILNICE | CONSULTANȚĂ DE SPECIALITATE | PROGRAM DE LOIALITATE Luna aprilie vine cu vești bune pentru iubitorii de animăluțe din Aiud. În 2 aprilie 2026, Animax, petshop-ul îndrăgit de animăluțe, dar și […]